Pe urmele… Facebook-ului – Armatele salvării…

Încremenesc. Privesc consternat. Contrariat. Afectat.
Glumă glumă, proastă de fel, dar cu tăișuri ce seacă la inimă, fixează mintea în cușca imposibilităților. Eterna poveste el-ea transformată într-o cacialma, neserioasă cu totul, de dus pentru cine poate. Episodul ilar depus pe Facebook de prietenii mei pare o scenă ireală, și este un joc artistic, dar sperie maxim. Locul ei, prietenă, logodnică, soție, firesc, alături de amic, viitor mire, soț, ambii luând drumul public în șaga unei plimbări obișnuite. Un alt el, un pachet de carne expandată steroidic, pirogravată, intersectează cuplul pașnic și, nici una, nici alta, se înfruptă ca nisnaiul în treacăt din trufandaua dorsală, bombată binișor, a Evei. Adică a Adamului nostru de scenă actoricească. Obișnuita ceartă feminină pe-al său camarad, bărbăție de cocoș până la potrivirea ,,cantităților”, proba calității materiei fiind concludentă, dai în Goliat ca în piatră. Cozi între picioară, cale întoarsă rușinoasă.
Momente frecvente, coborâte din filme și transpuse în cotidian mai dihai ca-n scenariul protagoniștilor, nu cu un singur îndrăzneț, ci cu cete de ,,bărbați” dornici de-una mică oriunde-i încearcă poftele, cu oricine le stârnește fluxul sanguin de la brâu în jos, în orice postură s-ar afla focoasa de-i încinse: măritată, purtătoare de copil, elevă…. Și tu, beneficiar de voia ei, de drept, soțul, tatăl, în imposibilitate de-ai conferi apărarea. Cum să te lupți c-un astfel de uriaș, antrenat de plăcere să dărâme, să sfâșie, să ucidă, să-și permită polul de putere oricând după bunul plac? Fiindcă oricâtă împotrivire, determinare și nerv necesare să dărâmi titanii, să-i culci la pământ, nu-ți sunt suficiente, dezechilibrul se produce după câteva secunde și cel puțin demnitatea îți este trimisă la podea fără a o mai putea recupera vreodată.
Nu cred, sunt sigur că vinovate-s toate cele trei părți beligerante. Cuplul pentru că-și permite expuneri periculoase, dând decența pe trenduri, cuviința pe îmbiere, legătura intimă de doi pe cea colectivă, deschisă oricăror posibilități; singularii îndrăzneți deoarece sunt lăsați să devină impertinenți până la molestare, să se-ndoape chimic până se umflă tărâța-n ei și să frece trotuarele și șoselele tot timpul.
Eu aș interzice sportul ca disciplină în învățământ, să nu se mai fofileze niciun elev de la exercițiile de forță ale minții. Apropo, pe când o sală de ,,musculatură” pentru inteligență? Pe când aparate de ridicat greutăți cerebrale după program ca acela sportiv? Un sfert de oră pentru cortexul stâng, un sfert de oră pentru cel drept, genoflexiuni neuronale, abdomene sinapsale.
Să nu credeți că n-ar fi inutile cele două practici, fizice și mintale, într-o viziune pesimistă eforturile personale umane n-au efect mai mult decât al suratelor dobitoace, mănâncă, beau, dorm și răstoarnă cel mult o grămăjoară de pământ ieșită în cale. Comparând cele două tipuri de viețuitoare, încărcându-le de acțiuni specifice, realizezi că neputința de-a pune în practică mare parte dintre gânduri și a depăși cadrele planetare, universale au același rezultat. Cu sau fără mușchi, cu sau fără rațiune rămânem captivi, om și animal, între limitele gravitaționale ale Terrei. Bizar, dar adevărat, se poate vorbi de o simplă împăunare furnicărească, lăsată de izbeliște în hazardul materiei. Căci asta și suntem.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share