Pe urmele… Facebook-ului – Inter…placentar

Asemănările între bărbat și femeie sunt din ce în ce mai multe, amestecul de milenii al raselor lor tinde în sfârșit să creeze acel clamat om modern.
Vremurile se schimbă, cuvintele frumoaselor noastre însoțitoare de perpetuare a omenirii capătă acea greutate masculină, delicatele mâini diafane pot trânti un pumn zgomotos în blatul mesei fără să se mai sfiască, fără să se mai vaite de durere, nu mai riscă oprobiul misogin al întregii tagme bărbătești, ba chiar capătă adepți gata să servească cauze matriarhale. Poate fi o dovadă de slăbiciune, dar în dosu-i, la fel de bine, poate vădi un interes sexual. Injecția cu Facebook a trezit nițeluș din visele de fată mare și princiarism parte din doamne, domnișoarele încă aromesc după feți-frumoși călări pe BMW, și slobode la gură își poartă singure războaiele declarative, încolțite de vreun purtător de ,,duduie” în vocabular. În afara soției mele, printre puținele ce nu reacționează la fluierat și claxon pe stradă decât în cazul în care are de împărțit o imputare birjărească pentru insistență și atac direct la persoană, am descoperit în prietena Elena Ioniță, în fapt acea blondă cu picioare lungi ce ar suci mințile oricărui ins, o vehementă luptătoare cu barbarismul disimulat în spiciul pretendenților la un nur, redus la prescurtări ce n-ar trezi din basm nici măcar pe Baba Cloanța, darămite o iubitoare de frumos, muzică și… inteligență. Și cum ea, Elena, se dezincriminează de misandrie, la fel, nu doresc să fiu considerat un potrivnic femeilor cu afirmația că rar accept să port discuții cu ele dacă nu sunt axate pe un subiect ferm și care să depășească un anumit nivel de logică. De aceeași coloratură este și părerea că nici domnii care nu se ridică peste un grad de deșteptăciune nu merită întreținuți în dialog cu mai mult de un bună ziua, a sta la palavre doar de dragul unor plăceri ,,carnale” fără efect imediat, trimiterea este și în sensul celor culinare, vestimentare, pur ,,animalice”, este o pierdere de timp.
Vremurile rămân totuși ancorate în neputința unui salt calitativ brusc, indivizii încă își încearcă puterile fizice personale în bătăliile corp-natură, fără un beneficiu real, renunțând la adevărata provocare de a răsturna cu mintea universul. Ca să fiu mai direct, n-am înțeles niciodată de ce trebuie să escaladezi același munte de atâtea ori pentru aceeași priveliște luată în fuga schiurilor. Detaliez. Doi ani la rând am avut ocazia să merg la Poiana Brașov în interes profesional, cum ani în urmă am poposit la Balcik. Sunt printre puținii care nu iau de bună reclama de turism, fie fotografii uimitoare, fie oferte ieftinite nu m-am lăsat atras în marasmul perfecțiunii, mare, munte n-o să ți se aștearnă la picioare. Niciuna dintre locații n-a reușit să mă determine la o acțiune de revizitare din ințiativă proprie, cu toate că Balcik-ul ascunde și zone limitrofe ce merită o singură vizită memorabilă, în ideea întipăririi și îndosarierii la plăcute privirii. Poiana cu atât mai puțin. Lăudata stațiune, de nerecunoscut după 29 de ani, a devenit o aglomerație haotică de clădiri, cu o șosea principală pe care o poți străbate în 15 minute cu piciorul, dar afundat în zăpada trotuarelor îngustate de neglijența și acțiunea local-administrativă reduse, am văzut, la crearea câtorva locuri de parcare pentru a încasa un 7,5 lei pe zi. Mergând pe căi lăturalnice, încercând să dau de urma Favoritului, hotel-restaurantul rămas în memoria câtorva instantanee de la finele liceului, dar în zadar, am constatat o sărăcie lucie de civilizație, în plin sezon săli de mese părăsite, doar un mini market situat între patru pereți de cărămidă, ascuns, în rest numai făcături, aceleași, din lemn, servindu-ți un vin fiert, un colac unguresc, schiuri… și câteva suveniruri fără gust, dar piperate la preț de parcă te-ai afla în inima vreunei metropole occidentale. Că ceața acoperind crestelor te poate impresiona de moment…, există însă riscul să te accidentezi înainte să tragi vreo concluzie ca simplu trecător.
Exorbitantele costuri, de la covrig la ceaiul servit în barul hotelului Sport, 11 lei?, fac diferența, când spui Poiană te gândești la Alpi, spui Litoral, echivalezi cu Coasta de Azur, cum la fel te poți crede în spațiu. Și unii dintre amicii mei chiar visează frumos, închipuie pistele de biciclete adevărate Căi Lactee, iar stațiile de autobuz saloane de așteptare pentru călătorii interplanetare. Eu abia dacă mai pot vedea în lichidul ăsta amniotic românesc.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share