Spații culturale nr. 21 – Râmnic, mon amour!


Profesorul Florea Costache a predat limba şi literatura română, dar a fost şi poet, autor de sensibile şi elegante sonete. Fire introvertită, n-a simţit niciodată nevoia să facă valuri, să le demonstreze contemporanilor mai mult sau mai puţin educaţi, trăitori în Râmnicul nostru drag, cât de grozav este el ca artist ori cât de valoroasă a fost contribuţia sa la educarea şi luminarea a generaţii şi generaţii de tineri. Dacă ar fi avut gustul spectacolului dezmăţat, dacă s-ar fi înfrăţit cu veleitarii ce mişună în peisajul artistic râmniceano-buzoian, probabil că ar fi avut toate şansele să treacă dincolo de barierele nevăzute care despart literatura din provincie de ceea ce mulţi numesc, cu servilă emfază, „literatura naţională”: scrisă în capitală, normal, acolo unde au trăit şi vor trăi întotdeauna scriitorii neamului.
Florea Costache n-a avut niciodată gustul exhibării artistice, a preferat tihna biroului şi compania discretă a câtorva poeţi croiţi din acelaşi material cu el. Expediat rapid cu laude găunoase, de tipul „patriarh al literelor râmnicene”, de personaje mai interesate de afaceri culturale decât de cultura propriu-zisă, poetul care tocmai a plecat la Domnul nici nu s-a mirat, nici nu s-a indignat, nici n-a simţit nevoia să dea lecţii celor obişnuiţi să-l înghesuiască în căruţa cu genii locale. Cu înţeleaptă detaşare, a făcut abstracţie de vorbele goale de conţinut, prin care era uneori omagiat, şi şi-a văzut de lecturile şi de sonetele lui, atitudine păguboasă, în fond, atâta vreme cât din cauza ei n-a devenit membru USR, n-a obţinut premii literare şi nici n-a fost plimbat prin ţară ori străinătate, la nenumăratele întruniri mai mult sau mai puţin artistice.
Poetul râmnicean avea o concepţie înaltă despre artă şi despre menirea ei în lume, ceea ce l-a împiedicat să dea din coate, să pretindă recunoaştere publică, să se căpătuiască, aşa cum au făcut – şi fac – poeţi teritoriali care nu-i ajung, cum se zice, nici la degetul cel mic. Pe deasupra, complet dezinteresat de mărunţişuri care ţin de lobby/marketing artistic, n-a depus nici cel mai mic efort pentru a-şi promova cărţile, nu i-a cultivat pe criticii literari ai momentului, n-a pretins cronici de întâmpinare şi, pe deasupra, nici n-a căutat, pentru cărţile sale, edituri cu ştaif; din păcate, faptul că şi-a publicat, consecvent din comoditate, aproape toate cărţile la o editură de cartier, a fost, să recunoaştem, o greşeală, un mod de a-şi da singur cu stângul în dreptul, în această lume de precupeţi. Dar nu-i poţi pretinde unui om care a trăit prin şi pentru poezie să se apuce de biznis cultural. Poetul trebuie să rămână poet, de celelalte fleacuri aducătoare de bani şi renume urmând să se ocupe mahalagiii pătrunşi în literatură odată cu bulversarea decembristă, harnicii scormonitori în găinaţul de pe aripile vulturilor, agramaţii cu certificate de revoluţionari şi licenţă obţinută fraudulos la dubioase universităţi situate la subsolul cine ştie cărui fost aşezământ de cultură ş.a.m.d.
Poetul trebuie să rămână poet. Da, domnule POET Florea Costache.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share