Spaţii culturale nr. 32 – Râmnic…


„Ninge ca-n Esenin şi poema rusă”? Ei, aş! Ninge ca la noi, nebuneşte, haotic, în exces, de nu mai ştii unde ţi-e casa, cine eşti şi unde voiai să te duci. Ninge ca şi când s-au deschis porţile de coşmar ale sfârşitului de lume, ca şi când după viscolul acesta n-ar mai urma nimic, decât liniştea de pe urmă şi, poate, un alt început, dar nu cu noi şi nu pentru noi.
Râmnicul nu face faţă urgiilor. Se ghemuieşte în sine, se îngroapă în troiene şi aşteaptă un salvator. Salvatorul aşteptat (de la pompieri, de la armată, de la primărie, de la guvern, de la Dumnezeu ş.a.m.d.) nu vine. Aşteaptă şi el, probabil, un salvator. Nu mai ştim să ne apărăm singuri. Privim pe geam şi oftăm. Cârcotim. Blestemăm. Nu mai avem lopeţi, nu mai avem sănii, nu mai avem camioane, tractoare, freze, dar, Doamne, câte nu mai avem?!
Printre altele, nu mai avem chef. Ne-am ascuns partea bună şi frumoasă din noi sub un strat gros de cenuşă: atâta a rămas din arderile de anţărţ.
O rămăşiţă de egoism ne pune totuşi, într-un târziu, o lopată improvizată la disperare, în mâini. Facem pârtie îngustă până la poartă. Până la stradă. Eliberăm chiar şi o fâşie de trotuar. Aruncăm mormanele pe carosabil: acolo e treaba primăriei, că de-aia plătim taxe. Într-un târziu, trece agale, pe drumul care nu se mai cunoaşte, o freză. Ne aruncă zăpada înapoi, în locul de unde am curăţat-o. Aşa?! Nu-i nimic, facem o pauză, bem ceva (şi ăia de pe freză au făcut la fel) şi aruncăm înapoi zăpada. Pe carosabil, că e treaba primăriei: de-aia plătim, hâc!, taxe.
Mai trec nişte ore. Trec greu: în case e frig, apa abia curge, dar curentul nu s-a luat şi internetul funcţionează. Postăm înjurături pe Facebook şi facem haz de necaz. A mai trecut o freză pe drum şi ne-a aruncat zăpada înapoi. La noapte, când comandamentul suprem de iarnă va face nani, ne mobilizăm exemplar: pe folii de plastic, toată zăpada din curţi va fi aruncată/plimbată pe drum. Să vină pompierii! Să vină armata1 Să vină primarul, prefectul, primul ministru, preşedintele şi Dumnezeu să deblocheze oraşul!
Noi mai bem ceva, mai înjurăm o vreme, apoi adormim şi visăm că a venit primăvara când, orice s-ar spune, nu mai ninge în halul ăsta şi nu mai trebuie să dai 5000 de euro pe km de drum curăţat de zăpezi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share