Pe urmele… Facebook-ului – Am fost…


Nu sunt un ahtiat după filme, am însă câteva la care țin datorită încărcăturii emoționale provocate.
Am găsit câteva semințe, și doar ele contează câteodată, împrăștiate printre adăugirile prietenilor și împins de curiozitate m-am lăsat angrenat în mecanismele raționalului și raționamentului. Vreți să mă întrebați de regizori? Abia dacă pot să vă enumăr doi, trei. Dacă mă treceți Nistrul, m-am pierdut complet. Totuși, când prietenii virtuali strecoară cu atâta știință un nume, fac pe mutul și purced la o cunoaștere de suprafață a personajului. De data aceasta m-am autoinvitat spre a-i trimite lui Tarkovsky o ocheadă, unul dintre formatorii unei alte opinii despre conceptul material artistic filmat, printre ale cărui ecranizări am găsit una de tip antemergător și pregătitor pentru penultima, Nostalgia, unde am mai dat peste un sâmbure comun cu perindările mele prin Ora de muzică, Toscana. Pelicula este un documentar numit Voyage in Time, unde Andrei T. își exprimă, în diferite ipostaze, admirația pentru cinematografia câtorva personalități regizorale într-un dialog cu Tonino…. Trec mai departe.
De foarte puțin timp, așa cum am eu dări de seamă întârziate, dar definitive, am re-venit în contact cu un vis omenesc firesc, dar iluzoriu ca multe alte lucruri nepalpabile: călătoria în timp. Cum la Tarkovsky este doar una mintală, așa va râmâne și cea care plasează indivizi fizic în ani și epoci diverse. Și să vă explic de ce. Reclamele, abundente, pe lângă jocul haiducesc al cărnurilor industrializate, aduc și viziuni care nu numai tâmpesc, ci mai și deșteaptă, recte în cazul meu, fără o meditație profundă, doar cu o simplă privire relevatoare de adevăr: așa ceva nu există! Putem vorbi despre un timp zero universal? Nu! Fiindcă încercând pasul ăsta nu putem determina când a avut loc cu exactitate. Ce-ar însemna să ai doar o încercare de a ajunge în Enola Gay și să o ratezi, să fii la o secundă de butonul roșu ce-ar declanșa catastrofa răsprevizionată de a da foc omenirii, asta în ipoteza că mașina aceea a timpului ar fi deja construită și un preafericit al apocalipsei ar apăsa la timp review-ul unic al salvării omenirii? Să spunem că presupunerile din urmă sunt false, că s-a găsit un deștept care cu carbon, cuante, quarci și găuri negre i-a dat de dichis dimensiunii patru: scurgerea timpului. Aflați că și el greșește și este un mincinos veritabil, vă amăgește cu lucruri care nu există: ziua și noaptea. Așa de tare m-a aruncat porcărioara aceea de numărătoare pe ani, zile, ore și minute, încât am ajuns într-o pustietate de vid , exact într-un colț al sistemului solar și acolo, ce credeți? Întuneric, o pată de lumină și niște furnicuțe în jurul ei, doar că planeta mea nu se zărește. Săgetat de pierderea busolei, înfricoșat, sunt om totuși și un om nu se pierde ușor cu firea, mi-am luat ca reper pe cea mai mare dintre mogâldețe, Jupiter, uitasem care este aceea, și-am așteptat să-i treacă anul, și-am așteptat… 10500 de zile. Cum mi-am dat seama? Păi n-aveam cum, dar ceasul meu biologic mă anunța că nu mai am mult și mă duc, trecusem de primul atac cerebral…. În sfârșit, mai erau ciudățenii, afurisita se învârtea în juru-i mai repede…. Și-atunci care an lumină, secundă lumină, parsec? Ani iulieni, de-ai mei? Vise atomice!
Dacă pe voi nu v-au dezarmat datele problemei, pe mine m-au dezamăgit definitiv. Și aveam atâtea planuri pentru….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share