De Rîmnic, de bine! – Dintre sute de comori


O simplă revistă era prea puțin, nici o mie de pagini nu ajungeau memoriei, la câte fapte poate aduna o clădire seculară este nevoie de o colecție: anul și tomul.
Liste cu absolvenți, situațiile lor școlare, activitățile din afara cadrului didactic, publicațiile proprii, schimbările administrative, dascălii nenumărați ce s-au perindat pe la catedre, aportul lor în comunitate, regalitate, socialism, războaie, răscoale, cutremure, anotimpuri capricioase și blânde…. Câte dintre ele trec, iar peste nici zece ani sunt deja…? Pentru toate acestea se aștern pe hârtie cuvintele și fotografiile, spre neuitare. Liceul Vlahuță, în noianul schimbărilor de titulatură, a reușit să supraviețuiască crizelor identitare, în ciuda vicisitudinilor timpurilor pierdute, cum puține au trecut testul nepăsării și au promovat în istorie, și, mai mult, a creat un cult din a servi sau a fi servit la masa educațională. Ceea ce pentru o comunitate urbană mică este într-adevăr mană cerească. Ne găsim astfel la al doilea act aniversar, sub formă de volum, cu strânsuri alese pe sprânceană, trecute prin lupa personalității fiecăruia dintre autori, nu fără divergențe de opinie, dezvăluie prefațatorul lucrării Arc peste timp: De la ,,Gimnaziul de băieți” la Colegiul Național ,,Alexandru Vlahuță” (1889-2014) – Rm. Sărat, Petrache Plopeanu, un efort ,,solomonic”, conștient neexhaustiv…. Aș sugera ,,administratorului” acestui ,,Cuvânt înainte” să lase totuși îngrijorarea că receptarea dovezilor celor 125 de ani de existență poate produce reproșuri din partea cititorului. Aidoma demersului de a face oficiile de gazdă din Aniversare, directorul Costică Ambrinoc deschide ,,sesiunea de comunicări” dinspre trecut spre viitor cu articolul ,,125 de ani de existență întru educație și cultură”, mai bine redactat ca omologul, mai trainic literar pentru a rămâne în rețelele neuronale ale lectorilor și mai plin de pilde. Există totuși un neadevăr, nu unul voit, ,,… oază în care setea de absolut se formează și unde începe potolirea ei.”, și nu contestabil din locul acestei instituții, pentru simplul fapt că dorința de mai mult nu se termină niciodată, aici aducând martor nu un singur om, ci întreaga omenire, nestăvilită în nevoia permanentă de a se desprinde de apartenența animală. Cartea este structurată în patru capitole, cu o sumă de 193 de pagini, printre ele și de un alb imaculat, necesare unor pauze binevenite între atâtea caractere negre aduse din vechimi, împărțite cronologic în perioadele în care s-a format, a crescut, a suferit și s-a maturizat, a reîntinerit și continuă cu aceeași tradiție și vigoare ca în anii săi de glorie: ,,Primii ani, primii profesori, primii elevi. Întemeieri și rezonanțe (1889-1918)” – P. Plopeanu; ,,Vremea schimbărilor (1918-1945). Liceul Regele Ferdinand” – P. Plopeanu; ,,O nouă societate, o nouă școală. De la Liceul Regele Ferdinand la Liceul Al. Vlahuță (1945-1989)” – Nicolae Bratu, Corina Crețoiu, P. Plopeanu; ,,Tradiție și modernitate. Colegiul Național Al. Vlahuță și regăsirea demnității (1989-2014)” – Răzvan Theo Chirac, P. Plopeanu. Astfel ați făcut cunoștință cu cei patru semnatari ai acestui hrisov pentru generațiile viitoare de elevi, dar și pentru cetățenii ce vor dori peste decenii și veacuri să treacă dincolo de zidurile cu armăsari la colțuri cu gândul.
Pornind de la cotidian către izvoare, ultima parte a acestui document este un sumar de portrete ale profesorilor, 61, unele doar însoțite de nume și o fotografie, și este un minus al acestui text-mărturie peste ani. Și pentru că întregul corpus este de natură statistică, extras din arhivele scotocite cu acribie, se puteau căuta și adăuga și truditorii de rând, părtași la înfăptuirea actelor pedagogice în condiții optime. Veți găsi cifre, foi matricole, semnături, salarii, primele ,,Instrucțiuni” clare, semnate de ministrul C. Boerescu în August 1889, vizând desfășurarea proceselor administrative, de la înscriere până la programul de desfășurare a cursurilor, de la notele ordinare zilnice până la situația finală, de la pozele alb-negru….
La o fotocopie ce poate servi unora lecție. O redau în grafia de atunci: ,,În 1884 s’a organisat în R-Sarat, o loterie din a cărui produs să se construéscă un local de șcólă. Comitetul acelei loterii a depus Primăriei de R. Sărat suma de 6.500 lei spre a servi la cumpărarea unui loc necesar la complectarea întinderei terenului cerut de minister pentru construirea localului de gimnasiu. Localul gimnasiului de R. Sărat s’a hotărât a se construi în locul cedat de județul R.-Sărat și cel cumperat Primărie care e în fața Tribunalului și Prefecturei de R.-Sărat. Locul oferit gratis pentru gimnasiul de R.-Sărat de Dl C. C. Datculescu s’a găsit prea depărtat de centrul orașului. Cum locul din fața Prefecturei e în centrul orașului, iar nu la marginea lui, precum erau locurile din susul orașului unde se puneau stăruințe de a se construi gimnasiul, nu putem de cât aproba alegerea făcută, deși ni s’a refusat oferta nóstră.”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share