Pe urmele… Facebook-ului – Închisorile minții


Rugați-vă la cine-oți vrea să vă lase copiii în fața tehnologiei și este preferabil fostului bătut al nostru de asfalt cu toate săracele mijloace, plecării de cap pentru cine știe ce copilărie și înghițirii în sec a pedepsei.
Doar că ne-a luat și pe noi valul și ne-a mai desprins de lanțul conformismului până într-acolo unde liber înseamnă să poți face orice-ți poftește inima. Tii!, ce timpuri în urmă. Ce constrângeri, ce false piste de urmat în viață, ce învățături inepte! Mă gândesc cu înfrigurare la cum este ca la 14 ani să devii membru al unui cerc doctrinar, vicios, din care să nu mai poți ieși până la moarte și ce confuzii grave între a crede și a acționa s-au produs nu cu mult timp în urmă, toate în numele unui zeu căruia i-au tot fost interpretate și răstălmăcite vorbele eronat. Popii au mărșăluit spre moartea altora în numele lui, împărații, voievozii, domnii, regii, emirii și președinții și-au ales o ultimă rugăciune spre a nimici semeni sub sfânda oblăduire a lui. Numai comuniștii n-au avut un duh de urmat, ci doar o biblie nenorocită a unor idei scornite ca să răstoarne hegemonia creatorului și poveștilor țesute dibaci în vremuri de sfârșit de sălbăticie umană, ce ținuseră nereușitele experimente sexuale în frâul neștiinței și irealului. Căci ce este un om? Un biet nimic trecător.
Aceeași constantă bunăvoință, încăpățânată, a prietenilor mă duce cel puțin o dată la câteva zile în direcții nebănuite, lăsându-mă să decid asupra proprielor-mi păreri, în majoritate contrare lor. De ce? Tocmai pentru expoziția anterioară, tăria unui sentiment puternic de simțire eliberatoare de orice pravilă, de conștiință trează că asta înseamnă a fi om. De ce nu accept un îndrumar pre-scris pentru conduită? Am același răspuns. Virgil Maxim, un ins de admirat, un pilon de care el însuși s-a agățat în momentele în care ,,neascultătorul” trup dădea bir cu fugiții din războaiele duse cu foamea, izolarea, întunericul. Și totuși, de ce atâta suferință, de ce atâta înverșunare? 22 de ani sunt ani mulți, pierduți în zadar, ani în care nu ai altă preocupare mintală în afara rotirii la nesfârșit a unei evanghelii inoculate ca singur țel suprem de izbăvire. De cine, de ce? Te naști pur, de unde mizeria asta sufletească? Înseamnă că învățăturile, acumulările sunt atât de nocive încât fac din tine cel mai nenorocit de pe pământ. Și n-au făcut din acesta un monstru cu chip de înger? Nu l-au luat acești slujitori de ,,bine” , nu l-au momit cu un rai când el nici nu exista cu adevărat în sine-i, tocmai pentru că sinea era încă ceva nedefinit la momentul când poți purta în buzunar un carnețel de identitate? Chiar nu ține minte niciunul că nu era nimic de capul nostru la 14 ani și că o apucătură extra, o etichetare de copil minune nu-ți dă statut de maturitate deplină? Regret și sper ca astfel de învățături să-și piardă interesul, ponderea, că orice împreunare de oameni și spirite să lase legămintele nejurate, că Frățiile de Cruce nu-și vor mai întinde lianele otrăvite peste capete nevinovate, neprocesate îndeajuns pentru o cântărire corectă.
Povestea lui Virgil este din alt veac, irepetabil, ireparabil, indubitabil cel mai frământat, mai prolific și mai crud, un ev al experimentelor, al primitivismului prins în joc cu excelența, al lui ,,fie ce-o fi” cu urmări dintre cele mai grave, un secol școală, mai sumbru și mai luminos decât oricare din urmă-i. Inefabil.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share