Pe urmele… Facebook-ului – Educaţie restrictivă


Agitație mare pentru hoți. Fiecare regim pentru ai săi, fiecare împotriva celor ce le-au făcut viața un coșmar în legislatura din urmă.
Mai prind semne de partizanat, solidarități de fostă gașcă sau chiar actuale legături, printre ele dând de notorietatea cuplului politic Udrea-Băsescu, aflat la noi dezvăluiri despre nevinovata lor imixtiune în treburile cele mai intime ale statului, precum șirul de înștiințări primite ierarhic, cu iz de dedesubturi oneroase, dar licite în lumina regulilor statale. Priveam cum se desconspiră în încercarea unei contre la acuzațiile vechi, când împărăția puterii lor era hrisov nescris pe mesele boierilor de provincie, și mă lua cu lehamite de cât de puțin importantă le mai este poziția, cu toate eforturile de a se erija încă în vedete naționale. Deplâng soarta acestui tip forfotă mediatică ce, pe bună dreptate, a devenit o piuă ce toacă în gol subiecte devenite ireal de neînsemnate și cred că viitorul nu foarte îndepărtat va scoate la pensie acest morărit de cuvinte și oameni neverosimili, falși, cu ego ,,nobil” împrăștiat național peste ultime generații credule. Dar fiecare cu ai lui.
Printre știrile răsfoite, parvenite din eterul rândului în față, se numără cele câteva ziare online, a nu se înțelege că persoanele fizice nu dețin câteodată scăpăriciuri pentru declanșare de spirit și limbarniță reportericească. Mișcarea de rezistență vine cu un scurt text despre cum nu mai trebuie să funcționeze sistemul de învățământ, nu o spune direct, ci povestește un caz banal, în același timp sui-generis, despre o rezolvare, nu ușoară, a unui exercițiu depunctat la o olimpiadă de matematică fiindcă nu se încadra în modelul-grilă al corecturii. Mi-am amintit, în același sens, despre nebunia celor câteva sute de cuvinte, cerință obligatorie la examenele de limba română, lucru imbecil, chiar dacă marja te poate salva de o numărătoare strâmbă, nu pot înțelege imixtiunea asta în gândurile unui individ, acest lanț numerologic ce în loc să dea avânt micului critic, estetului-ucenic de operă literară, la a avea o părere pertinentă sau fantezistă asupra unui text, stă să numere rând cu rând, literă cu literă, ca la final să mai fure o parte din notă pentru măzgălit foaia. Că mai spuneam despre ce nevoi ar avea o urbe, istorii, geografii… ale locului, educației românești îi lipsește flexibilitatea, chiar dacă metodele, manualele sunt din ce în ce mai numeroase și mai variate, la final de parcurs i se dă cu leuca în cap învățăcecului și se trezește nedumerit în fața cuantumului calificativului, unii pe drept indignați că nu se potrivește cu gradul lui de conștiență, alții doar cu un abur de știință, dar aspiranți la etapa următoare a formării lor. Din motive multiple.
Nici matematica, nici limba și literatura… nu sunt științe bătute în cuie, cei care o compun, alcătuitorii de manual și cei ce merită a suscita interes într-o ordine coerentă, etapizată, fluentă, au rolul de a pune baze, nu a determina o precizie controlabilă, de a structura mecanisme maleabile, soluții nebănuite, căci asta înseamnă geniu, a furniza relații noi între materialul furnizat și soluțiile de rezolvare. Nici medicina nu face rabat, chiar fiind un domeniu unde dacă ai dat greș cu metoda de soluționare iei patru la urgență, considerabili și ca ani de…. O bună elevă, așa se apreciază o studentă, trimite o epistolă virtuală ,,dragului viitor pacient”, căinându-l și văitându-se de nimicnicia și nemernicia unui sistem care-i taie aripile în meseria aleasă, că a învățat, că a practicat, că mult prea multe ore a rămas în spital, că ar fi cineva care a inventat șpaga, că…. Ce-ar fi să ne lamentăm toți pentru chestiuni, repet, banale, fiindcă așa devin când uzarea lor a prins mecanismele facerilor? Ce-ar fi să mă plâng și eu? Că e soarele prea arzător și nu pot sta pe tabla încinsă, că este prea frig și-mi degeră mâna pe fierul de încheiat, că beneficiarul nu are mereu atâția bani cât consider că aș merita pentru efortul depus. Să mă aventurez la a mă plânge că ,,afurisiții” clienți vin când li se năzare? Sau așa, disculpându-mă să spun ,,azi n-am avut inspirație” sau, deoarece demersul meu nu face obiectul vreunei remunerări, să las baltă promisiunea de a duce pagina de ziar mai departe?
Știți de ce mă bucur? Fac parte dintr-o falie de timp unde a curs din belșug libertate, mai ales din cea inventivă, fără pregnanța unui miros de hârtie cu valori variabile, fără așteptări precise de la ce va fi să fie, fără tăișuri amenințătoare deasupra capului, fără pretenții anormale de la viață. Și-am primit destulă învățătură, cât să nu pot duce, suficientă cât să pricep că traiul nu este mai departe de al unei furnici. Lucrative.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share