Spații culturale nr. 20 – Râmnic, mon amour!


Mircea a fost o figură pitorească a Râmnicului. Boschetar-boschetar, dar s-a bucurat de simpatia întregului târg, iar numele său încă mai e cunoscut de toată lumea. Fiindcă râmniceanul de rând, luat pe nepregătite, n-ar şti să spună, de exemplu, două nume de scriitori locali, dar, când vine vorba, la o adică, de cerşetori, nebuni ori reprezentanţi ai (deja) majorităţii etnice, nimeni n-are nici cea mai mică ezitare.
În tinereţea sa, Mircea făcea deliciul ofiţerilor navetişti pe traseul Râmnic-Boboc, al micilor funcţionari ocupaţi cu treburi birocratice prin Buzău, al gospodinelor pornite să-şi facă cumpărăturile de sezon în capitala de judeţ unde, dintotdeauna, preţurile au fost mai mici şi oferta mai diversificată, plus că toţi câinii au purtat şi încă mai poartă, cu voia Ilenei din Pleşcoi, câte un covrig în coadă. Cerşetorul se urca în tren şi intra, calm, în compartimente. Nu zicea nimic, aştepta să fie provocat. „Ce vrei, mă? Iar cerşeşti?”. „Daaa! Dă și mie un leu!” (beneficiar al unei dislalii polimorfe, nu-l putea pronunţa pe „s”, după cum, de altfel, nu pronunţa mulţumitor nici o consoană şi nici un grup de tipul ce, ci, ge, gi). „Ce vorbeşti, bă?” se răstea la el, în glumă, câte un ofiţer. „La muncă, la sapă!”. Răspunsul lui Mircea, arhicunoscut, stârnea, de fiecare dată, hohote interminabile de râs: „Dă-o d`acului de ţapă!”. Toţi râdeau şi toţi cotizau, fiindcă Mircea dădea glas unei năzuinţe colective de a da dracului munca…
L-am văzut pentru ultima oară în piaţă (se pare că nu-i mai priau trenurile, ori nu-l mai tolerau naşii de tranziţie). Lumea se pregătea deja de Crăciun, iar Mircea, cu o sticlă în mână, încerca să facă atmosferă. La curent cu hiturile momentului, adaptase celebra piesă „Puşca şi cureaua lată” la o exprimare directă şi plastică a propriilor sentimente: „Iartă-mă, mamă şi tatăăăă/ M-a lăsat iubitul meeeu!”. „Ete-al dracu poponar!”, s-a stricat de râs un tânăr de culoare.
La puţină vreme după aceea, am aflat că cel mai cunoscut boschetar al târgului s-a dus la Domnul, să-i cânte, probabil, vreunul din colindele lui atât de stâlcite, încât cu greu mai puteai recunoaşte versurile sau melodia. Cum n-a făcut rău nimănui, probabil că a fost primit, spălat cu grijă pentru prima oară în viaţa lui, îmbrăcat în cămăşuţă curată şi trimis pe la cetele de îngeri, să le mai descreţească şi lor frunţile din când în când.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share