Spații culturale nr. 23 – Râmnic, mon amour!


Vecinul meu creştea un porc. Mă rog, gospodar serios, convins că, potrivit democraţiei noastre, în curtea lui, omul poate face ce vrea. Ce ne interesează pe noi cum se distrează râmniceanul? Căci consoarta vecinului, în anumite momente mai blândă, moale şi pufoasă decât coana Efimiţa, aşa crede şi aşa zice: „se distrează şi el, săracul [vecinul, nu porcul, n.m], îşi mai ocupă timpul, că de când a ieşit la pensie…”.
N-ar fi mare lucru că un cetăţean din urbe a găsit cu cale să-şi aleagă, drept animal de companie, un porc. În definitiv, porcii sunt animale inteligente, simpatice şi, din multe puncte de vedere, seamănă perfect cu omul, care-l place mai ales sub formă de caltaboşi, cârnaţi ori fleici la grătar. E, prin urmare, mai productiv să creşti un porc decât să creşti un câine sau o pisică, chit că munceşti mai mult pentru păstrarea igienei şi asigurarea porţiei zilnice de lături, grăunţe şi resturi menajere. Râmnicul, situat cumva între sat şi oraş, permite amestecul de tradiţii, orgolii şi mentalităţi rurale cu fiţele, ifosele şi obiceiurile de mahala, astfel că, după modelul oferit de însăşi capitala patriei, unde mioriţele se adapă cu manele în casa scărilor, la bloc, şi în provincie, economia de piaţă şi dreptul la comportament dezinhibat a determinat proliferarea de cuşti, coteţe şi colivii pe tot cuprinsul curţilor şi, mai ales, la gardul dintre vecini.
Cum spuneam, vecinul meu creştea un porc. Om bisericos, cu frica lui Dumnezeu, la prima oră (6,30, mai precis) dădea drumul la nu ştiu ce înregistrare de cântece religioase, ca să-şi pregătească intrarea în noua zi. Repertoriul centrat pe blândul Păstor şi oile sale masca zgomotele matinale, trezea din somn roiul de muşte şi făcea oarecum suportabil mirosul greu de bălegar. Înarmată cu Killtox, insecticid cu aerosoli împotriva zburătoarelor dornice de aventuri mortale în bucătăria mea, timp de două luni am avut parte de acelaşi ritual: îndată ce cântecul dat la maxim ajungea la strofa „O oaie ce picase jos/ A ridicat-o El frumos/ Şi-a dus-o-n braţe iubitor/ Blândul Păstor, blândul Păstor”, blândul vecin, înarmat probabil cu o joardă, intra în coteţul porcului. Om şi animal înfruntându-se, în acordurile grave ale unui cântec vechi. Om şi animal probându-şi rezistenţa. Întrecere între glasuri – şi ce bine se armonizează psalmul cu înjurătura şi cu grohăitul înspăimântat al unui animal bătut fără milă!
O mentalitate de tip rural ne împiedică să judecăm ceea ce face omul în curtea lui. Vrea să-şi educe porcul? Treaba lui! Vrea să-l omoare? Iarăşi treaba lui. Suntem departe de Occident, unde se consideră infracţiune cel mai mic neajuns provocat vecinilor. La noi, dacă vrei să reclami un abuz la adresa unui om sau a unui animal, ai de trecut prin nişte încâlcite şi obositoare tertipuri birocratice, din care ieşi atât de plictisit şi de scârbit, încât ajungi să consideri o nimica toată neregula/neplăcerea pe care ai avut proasta inspiraţie s-o reclami. Cum tot păţitu-i priceput, ne-am învăţat să ne ţinem gura, să ne astupăm urechile şi nasul şi să privim în altă parte, conform principiului mafiot: cine-i orb, surd şi tace, poate să trăiască-n pace.
Prin urmare, vecinul meu creştea un porc şi l-am lăsat să-l crească. Îl bătea gospodăreşte de două ori pe zi, fiindcă bătaia e ruptă din rai. Presupun că a reuşit să-l educe, fiindcă, în ultimele trei zile, n-am mai auzit nimic, nici un guiţat, nici o înjurătură. Dacă n-ar fi fost mirosul şi roiul mare, negru şi urât de muşte, aş fi zis că s-a terminat calvarul, că bietul animal a luat-o şontâc-şontâc, spre raiul animalelor, la întâlnirea înfiorată cu blândul Păstor al stăpânului. Evident, m-am înşelat: sătul până peste cap de un hobby care-l sleia de puteri, vecinul meu a găsit nişte clienţi dornici să cumpere un porc. Prezentarea făcută animalului m-a impresionat: „E aşa de jucăuş! Nici nu-mi vine să mă despart de el! Acum e speriat, că nu vă cunoaşte, dar să-l vedeţi cum vine la mine şi se uită-n ochii mei… ca un om!”.
Vecinul meu creştea un porc. Slavă Domnului, l-a dat altora să-l crească. Sper că nu tot aşa.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share