Pe urmele… Facebook-ului – Nu plecăm acasă!


Revoluțiile și războaiele își închid porțile într-o zi, oricâtă mândrie ar purta un neam că a rezistat în habotnicia lui ani și ani în a înfrunta inamici, la final, se numără doar morții.
Mi-a fost de ajuns să privesc în treacăt o problematică propusă de natura ,,hai să vedem cine este în piață” și să-mi închipui protagoniștii, ori puși pe făcut spume la gură strigând, ori afișându-se plastic cu un singur tip de slogan, pancartistic, comandat mașinilor de inscripționat copii fără număr. Români. Și ieri, și azi, cu doleanțe vizibil corecte. Plătiți sau de bună voie, se înfiripă în indivizi frustrări atinse de neputința abstruselor mișcări ale celor ce din aceeași îngăduință au prins dumnezeul unei funcții politice de picioare și într-o disperare aproape neumană și-au permis să-și sugrume binefăcătorul până la a-l suprima. Au fost și vor mai exista jocuri oneroase de a se declara acești pe sine înscriși la adulația și oprobiul popular, aparținătorii de drept, și mulți cred că pe veci, ai unui post din care mulțimile sunt o matematică primară cu intersecție zero, o contabilitate de adunare în buzunare proprii și o balanță lunară în deficit pentru restul.
N-am confundat niciodată termenii ales și alegător. Mă văd nevoit să revin cu acest subiect pentru a pune discernământul semenilor la treabă, să explic pozițiile antagonice în care ei se află din prima clipă a proceselor electorale. Întâi și întâi să știe că au de a face cu un sistem, o serie de procese stabilite pe hârtie doar de o parte extrem mică a populației, apoi ar trebui să fie conștienți că se înhamă să fie participanți într-un concurs unde, atenție mărită, au numai un singur rol, unul nesemnificativ, de a pune conștient sau la întâmplare degetul pe o variantă, dar toate necâștigătoare.
Loteria, fiindcă este o ghiceală întreaga elecție, are totuși predictibilitate, nu este o materie de liceu ce pune în urnă douăzeci de milioane de hârtii și tot atâtea posibilități de câștig, sunt unul, doi, șapte, douăzeci de candidați la bunăvoința restului până la însumarea unui popor de înscăunat la plăcerile maxime ale unui huzur exacerbat. Oricăruia dintre ei, ai lor sau ai celorlalți, să se știe că le este bine, foarte bine și că mănâncă cu zece, o sută, zeci de mii de guri care, dragi compatrioți, vă aparțin.
Sunt atâtea treburi într-o gospodărie cât pentru o viață normală de om. Am mai spus, n-o s-o vedeți pe tușa Floarea că-și lasă orătăniile din bătătură pentru a pleca hai-hui pe alte meleaguri pentru a-și huli sau aproba alesul, pe cel pus acolo efemer spre a rezolva la termen cantitatea de excedent pe care ea, tânără, adultă, ori bătrână nu o poate acoperi. Nu că nu dă ea cu mătura în fața curții, dar n-are de unde turna ea asfalt, căci drumul e-al călătorului și nici timp suficient nu găsește pentru a servi mai mult de un exemplu de bun vecin și locuitor al comunității. Numai că vremile țaței s-au perimat. Minuțiozitatea cu care s-a raționalizat traiul de oraș, de la modul în care se locuiește, până la timpii în care se mulge vaca și se pun ouăle pe cloță, au adus cetățeanului nou un nou mental și destule ore libere. Ore în care este la fel de liber să….
Știindu-se până peste cap cu treburile, țața Floarea ar avea față de adunații ambelor manifestații de împotrivire, și are cu siguranță, o singură propoziție: ,,Fir-ați ai naibii cu Dragnea și cu Iohannis al vostru cu tot!”. Și mai c-aș crede-o, și o cred, chiar dacă ea vede lucrurile doar prin prisma muncii și nemuncii, unde este imbatabilă în raționamente, oamenii necinstiți se văd totuși de la o poștă, mustăcirile vulpești, vorbele greoaie, promisiunile fără acoperire aparțin celor cu zece fețe, mincinoșilor și hoților. Și proștilor. Țața Floarea le-ar mai spune vreo câteva….
Pentru vorbe goale, lozincile sunt de acest gen, este timp de pierdut, dacă însă însuși Iohannis sau El Padre Dragnea ar fi chemat la a curăța Bucureștiul de zăpadă, cu siguranță azi am fi avut o nouă revoluție, unificate, cele două adunări ar fi dat cu barda-n tot sistemul și sângele penal ar fi țâșnit doi metri în sus.
O ultimă semnalare. Dacă mergeți la vot, așa veți mai putea adăuga orarului zilnic câteva ore bune de libertate deplină, nu uitați să cereți candidați fără pată, alături de figura geometrică în care sunt încadrați să fie adăugat un cazier și un certificat medical psiho-motor. Mă, tov!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share