Fărădelegea lui Călin – Deșteaptă-te…


Avem de zăbovit la fundația legislativă a României. Dacă celorlalte acte, considerate căpătâi pentru modernitate, le-am acordat timp și vorbe puține, nu la fel de indulgent mă voi arăta cu copiuța noastră ba după una, ba după alta, scripte pentru diriguirea funcționării conglomeratelor omenești din ce în ce mai sofisticate, mai greu de împăcat cu propriile năzăriri.
Fiindcă vorbim de vechi preocupări de a pune pe hârtie tot, sau pe-aproape, ca atunci când greșești să ți se amintească derapajul de la conduita civică, chinezi, mongoli precum cruntul Ginghis Han, faraoni, emiri, regi, împărați, apostoli și preoți, învățați din toate timpurile s-au tot căznit să croșeteze considerentele prin care urmăreau conservarea celor două coordonate ale puterii: teritoriu și populație aferentă. Cu acest decodor umblă Constituția așa zis românească, deschide ,,ostilitățile” cu teama milenară de-a fi oricând un spațiu al vorbitorilor de regionalisme, crezând că o simplă declarație de autodeterminare poate împiedica, și știe bine că numai stăpână pe sine n-a fost vreodată, raptul ei. La fel și în cazul formei de conducere. Paragraful trei adună, și m-am luptat în multe rânduri cu aceste concepte pe picior de râcă, stat de drept, stat democratic, stat social, terminologii fără, încă, un statut bătut în cuie. Cunosc cei ce-au studiat particularitățile lor de unde, cum și când s-au plămădit, știu, aici avem o certitudine, că nu există o definire clară și unică de genul ,,Statul… este…”, că acest distribuitor de cumințire pentru putere și supunere, legea, își cam face de cap după creatorii ei și dezechilibrează ,,armonia” (?), de fiecare dată, în favoarea celui mai puternic. Gogoriță, deci. Continuarea, inclusiv a articolului trei, mă duce pe făgașuri nebulotice, apare un alt termen neexplicat, așezat în litere ferme, inteligibile până la ultimul idiot, democrație constituțională, și o adăugire după ce se fixează primele repere și sunt afișate ca ,,valori supreme”: întâietatea Constituției. N-am putut pune ghilimele de citat pentru cele două fiindcă așezarea lor în pagină este inversă, în plus, nu am găsit, trebuia ca titulatură, dacă tot se face caz în ea de toate aspectele, chiar dacă lapidar amintite, scris negru pe alb: Constituția este legea supremă a României, nu ,,(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.” După primul articol lucrurile par a sta binișor, cu mici excepții, chestiunea, amorțită în privința iranienilor ,,rătăciți” și la noi, colonizării populațiilor străine, Art.3, Al.4 cam interzice un așa puhoi de lume, așezați oriunde și oricâți pe teritoriul nostru, dar până la ,,venetici” se pune problema inexactităților prin punerea la comun a două concepte echivoce: ,,… spiritul tradițiilor democratice… și idealurile Revoluției.” ,,Tradiția” democatică nu poate fi, cred cu tărie, cea din ’89 încoace, s-a scurs prea puțin timp pentru a deveni uzanță și tot ce s-a întâmplat în acest interval a avut atâta inconstanță încât greu poți determina repere trainice de defilat, cultura unor astfel de cutume se formează în cel puțin 30 de ani…, iar cea regală nu are legătură cu…, se exclude cu oricare dintre ele, în special cu demcrația. Cât despre 22 Decembrie…, chiar și o declarație de factura timișorenei sau cea oficial bucureșteană n-ar putea intra în sfera exactului, spirit și ideal sunt noțiuni abstracte.
Imnul de stat a picat în aceeași capcană, a cui este nu specifică. Prin urmare, ia să mă pun a face un câtec, să-l intitulez Deștept… rămâne….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share