Pe urmele… Facebook-ului – Vai, bieții…


Unii le-ar numi beizadele, copiii oamenilor importanți pot trece însă drept nimeni și unii chiar încearcă din răsputeri….
Trei cazuri celebre actuale vă pot dovedi cele afirmate: Tinu, Păunescu, Vadim. Mă uit la ei, la cât se zbat să-și definească poziția proprie și cum eșuează lamentabil. În primul rând fiindcă statura intelectuală a părinților a fost remarcabilă, peste nivelul lui foarte bine, în al doilea rând pentru faptul că sunt cruzi și lumea toată caută semne de egalitate între figurile lor nedefinite și cele creionate puternic, fin nuanțate ale predecesorilor de grad unu.
Le-am spus bieți dintr-un singur motiv, mă încearcă un sentiment de milă când îi văd hărțuiți de propriile neajunsuri, când îi văd atinși de vâltoarea asta ucigașă a celebrității, cum nu-i fac față, cum vorbele și acțiunile lor par uneori sau ale atinșilor de retard, ori ale unor aflați în treabă degeaba. Mă uitam într-o seară la al lui Tinu, cu barbă de prozator, la costum, cu rrr-ul acela franțuzesc care dădea odinioară impresia unui om deștept, eres tâmp popular, cum perora fără sare și piper clișee de analist socio-politic și mi-l închipuiam abia mijindu-i mustața după moartea tatălui, un făt albicios, aproape galben, înspăimântat de acțiunile mamei de a-i recunoaște paternitatea, târât prin tribunale și în fața camerelor de televiziune ca un câine în lesă. O urmărisem pe nefericita fiică a lui Vadim într-un interviu adhoc luat în fuga unei ieșiri pe ușa mumiei Partidului România Mare, vorbind nimic, poticnindu-se, stindard pentru câțiva ce nu înțeleg că vremurile mai și apun, că naționalismul exacerbat de discursul virulent al Tribunului a decedat dimpreună cu el. Și imaginile însoțite de sunet abundă prin toate colțurile mediilor informaționale. Așa am descoperit păpușa tatii, blonduță, dincolo de alb-negrul aparatelor Smena, o mină ce m-a dus cu gândul la a nașei mele de botez, alură aproape identică, nicidecum specifică orășeanului de rând, ci țăranului nostru sănătos de la munte, bucălat, preaplin fizic. Cercetările au scos la iveală momente penibile din viața ultimei fiice, nevinovate plăceri de părinte pentru declanșări, eu le spun egoiste, sentimentale și stimularea glandelor lacrimale în văzul tuturor pe fondul gâdilării orgoliului la citarea numelui, o prestație copilărească lipsită de orice urmă de talent.
O altă perspectivă, în legătură strânsă cu egocentrismul caracteristic celor trei, dar nu numai, a creat un dezechilibru social, a pus acolo unde nu mai era nimic de pus și a luat ceva atunci când era mai trebuincios ca niciodată. Tați cu copii de vârsta nepoților, împăunați cu virilitatea lor târzie, fii orfani la primul buletin, însingurați pe drumul spre maturizare. Să mai discutăm blazonul de bastard?
Toate trec. Este o realitate de netăgăduit, mai doare uneori, mai stă lumea în loc o perioadă, se umple de monotonia instaurată în lipsa oricărei sclipiri mintale, apoi o ia de la început, se mai naște un Păunescu, mai face vâlvă un Vadim, mai încearcă un Tinu să caute nod în papură cotidianului, unul pe generație va detrona orice logică și-i va uimi pe ceilalți, va pune umbră peste toți de-un neam și o specie cu ai lui.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share