Pe urmele… Facebook-ului – Android


M-am întâmplat de două ori lângă un fapt drag, de curând. Să nu vă fi spus, mi-aș fi negat printr-o întoarcere de spate pornirile verbale.
De circ mă leagă doar amintirile ultime, stalul, undeva sus, la ora 8 a arenei, în rest, doar un cort pe dinafară. De atunci n-am mai pus piciorul în vreunul, mi-am zis: am să-l construiesc pe-al meu. Asteptam doar clipa perfectă. Da, acel circ este în mintea mea, schelă cu schelă, fir cu fir de nisip, cortină cu cortină, cuști, lei, acrobați și nasuri roșii, îl impachetez și-i scot numerele la zile mari.
Oricât de strâmb arhitectul, vă asigur de viabilitatea proiectelor sale, imaginile sunt cât se poate de vii…. De la mașina ucigașă a lui Kafka, desenatorul meu de top, via Marin Preda, m-am transbordat în penelul lui timesnewroman, aruncat în bășcălie, la fel ca vaporizatul ,,artist al foamei”, în cuștile de la marginea menajeriei, mai rău decât…. Nu veți auzi de la mine cuvinte maxime despre ,,fiarele” înfierate, dar nici minimale, cu vrerea oricui credeți de cuviință că le-ar fi fost ursitori, existența lor în istorie rămâne certă, fie gratie, fie vitrină, fie mormânt cândva, să-i judece alții, nu căutătorii negrului sub unghie. Mielul lui Mircea Vintilă este, vă asigur, mai ușor de dus cu zăhărelul și nu atât de costisitor cât un leu pus sub auspiciile biciului spre placul sadic de a vedea un ,,rege” la picioarele unor biete fleici mișcătoare, cu un smoc de iarbă de-a lui Mircea Rusu sunt toate șansele să producă mai mult pentru o economie actuală atât de…. Ați putea să nu-l urmați pe Bertzi, să nu dați cu cuțitu-n… situația ciudată în care ne prefacem că totul este în cea mai firească ordine? Și chiar nu v-ați face timp între două tumbe pentru Chaplin-ul lui Socaciu și protestul colegului Șeicaru? N-au ele o sămânță de înțelepciune? Nu le țin apărarea, împărțind totuși aceeași ,,aplecare”, arar scena, culisele, cluburile, tind să mă văd împreună cu ei, așteptând în zadar postul vacantat al maimuței cântătoare cu dosul la vedere. N-o să argumentez nici ce-ar fi fost azi fără omul obișnuit cu chitara, n-am cui, n-ar înțelege cel ce-i vede fosile și inutilități, nici chiar directorul circăriei, care la rându-i nu vede nimic denigrator în a-i vârî ca pe animale între grilaje montate în cele trei dimensiuni ale planului pentru a-și face numărul prea puțin spectaculos. Ce senzație să mai producă poezia?
Vorbitor sau scrib, răul este făcut, dinspre trecut spre prezent același obicei al antipației pe fiecare trecut din barca tinereții la senectute, dar parcă niciodată așa. Nu-mi amintesc ca Gică Petrescu să fi fost luat în bășcălie de Natalia Guberna sau…. Se practică o răutate orală fără precedent, un ,,Mai lasă-ne, bre, nea Mircea!” dezolant, fără ca lozincarii să aibă la activ mai mult de-o lălăială onomatopeică de contabilizat creațional în dreptul lui zero. Dacă ,,retina” auditivă mai are urme de scăpare în dreptul liniilor melodice, cea oculară are scăpările cele mai puține, cunoscătorii acestei abilități fiziologice folosindu-se uneori abuziv de imprimeul vizual. După ce binevoitorul din urmă m-a făcut jivină cântătoare, culmea un tiz de nume, Călin Petrar, a cărui șagă numai bine nu mi-a venit, de un astfel de umor are nevoie societatea sadică, un altul, Pătrășconiu, s-a gândit că sunt prost de-a binelea sperând că hocus-pocus-ul de vocabular mă va lăsa cu gura căscată. Ceea ce n-a reușit, rațiunea mea nu se încadrează la credule. Îmi și ne propune o cântare cu picioarele pe chitară, căci așa s-ar explica titlul: ,,Django – sau cum să cînți la chitară fără degete”. Înfricoșător. Sau nu. Maimuța de la circ ar putea executa acest număr senzațional. O să vă povestesc pe scurt o chestiune ce mă privește, înainte, vă amintesc că nici vorbă de scamatorii în textul autorului. Dacă pentru fiecare moartea reprezintă cea mai mare nenorocire, deși predictibilă, mutilarea deține superlativul. Am avut nenorocul de-a fi accidentat deseori la ambele mâini, luxații, fracturi de metacarpiene, cele mai grave la degetele cele mai folosite pentru cântatul la instrumentele cu corzi, arătător, mediu, atinse ușor de flex, sau polizor unghiular în denumire tehnică, suficient cât o parte din mobilitate și simțire să dispară pentru totdeauna. Cu tot regretul pentru pierdere, să fi vărsat câteva lacrimi de necaz, am reluat studiul ca un începător. La fel trebuie să fi făcut Django după arsurile ce i-au afectat doar inelarul și cel mic, încât nu s-a mai putut folosi de ele aproape deloc. Asta nu înseamnă că îi cânta chitara singură prin cine știe ce iradieri cerebrale.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share