De Rîmnic, de bine! – Ce se mai întâmplă, profesore?

Restitui o mică parte din arhiva bibliotecii colegiului național Alexandru Vlahuță prin bunăvoința Cameliei Sava și celei ce stă de veghe de o bună bucată de vreme la porțile cărților ce abia așteaptă să fie deschise, Luminița Radu.
Cu aceeași amabilitate și blândețe de care au parte elevii liceului am fost primit și eu, un străin, cu un regret însă că documentele de actualitate post-decembristă figurează în cantitate infimă între literaturile strânse raft cu raft și migală în istoria celor…. Atât de puține încât Camelia a rămas uimită că ,,proprietara” de drept este văduvită de un sfert de veac de însemnări proprii la vedere. Ele există în fișierele electronice ale celui ce în mare parte le-a închipuit și le-a păstorit, pagini de existență școlară de la prima inițiativă, prin 1997, până mai astăzi, dar n-am primit încă niciun document din vechimea celor douăzeci de ani de reluare a activității jurnalistice. Timp este, iar domnul Plopeanu a promis că mi le va înmâna.
Vorbirăm de ani, iar dintre cele cinci mărturii găsite la biblioteca acestei venerabile instituții de invățământ, două sunt aniversare și aduc în două moduri diferite istoria și cotidianul la zi, o revistă și o carte despre ce va fi fost și ce era în 2014 această primă școală ,,superioară” în sânul unui târg de comercianți banali. Era firesc ca titlul revistei, editată la 125 de ani de existență, să fie Aniversare și să cuprindă gânduri și ,,toasturi” scrise ale celor ce îi călcau la acel moment pragurile zilnic, elevi și dascăli, dar și reverberări în eterul adolescentin al câtorva foști absolvenți. Acest document cuprinde 24 de pagini, o primă copertă cu numele, un antet în drepta sus unde stă scris ANUL VI – NR.1 SEPTEMBRIE 2014 COLEGIUL NAȚIONAL ,,AL. VLAHUȚĂ” RM. SĂRAT., profilată pe imaginea unei părți din clădire rondul unde tronează bustul celui ce a dat numele liceului, un cadru în partea dreaptă jos ,,furat” holulului cu vitraliu, încadrând bolta-semicerc a uneia dintre intrările spre sălile de curs, sigla sub care au debutat revistele interne, Columna și șapte titluri ghid spre stârnirea curiozității cititorului, o a doua în care se stipulează existența celei de a doua lucrări celebrative și parte din Cuvântul Înainte rostit în lucrarea-volum de profesorul Petrache Plopeanu, nu voi dezvălui încă titulatura, coperta trei înfățișează opt instantanee de la evenimentul jubiliar, dar nu singurele, paginile 22-24 abundă de ele, și caseta redacțională: Coordonare – Costică Ambrinoc și Petrache Plopeanu, Tehnoredactare – același Plopeanu, Verificare articole – Mioara Bahna. Coperta patru are ceva special. Nu inscripția ,,125 de la întemeiere”, scăpată de la controlul riguros al ,,majuculă”-rii, nici cununa de lauri ce încadrează corpul etajat din dreapta la o privire din curtea interioară, ci parte din structura pluvială căreia cu ani în urmă i-am adus îmbunătățiri și reparații, dar și releul de telecomunicații, unde în imediata apropiere a acestuia s-au făptuit parte din remedieri. Așadar, elev odinioară al oaspetei școli de muzică, ,,dregător” de acoperișuri și burlane, sunt legat indisolubil de istoria seculară a acestui lăcaș educațional. Conținutul este, după cum era de așteptat, deschis oficial la pagina întâi de profesorul de matematici, directorul actual și de atunci al colegiului, Costică Ambrinoc, cu ,,La aniversare”, patru paragrafe în care încearcă să reliefeze strânsa legătură a prestigiului cu performanța, două câte două putând fi conexate tautologic, al cincilea încheind cu urări și speranțe de a continua pe liniile amintite în urmă, cele, spune dânsul, ale strălucirii ,,mondiale”. Bob cu bob sunt 21 de articole semnate atât de profesori, dar mai ales de elevi, așa cum destăinuie doamna Mioara Bahna că a dorit încă de la început să lase adolescenților prilejul de a se destăinui, așa cum o fac pe o serie de teme ce țin de percepțiile lor în contact cu școala. E un pic contradictorie formularea dânsei privind caracterul acestui număr al revistei, ,,oarecum omagial”, însă citindu-i anterior din criticile literare, multe în stil confesional, părerea despre abordarea scriitoricească rămâne constantă, nedezmințindu-se nici aici. Și fiindcă doamna Bahna prețuiește măria sa elevul, voi începe în ordinea textelor cu acești redactori de sărbătoare: Cristina Florian, Ioana Lungu, Ciocârlan Marina, Lucian Perju, Ana Maria Cristina Barbu, Dan Hozoc, Diana Dodan (și fiica după tată!), Narcisa Vasilache, Elena Drăgan și Daniela Lupu. Ultima parte a revistei conține câteva articole lipsite de semnătură (?). Din contextul pur școlar fac notă aparte două eseuri semnate de Daria Elena Drăgulescu – Mama, Primăvara sufletului meu și Ana Lascu – Continuul tremur, redactoare ale căror posturi sunt nespecificate și neidentificate de mine în lotul profesoral. Ana Lascu are în paginile revistei încă o apariție, o caligramă, din integralitatea publicației nelipsind poezia și gândurile la ceas aniversar, dar și o foarte scurtă cronică de performanță sportivă, a câtorva profesori: Camelia Sava, Laura Gavrilă, Dorina Frățilă, Nicolae Bratu, Dan Atudosie (asistent medical și administrator de patrimoniu), Iulia Coman, Ioana Ștefănescu, Doina Brătescu, Amalia Dumitrache și Otilia Neagu. La final vă rețin atenția pentru un nume pus sub cinci poezii ce promit: Ruxandra Popa.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share