Spaţii culturale nr. 20 – Publicitatea negativă


Dl. Mărmureanu, invitat de posturile de televiziune ori de câte ori pământul nostru dă uşoare semne de trezire, este adeptul învăţăturilor simple şi logice, prezentate în aşa fel, încât până şi cei cu un IQ mediu să le priceapă: cutremurele cu magnitudinea situată sub patru pe scara Richter sunt benefice, ele ajutând la eliberarea tensiunilor din scoarţa terestră; departe de a anunţa un prăpăd, îl împiedică.
Această lecţie pare să fi fost însuşită, în zilele noastre, nu numai de gospodina speriată că i se clatină bibelourile din vitrină, ci şi de clasa politică în întregul ei: poporul are nevoie de mici descărcări ale tensiunii sale nervoase, în aşa fel încât marea izbucnire, cea doborâtoare de regim şi de conducători, să fie amânată la infinit. Se pare că Ceauşescu a avut consilieri mai puţin destoinici, de vreme ce nu l-au informat despre tehnicile moderne de manipulare a populaţiei: dimpotrivă, i-au încurajat pudibonderia, i-au alimentat spaima în faţa fiecărei fiţuici tipărite clandestin, groaza de şopârlele strecurate în literatura vremii, lipsa de umor şi sobrietatea de fariseu. Balerinele noastre erau atât de bine îmbrăcate, încât puteau dansa fără probleme şi în Alaska, pe o scenă de gheaţă: părul lung trebuia strâns în coadă (la cântăreţi, dacă voiau să apară totuşi la televizor) ori coafat în acel îngrozitor coc à la Hélène, după care le recunoşteai pe activistele de partid; orice grup numărând de la trei persoane în sus era suspect şi exemplele de cenzură prostească ar putea continua la nesfârşit.
Actuala clasă politică a mai învăţat (sau a fost învăţată) şi o altă lecţie, poate chiar mai importantă decât cea pe care nu osteneşte s-o livreze populaţiei dl. Mărmureanu; este vorba despre publicitatea negativă, concept pus în circulaţie de Jay Conrad Levinson, acum mai bine de două decenii. Iniţial, era vorba doar despre „Guerilla Marketing”; treptat, mass media românească a înţeles că, dacă prezinţi doar ştiri şocante, violuri, nenorociri, scandaluri, mari aducătoare de rating, omul de rând va uita repede scandalul în sine, dar va reţine numele celor implicaţi. Un bun exemplu în acest sens îl constituie toată pleiada de piţipoance, starlete, ştiriste, oieri, patroni de cluburi, băieţi de bani gata, drogaţi, scandalagii etc., mult mai cunoscuţi în ţară decât, să zicem, dl. Nicolae Manolescu. Nu există român care să nu ştie cine este Nichita, ţaţa grăsană şi penibilă, dar câţi au auzit de Nichita Stănescu, de-o pildă? (Ba, mai mult, la o testare naţională, când s-a cerut comentarea unui fragment din „Leoaică tânără, iubirea”, elevii i-au dat zor cu „poeta” Nichita Stănescu, pentru că aşa ştiau ei de la televizor, că Nichita e femeie).
Artiştii contemporani nu mai sunt cenzuraţi. De fapt, nu mai există cenzură în sensul celei practicate de vechiul regim. Când, prin primăvară, la sala Dalles, s-a jucat piesa „Blonda, chiorul şi piticul”, scandalul n-a depăşit marginile bulevardului Magheru din capitală. Ba, mai mult, ca să arate poporului cât de liber se trăieşte la noi, însuşi chiorul, luându-şi blonda şi piticul de braţ, a participat la una din cele trei-patru reprezentaţii (pentru că piesa, mediocră, n-a reuşit să supravieţuiască mai mult, în ciuda titlului ei incitant).
La fel s-a întâmplat cu îndelung mediatizata expoziţie a Marilenei Murariu. S-au supărat Lenuţa din Pleşcoi şi Eba cea buzată că, dansând french can-can cu părţile ruşinoase la vedere, Elena împuşcata le transmite, în mod simbolic, ştafeta dezmăţului şi a neruşinării? S-au ofuscat Hrebenciucii, Opreştii, de-alde Mazăre, Patriciu, Iliescu, Roman, Stănculescu, Adrian Severin şi tot neamul lor că au apărut în tablouri în ipostaze cel puţin indecente şi groteşti cât să se potrivească bine cu obrazul şi timpanul îngroşate preventiv împotriva sarcasmului celui de obşte?
Sigur că nu s-au supărat, nu s-au ofuscat, n-au luat (şi nici nu vor lua!) măsuri, pentru că noua lecţie de marketing politic are nevoie de vânzători/cumpărători, nicidecum de martiri. Vor domnii actori să facă băşcălie de clasa politică? Liber, cu binecuvântare chiar şi de la Preafericitul. Vor domnii pictori să creeze caricaturi care par a fi ilustraţii târzii la bancurile epocii de aur? N-au decât! Se ţin domnii scriitori de pamflete şi alte mizilicuri literare? Nu-i opreşte nimeni: oricum o fac pe banii lor.
În concluzie, „câinii latră, caravana trece”. Avem totuşi iluzia exprimării libere şi ne putem elibera de tensiunea suplimentară, vorba domnului Mărmureanu, cu câte un cutremur personal de 1-2 grade pe Richter. Mai mult, nu.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share