Fărădelegea lui Călin – All bright (1)


Răsfoii primul și singurul îndrumar american de căpătâi, Constituția. Parcă eram nițeluș prin România statală de azi. Dar ieri, pe la 1787, când noi eram pașalâciți, boi de-a dreptul: și boieri, și opincă.
Democratică, adică atât cât se putea cu minte de englezoi sau altă nație refugiată în sânul pământurilor nesfârșite, promițătoare, ademenitoare de trai îndestulat, reparată sau clarificată până în cotidian, dar cu măsură, doar 27 de recalibrări, din care dacă facem scăzământul celor două ce țin de impunere și abolire a ,,paharului de aur”, după 230 de ani, ar fi cam una la un deceniu. Însă nu schimbări ca ale noastre, de structură, ci adăugiri, amendamente care să explice mai bine, să ferească de abuzuri și interpretări tendențioase peste vremuri.
Pentru comparație, în folos personal, am deschis constitutiva noastră la începuturi…. Rece, distantă, astfel se poate defini textul nostru, agățat neapărat de forma de ,,stăpânire”, de aceea raporturile prime între aparatul conducător și cetățean sunt cum sunt. Redau, sau, cum citisem de curând într-un eseu despre poezie, redăm, de parcă n-ar fi un singur autor, cuvințelele traduse din debutul celei americane: ,,Noi, Poporul Statelor Unite, în vederea realizării unei Uniuni mai strânse, așezării dreptății, asigurării Liniștii interne, înzestrării pentru apărarea obștească, promovării Prosperității generale și asigurării Binecuvântărilor Libertății pentru noi înșine și pentru Urmașii noștri, decretăm și promulgăm Constituția de față pentru Statele Unite ale Americii.” Nu promisiunile de dreptate, pază și alte liniști firești oricărui ins m-au determinat să așez aici preambulul C.S.U.A., ci faptul că nu garantează, nu promite în van aur și palate, doar încurajează și lucrul ce mi-a mers la suflet este acest Noi, cu toate că documentul original nu pune virgulă ca românul, stă scris cu litere foarte mari ,,We the People…”, în priceperea mea, și nu numai, lesne s-ar putea descifra traducerea în sensul a două entități ce-și împart prerogativele puterii, noi – redactorii, mai marii… pe deoparte și poporul pe de alta, pentru noi înșine și pentru viitorime. Să-mi spună cineva unde există la noi această stipulare.
Cu toată perfecțiunea ei, există două, trei flecuștețe neacoperite, dar și întortocheate până la a sta cugetul să capituleze, dar nu sunt ei de vină, tot limba noastră face uneori încurcăturile greu de deslușit. Primele formulări ce m-au pus pe gânduri au fost cele ale judecării punerilor sub acuzare și hotărârea în caz de stabilire a vinovăției, nefiind precedate de cadrul prezumării nevinovăției, dar…. Bune în privința a ceea ce se cheamă ,,nimeni nu este mai presus de lege”, încaltea președintele, căruia nu-i stă rău cu o pereche de cătușe dacă păcatele-i devin inumane. A doua ciudățenie, un neajuns major al sistemului de punere la cârmă a primului domn din frunte (și nu este nicăieri vorba despre însoțitoarea alesului), se găsește în Art.2, Sec.1, Al.3, lui ,,majoritate” atribuindu-i-se conotația, prin alăturarea echității, unor decizii injuste ulterioare: ,,… şi dacă va exista mai mult de o persoană cu o astfel de majoritate şi cu un număr egal de voturi, atunci Camera Reprezentanţilor va alege imediat prin buletin de vot, pe una dintre ele ca Preşedinte; şi dacă nici o persoană nu obţine majoritatea, atunci Camera Reprezentanţilor va alege în acelaşi mod Preşedintele dintre primele cinci nume de pe listă care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Dar, pentru alegerea Preşedintelui, voturile vor fi numărate pe state, fiecare stat având dreptul la un vot; cvorumul necesar în acest scop va cuprinde unul sau mai mulţi reprezentanţi din 2/3 din state şi o majoritate din toate statele va fi necesară pentru a se efectua alegerea…” Se observă destul de ușor, statele unde preferatul a deținut voturile cele mai multe își vor menține poziția, celelalte vor pune același nu hotărât, ambiguitatea rămâne și se joacă la masa incertă a congresmanilor, augumentați până la câți poate da maxim o țară din uniune ca prezență, diminuați la minimul unui singur ,,da” sau ,,nu” din partea-le. O altă dumirire strâmbă are ca obiect Al.3 din Sec.2, ,,[Completarea locurilor vacante] Preşedintele are puterea de a completa toate locurile vacante care pot apărea în intervalul de timp dintre sesiunile Senatului prin delegarea autorităţii de a exercita această putere, care expiră la sfârşitul sesiunii viitoare.”, ce pare că îl pune șeful statului pe toate locurile libere din camera senatorilor, fiindcă se poate citi și astfel, chiar dacă pasează această oportunitate cuiva. Dar nu spune cui și nici nu face trimitere către un alt articol specializat. O inversare frazeologică ar fi descătușat bunul înțeles. Fără sens pare și declarația prin care este învestit mai marele USA: ,,I do solemnly swear (or affirm) that I will faithfully execute the Office of President of the United States, and will to the best of my Ability, preserve, protect and defend the Constitution of the United States.” Ori juri în mod solemn, ceea ce aici sărbătorescul era evident, neavând nevoie a fi adăugat, ori afirmi, dar tot o spunere este, cu toată buna ei credință și tărie poate fi o simplă vorbă goală. Și ce? Păstrarea, protejarea și apărarea Constituției? Nu garantezi aplicarea ei! Devine așadar o cărțulie de pus sub cap pentru un somn bun. Dacă ar fi spus despre conținutul și efectele ei…. Să nu mai zic de acele ,,best”-e abilități, la fel de îndoielnice și netestabile.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share