Pe urmele… Facebook-ului – Aere de… Buftea


Einstein stă pe-o rână. Neavând altă soluție pentru a-și acoperi o parte din audio-vizual.
Aș proceda la fel, să văd și să aud doar despre cum se gătește m-ar răscoli profund dincolo de moarte și-aș da orice să știu că nu prepararea unui prânz ghiftuitor este ultimul vis al omenirii. De la ,,căciulile rusești” ale mamei, până la rețeta cea mai cea al celui mai cel bucătar, aia cu ,,chef”, românească din părți, e doar o chestie de fason, toți sunt dispuși să-și uite dezideratele spirituale și acea febrilă căutare de sine în oceanele universului, convinși văd, că sloganurile doctrinare sunt cele mai facile căi de-a-și explica rostul apariției pe pământ. Toți semenii sunt aici, pe scoarța cerebrală a planetei, toată inteligența se reduce la chipul și asemănarea noastră, tot cosmosul este această azvârlire de hazard a întâiului big-bang aliniată sub comanda regelui Soare.
Dintr-o asemenea îmburicare mulți se orânduiesc după cum cred că le este locul și nu-i cu mirare să descopăr că multe încercări de revenire la conformitate, toate, au fost și vor fi în van. Parcă nici n-a trecut vreodată prin mințile precursorilor ideea de libertate, de egalitate între cei ce n-au avut altă cale de facere decât…. Trimiterea verbală este către originile de carne sugerate de un bun amic, și am de ales, și nu mă pot decide dacă să-i cataloghez limbajul colorat, vulgar sau din topor, acolo unde îl punea să semneze condica pe dintotdeauna oțărâtul Ciuvică, cel fixat definitiv în a da cu orice preț în oricine. Dacă și rationamentul său ar fi descris în parametrii optimi înțelegerii, poate și Mihai Sarca ar drămui mai bine calea futilă de-a se deda la injurii. Doamnele sunt delicate, într-adevăr și un atac direct pare o grosolănie, o lipsă de maniere, eu n-aș uita însă că li s-a făcut dreptate, au căpătat statutul social clamat secolele trecute, li s-au recunoscut eforturile de a perpetua specia și li s-a acordat întâietate în toate cele. Prin urmare, acest comunism al sexelor obligă uneori un dialog la bărbăție pe față, declarația se supune unei contra argumentări, chestionarea pasibilă de toate dedesubturile personale. Firesc este deci să ne tot întrebăm ce-a mai rămas românesc din această națiune, pertinentă și observația unuia dintre respondenții de status facebook-ar, cum că Cosette este la fel de franțuzesc ca Julien și la fel de străin, opinez eu, ca Sevil. Pot să înțeleg acest echilibru sugerat de nevinovații purtării unui nume parental fistichiu, bine, al doamnei este de împrumut, chiar și așa, este de un haz fermecător, dacă îi extragem seva lui Chichirău din chichirez, te ia cu friguri să te știi adus din chichiriță, un soi de păduche de oaie și de tot râsul să te știi un pipernicit în toată splendoarea maturității (chichineț).
Numele, cum o fi, dar să minimizezi un popor la unul de puturoși, la unul ce așteaptă cele trei milioane de autodeportați cu mâna întinsă după un eurocent este chiar revoltător. Adică, domn’ Mihai, chiar ai trândăvit din ’90 sau 2004 încoace, ai așteptat cele trei sezoane, primăvară, vară și iarnă cu muieți-s posmagii la un bălțățean apropiat, n-oi fi dat cu sapa și grebla, nu ți-oi fi pregătit cămara cu un ciur de mălai, un dram de făină și-un strop de vinișor? Uite, de aceea prefer proletariatul, tocmai pentru o scoatere din asta pe nas a unuia dispus să se dea în stamba altor națiuni, a unuia venit cu colacul de salvare pentru aproapele de același grai căruia nu i-a fost greu să-l părăsească și chiar vreo lene de ne-ar guverna seminția, este lenea noastră și zău că n-aș da-o pe stilul lucrativ al altora. Un pic de demnitate om avea și noi.
Nu mai sunt demult un simpatizant al anteniștilor, al lui Mugur n-am fost nicicând, mai ales că eu cu țărăniștii n-am vrut să am de-a face, mai ales știind obârșiile nașterii la Râmnic a primei celule, dar și pentru stilul dislexic al oratorului și lipsa unei învățături pe care oricine și-o dorește la un contact de acest gen. Prefer însă particularizarea, aplicabilitatea strictă pe subiect, vina aruncată direct la țintă unui contrapuneri ce ține doar de o dojană a mizerabilității, parcă de roman, aruncată ca singură armă de apărare.
Eu nu cred în dezvoltarea unui sistem statal din fonduri nelucrative, eu nu cred în emanciparea unei națiuni doar prin delegare de sarcini, eu nu cred că nefăcând nimic te poți înnobila. Și o țară de boieri sucombă definitiv. Lăsați Dubaiul, gândiți-vă la China. Și a fi patriot înseamnă nu să mori pentru țară, ci să muncești pentru ea!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share