Spații culturale nr. 26 – Râmnic, mon amour!


Şcoala de muzică din Râmnicu Sărat a rămas o amintire care mai bântuie, nostalgic, visele unor părinţi cu ambiţii şi gusturi culturale. A fost singura şcoală construită după evenimentele din decembrie 1989, modernă, curată, utilă şi, din această cauză, stând, pardon de expresia preluată de la dl. Ion Iliescu, exact ca o sulă în coastele pedagogice ale Buzăului. Oraş mare, cu fonduri, ifose şi orgolii pe măsură, capitala de judeţ trebuia să adune, la sânu-i generos (deşi, uneori, mai degrabă hapsân) valorile, talentele, promisiunile etc., ceea ce a şi făcut.
Dintr-un „istoric” al fostei şcoli aflăm că: Unitatea şcolară a luat fiinţă într-o perioadă grea din punct de vedere economic şi social, şi anume anul 1994, ca urmare a nevoii de spaţiu şcolar, în partea de est a oraşului. Concepută mai întâi ca o extindere pentru o altă unitate şcolară, în planul de investiţii nu au fost prevăzute decât cheltuieli de dotare cu mobilier şcolar. Deşi iniţiativa a aparţinut Consiliului local Rm. Sărat, finalizatorul proiectului a fost Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, după ce o scurtă perioadă investiţia a fost în responsabilitatea Consiliului Judeţean. Începând cu anul şcolar 1994/1995, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 8 Rm. Sărat a constituit şi grupe cu program suplimentar de muzică, ieşind în acest fel în întâmpinarea solicitărilor populaţiei, diferenţiindu-se de celelalte unităţi de învăţământ prin oferta educaţională. Alături de părinţii elevilor s-au procurat instrumente muzicale şi s-au încurajat elevii să participe la concursuri şcolare, asigurându-li-se cheltuielile de deplasare. În perioada de după anul 2000, şcoala a intrat într-un puternic proces de schimbare, ca urmare a măsurilor de restructurare a numărului de posturi/catedre la nivelul judeţului, concretizat în desfiinţarea grupelor cu program suplimentar de muzică. Urmare a limitării resurselor financiare alocate învăţământului şi datorită greutăţilor cu care se confruntă economia românească, unitatea nu a mai putut să asigure în ultimii ani material didactic şi mijloacele didactice cerute de folosirea manualelor alternative şi de către metodele de predare activ participative, fapt ce a îngreunat asigurarea succesului şcolar, a împiedicat formarea unor personalităţi autonome şi creative şi a diminuat şansele de orientare şcolară şi profesională corectă.
Sec, la obiect, „diplomatic”. Nu cred că dificultăţile financiare au fost cauza desfiinţării acestei unităţi (când s-au semnat „documentele”, criza economică era departe de noi!). Şcoala a murit „în floarea vârstei”, pentru că trebuia să moară, aşa i-a fost ei scris, să devină o banală „grădiniţă” cu două etaje, la răscruce de drumuri şi de vânturi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share