Ultima lecție


11 noiembrie 2015

Neașteptată, nelalocul ei, am primit-o frontal tocmai când aș fi evitat cel mai tare. Așa mă feresc uneori de oamenii care se văd pe sine, în discuție, mai presus de toți sau de cei care nu mai contenesc cu laudele în plină stradă. Cu laudele la adresa ta pentru un leu sau mai puțin, așa, de pomană. Eu am trei abonați la milă, nu sunt singurul, și soția îi are pe ai ei, diferența între noi fiind că ea îi miluiește cu mărunt, iar eu le întorc buzunarele goale: un pitic, o doamnă și un cocoșat nebun. Pe toți îi știu de când m-am rumenit nițel și ei pe mine de la descălecatul meu în paradisul muzical. Dacă primii doi s-au văzut în fața sărăciei după eficientizarea societății noastre, a doua după cea în care se născuseră, nebunului nu i-a suflat în ciorbă capitalismul. L-a privit cu ochii aproape închiși măturând fiecare piatră din asfalt și și-a văzut de drum. Dacă nu în fiecare zi, o dată pe săptămână tot face un tur obișnuit de oraș, marcând cu un ,,nenea” locurile de popas precum un câine copacii, cerând o gură de apă, târând o pubelă de gunoi, făcând în dosul unor curți menajul vreunei bătrâne, de cele mai multe ori cu mult mai în putere decât el, dar cum bărbatul este semnul trăiniciei unei case, orice femeie simte un plus de siguranță când unul, fie scund, slut sau dus de-a binelea, îi calcă bătătura, se simte muiere. Gurile rele au tot clevetit ani în șir, anii lui, vreo șaptezeci trecuți, că ele, Evele, l-au momit cu niscai lemne de tăiat, cu un vinișor pentru bărbăția lui, se spune, nemăsurată. Nu va ști nimeni dacă e măcar o sămânță de adevăr, cert este că unii chiar au încercat să ia măsuri din privire, la batjocoră, punându-l să-și desfacă prohabul în văzul lumii. Unii sunt oale și ulcele, alții sunt mai gârbovi decât el, Mihăiță, căci nimeni altul nu putea fi, care ia încă viața la pas cu aceeași imperturbabilă direcție dus-întors.
La prima vedere am oftat și gândul mă ducea la fixismul lui de-a-mi mângâia podoaba capilară. Cum să-l mai evit? Merg înainte, ce-o fi, o fi! Pe măsură ce mă apropiam încercam să-mi fac fel de fel de scenarii, de evadări din rușinea expoziției cu Mihăiță în zona cea mai populată a orașului la acea oră, trotuarul de pe partea cealaltă a părculețului de la Piață, însă, când nimeni nu-mi mai obtura privirea directă către el m-am trezit stupefiat la realitate, la cea în care fiecare ar fi dator să participe. Mihăiță îmi servea de la treizeci de metri, după micul dejun, o mostră de cel mai înalt civism. ,,Mort” după gentuțe, arunca pe cea veche, pentru că nu găsise niciun coș de gunoi stradal, într-una dintre grămăjoarele de frunze de platan proaspăt strânse pe rigolă. Am roșit și din acel moment lumea mea s-a schimbat. Vedeam pietoni, șoferi, cetățeni disciplinați înregimentați în marele batalion al bunului simț civic. Așa m-am trezit mustrat în propria-mi conștiință de lipsă de maniere încât la prima trecere semnalizată am pus piciorul regulamentar pe zebră. A fost ultima lecție. Și primul examen.

Din viitorul volum AB/Sent

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share