Spaţii culturale nr. 24 – Aşa şi nu altfel


În zilele noastre, moartea unui artist nu mai impresionează pe nimeni, mai ales dacă artistul în cauză n-a ştiut să facă din viaţa şi (poate) opera lui un spectacol demn de atenţia ştirilor cu nenorociri de la ora cinci. Ca să fii detectat de senzorul fin al oportunităţilor de orice tip – (re)activat în mass media imediat după evenimentele din decembrie şi rămas activ – trebuie să fii agresiv, nesimţit, megaloman, lubric, şmecher, slobod la gură, capabil de compromisuri aducătoare de bani, să ai o coloană vertebrală flexibilă sau să n-o ai deloc, să fii în stare să te tragi de bretele cu toţi mitocanii semianalfabeţi, laureaţi ai cine ştie cărui concurs de împrejurări care i-a propulsat de la coada vacii direct în funcţii importante în stat, să plagiezi fără să roşeşti, să-ţi susţii dreptatea mai ales atunci când n-o ai, într-un cuvânt, să fii „om” de lume nouă (ciocoii culturali de azi se potrivesc perfect cu „ciocoii” lui Nicolae Filimon, posesori ai devizei „fă-te om de lume nouă/ să furi cloşca de pe ouă”). Dacă nu reuşeşti să fii aşa, dacă nu eşti capabil de-un scandal măcar, de-un chef urmat de bătaie şi viol, dacă nu te îmbraci în fleici de porc, aşa cum face Lady Gaga, dacă nu te droghezi, nu ai SIDA sau măcar un cancer, acolo, şi nu umbli cu prostituate pe malul Dâmboviţei, poţi să ai talent cât toţi autorii de la Shakespeare încoace, că tot nu exişti. Nici volumele pe care le publici, nici acţiunile tale culturale, nici sacrificiile pe care le faci pentru ca literatura adevărată şi cultura, în general, să nu dispară, nu contează. Plăteşti cu uitarea/ marginalizarea bunul-simţ de a nu apărea în show-uri păcătoase la Capatos, bunul-gust de a nu citi cărţile Monicilor, Mihaelelor, Elenelor şi de a nu confunda succesele cu succesurile şi Levantul cu meniul de la „Ambasador”, ca să nu mai vorbim despre celelalte ciudăţenii care te fac un inadaptat nedemn de atenţia televiziunilor particulare: discreţia, educaţia, inteligenţa, lecturile bogate etc., adică tot ceea ce nu concurează cu idealul consumist de azi, concretizat în vilă-maşină-piscină-cont în bancă-aur-manele-vacanţe afară, frate!
Când a murit Adrian Păunescu, ce durere mediatizată, ce fundaluri cu lumânări pâlpâind pe „Ruga pentru părinţi” cântată de colindătorul Hruşcă, ce de interviuri stupide cu foştii consumatori, pe stadioane, de poezie la kilogram! Moartea celui mai important poet de la Eminescu încoace, cum nu ostenea să spună o ştiristă cu un salariu pe lună mai mare decât salariul a 30 de profesori de română într-un an, a îndoliat o naţiune întreagă. Poporul şi-a amintit de anii când, îngrămădit în pieţe ori pe stadioane, avea iluzia că purtătorul de microfon poetic e purtătorul de făclie, salvatorul şi răzbunătorul unui neam hrănit cu minciuni patriotice şi false valori. Au apărut, din neant, iubitele de-o zi şi de-o noapte ale poetului, apoi odraslele nelegitime, apoi prietenii cu care-a împărţit iaurtul şi covrigii. Nu le-a fost greu reporterilor să adulmece cu lăcomie şi să descopere o duduie semănând întrucâtva cu AP, a cărei lacrimă artistic prelinsă pe obraz le-a înduioşat pe toate fătucile de odinioară, ajunse azi gospodine la casa lor, aşezate şi iubitoare, vai, doar de telenovele în care cei nelegitimi, frumoşi, curaţi şi inteligenţi, ajutaţi de avocaţii lor la fel de curaţi, frumoşi şi inteligenţi, reuşesc să pună mâna pe o parte din averea bine administrată a tatălui plecat la Domnul.
Moartea Constanţei Buzea n-a putut fi transformată în circ mediatic. S-a încercat schema cu „fosta soţie a lui Păunescu”, în varianta lacrimogenă – „soţia veşnic rănită a lui Adrian Păunescu”, dar impactul n-a fost acelaşi, aşa că amatorii de rating, dându-şi seama că nu va fi nici scandal, nici puhoi de lume, nici înmormântare cu onoruri militare (cum s-a întâmplat cu soţul doamnei dispărute), au părăsit subiectul şi şi-au îndreptat atenţia spre violuri, tâlhării, corupţie şi alte lucruri importante pentru ţară.
Constanţa Buzea a fost – şi, pentru mulţi dintre noi, este – o poetă importantă, probabil una dintre cele mai talentate poete din câte-au fost sau ar fi putut să fie. A trăit discret – nu în umbra bardului, ci în universul ei exemplar – rămânând generoasă, caldă, umană, frumoasă. Daniel Cristea Enache a sintetizat corect nobila ei sinceritate: „În spaţiul poeziei construit şi apărat cu tenacitate de Constanţa Buzea, toxicitatea mediului ambiant va fi progresiv diminuată. Semne ale ei se văd încă, fiindcă montajul poetei este realist-dramatic: „Cînd stă să se apuce/ de gătit pentru Sărbători,/ ea întîi primeneşte locul,/ curăţă casa,/ îmblînzeşte copiii,/ nu se ceartă cu nimeni,/ se păstrează pe sine curată,/ petrece ca o soră pe lîngă/ bărbatul ei căruia îi e mai greu/ să înţeleagă de ce aşa/ şi nu altfel./ Se spală cu apă neîncepută,/ se roagă să i se lase/ şi de data aceasta/ deschise priceperea/ şi puterile,/ ca să facă tot ce are/ de făcut./ Iar ce nu va izbuti singură,/ va împlini negreşit/ cu ajutorul lui/ Dumnezeu.” (Aşa şi nu altfel).

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share