Pe urmele… Facebook-ului – Hai să dăm…


Sunt o emanație a internetului și recunosc, eram un biet neștiutor înainte de-a încăpea pe mâna lui.
Sunt fiul unor muncitori ce mi-au oferit atât cât au știut. Nu era puțin să-ți cânte mama câteva refrene din vremurile copilăriei sale, să te ducă la bibliotecă prima oară, să vezi ce minuni ies din mâinile tatălui, cum se clădește văzând cu ochii o magazie, un gard…. Nu era mare lucru să ți se amintească în fiecare zi să nu furi, să nu vorbești urât, să nu dai în altul, să-ți vezi de treaba ta, să înveți pentru a ajunge om…. Că n-au știut ce cărți se citesc și în ce ordine, ce să reții și cu ce să nu-ți consumi neutonii în zadar este o altă discuție, vine din istoria fiecărui neam, genetic, dintr-un secol al bătăliilor la propriu, din chibzuințe nechibzuite ale unor gânduri că merită încercat și altfel. De ce bine când se poate și rău?
Parexamplu acum un minut. Mi-am sunat tatăl să amân plecarea la muncă, pe motiv că… și la finalul convorbirii i-am spus ca de obicei săru’mâna, fără valoarea rurală de odinioară de a face gestul în sine, când fiul dădea să pupe mâna arsă de câmp și sapă la plecare. Nu m-aș vedea spunându-i la revedere sau bună ziua, este o relație verbală statuată fără sorți de schimbare. La ce-ar folosi să devin protocolar, de dragul unor uzanțe? Suficient să știu că poziția mea etică are limitele bunului șimț și mințile n-au vreo suceală de sens contrar. Zic eu că poți pleca la drum cu aceste minime îndrumări, urmând ca propria educație, ulterioară tuturor povețelor și școlirilor, să se canalizeze pe alte rute în orice moment consideră fiecare.
Sunt încă sub impresia nedumeririi, cum de mulți cunoscuți ai mei, unii nu mai departe de un salut stradal, alții chiar deloc, dar prezenți în memoria sporadică a figurilor reconoscibile, pot păstra și exiba uneori atâta ură, împroșcând cu vorbe nefirești în spațiul unde se uită oricine poftește, inadecvate pentru vocabularul necesar unui intelectual. Cel puțin așa se declară mulți. N-am încă o explicație la fenomenul clasării acestora după criterii graduale, după varii performanțe, studii ori număr de creații, nu le văd rostul aici, pe Facebook, aici, în sânul, până la urmă, comunitar restrâns, în orășelul virtual unde buna vecinătate are valențele celei reale. Ce folos să ai o replică pozitivă de la zece de străini dacă nu primești una de la unul de-al tău, prieten sau concetățean?
Am pornit de la un like primit din partea doamnei Valeria Tăicuțu pentru un articol despre Răzvan Chirac și de la o sfadă directă, deloc normală, de acum ceva ani între Răzvan și unul dintre subiecții unui text al lui. De aici mintea mi-a fugit spre obârșii și discuții frecvente pe marginea simbolurilor râmnicene și o statistică evidentă a celor ce au contribuit cu adevărat la ridicarea ștachetei masei largi de localnici. Nu mulți știu că numărul celor ce ocupă palierul de sus actual, dar și cel din vechime, înclină balanța considerabil spre oameni ce nu sunt născuți aici, dar și-au însușit pentru totdeauna identitatea comunitară. Doctori, avocați, ofițeri, profesori…. Printre ei, cei ce s-au aplecat asupra scrisului. V. M. Tăicuțu, Marafet, Ghinea, Drîstaru. Matincă, Plopeanu, Pioară, Hangu, Dodan. Mai sunt. Slujitori ai literei primiți cu brațele deschise ce fac cinste urbei, țintuiți locului de mâini nevăzute.
Nu neg valoarea celor mulți zămisliți în Râmnic, ajunși oameni de seamă cât să-i știe o țară întreagă, meritul lor. Însă n-am să vreau să le ridic vreodată osanale și cuvinte maxime de laudă. N-ar fi corect să-i așez pe aceeași treaptă cu truditorii ce au hotărât să pună umărul zi de zi la viața spirituală a orașului. Puteți să-mi argumentați cu orice nume, vă spun, nu fac două parale în contrapunere cu cei mai sus amintiți, cei ce zilnic caută o metodă de subzistență a culturii, ba cu o poezie, ba cu un articol, ba cu ,,nesimțul” de a bate la uși pentru a scoate o revistă, o carte, un ziar, o galerie proprie de artă, un album de melodii…. Sau de-a scormoni în ungherele buzunarelor proprii după fonduri. Lor și celor asemenea dinainte vreme le-aș ridica statuie. Fiecăruia.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share