De Rîmnic, de bine! – Hai cu… La mulți ani!


Curse timpul cum ciudățeniile astea de vieți se duc și nu se mai întorc.
Statistică multă nu încape, propunerile de pe parcurs au prins conținut și formă, nu toate, totuși, există o vagă speranță că implinirea lor va fi cândva motiv de mândrie intrinsecă, dincolo de orice urmă de infatuare. Cum nici aceste nu puține rânduri n-au făcut excepție, s-au constituit mai degrabă într-o datorie morală de casă, intimă, de spus aproape ca o poveste celui mai apropiat semen. Conștientizez că un singur individ nu va deține apanajul întregii cunoașteri, străduința este acel imbold necesar descoperit și oferit ca exemplu fiindcă am înțeles, la fel ca mulți dintre cititori, un lucru extraordinar, voința te trece deseori dintr-o lume în alta cu succes. Știam câtă lumină a putut străbate mințile tăbăcite de învățătură secole de-a rândul, dar n-a stricat reaplecarea, adâncirea sau simpla perindare superficială printre crezurile celor ce au priceput rostul omenesc așa cum se cuvine. Cu fiecare te transbordezi în primul rând, mai aproape de adevăr și răspunsul corect la des pusele întrebări cine ești și de ce.
Să nu puneți o etichetă, țin mult la lucrul acesta, deseori amintit în peregrinările muzicale, îmi doresc ca genurile de exprimare să se apropie atât de mult încât bariera dintre ele să fie pur formală, de altfel este în celălalt sens, să se obișnuiască a se percepe exact numele în esența primară, literatură, nimic mai mult. De aceea am călcat în străchini și am încercat a nu vă aduce mesaje precis încadrabile, cred în fața schimbată a acestui gen epistolar zilnic, în forța lui de a schimba optici, cred în unificarea tuturor manierelor de cuvântare și menținerea la cote ridicate a terminologiilor și subiectelor.
De aici am pornit, Marius cu ale lui gânduri că orânduirile merită reorânduite, eu că lumea poate renaște, o speranță, o dorință încuibată în inimi provinciale atinse de dor de bine. Punând la socoteală toate celelate eforturi ale convivilor intelectuali, încercarea nu este un eșec, poate fi percepută doar ca zgomot de fond necesar pulsului social, atât cât să te asiguri că urbea trăiește dimpreună cu actorii săi. Lipsiții ziarului termenul concurență, nu și-l va dori niciodată, scopul în sine este să adune, ceea ce s-a și văzut, să rămână o constantă. Îmbucurătoare și onorante sunt prezențele tuturor celor ce și-au dat acordul publicării sub sigla noastră, doamna Valeria Manta Tăicuțu, domnul Vasile Ghinea, prietenii Genovel Frățilă, Viorel Dodan, Teo Cabel, la începuturi Ionel Tomulescu despre care se va scrie la capitolul inventatori, profesorul Liviu Cristea și Johann Moritz. Am lăsat deoparte orice părere de rău, tatonăm fărâ oprire terenuri noi până când vom convinge cât mai mulți să fie parte și aici, locul unde s-a mai deschis o fereastră către cunoaștere, dezbatere și devenire.
Nu suntem un regiment, am căzut de acord de la debut că nu încap reguli în afara celor de bun simț literar, nu încercăm să schimbăm ceva, venim doar cu încă o opinare, nu încercăm niciun elitism, nu putem totuși să lăsăm vocabularul să înoate în blazarea vorbirii uzuale. Sunt convins că ne putem încadra mai curând undeva într-o expresie-constatare a lui Răzvan Teo Chirac furnizată acum un an: cu cât mai mulți, cu atât mai bine. În împrejurările acestea am și apărut, cu exemplul celui din urmă, al blogului lui Horia Oprea, al Sensului Râmnicean, Spațiilor culturale, Cenaclului Alexandru Sihleanu, sutelor de publicații anterioare, editurilor, centrelor de cultură, instituțiilor locale și tuturor celor ce se încăpățânează să meargă înainte.
De doi ani. Ziarul de Rîmnic!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share