Pe urmele… Facebook-ului – 40 de grade… la umbră


Urăsc sărbătorile. Suprasaturatele pagini cu șampanii și zurgălăi virtuali. Cele din orașul meu.
Ați încerca aceeași repulsie în plină zi. Să ieși sănătos tun și să te întorci agonizând de căldura insuportabilă acumulată sub straturile tegumentare de bumbac, până la ultimul canal aductor sanguin…. Și totul cauză a unei întunecări care te pune pe gânduri: orașul meu nu-mi mai poate oferi mai mult de un limbaj cu alunecări indo-mongole și o mină brun-vineție.
S-a umplut târgul de țigani. În orice direcție, în orice locație, din 10 trecători, 6 au coloratura aceea care nu-ți dă siguranța că ai în față un dac sadea. Cu atât mai mult am început să urăsc colindele. Puse în gurile miloage de puiet și falnici cerșetori romi, le desfid rând pe rând, le reneg ,,aho” cu ,,ler” și uit că nația asta a pus atâta dorință de bucurie și fericire în ele. Azi m-am trezit străin în propria-mi casă.
Este uimitor să pleci dintr-un colț al urbei și să-i dai de capăt, din Dallas-ul brăzdat de mai săracele rude ale etniei negre, asezonate cu orfani în mare pondere din aceeași spiță umană, să le vezi mișcările haotice, sălbatice, să le auzi țipetele, să le simți miesmele și să ți se facă pielea creață de teama că ei sau puiernița canină. lipită gardurilor în derivă, te-ar putea agresa în următoarea clipită, prin centrul umbrit de călătorii râmniceleni, slobozieni și zidăreni, descălecați din baierile șatrelor devenite sate și cartiere doar ale lor, pentru aprovizionări masive sau promenade cu scop completativ ori contemplativ de românce mai de soi, până în hăul expoziției de capoade flaușate, papuci și cuvinte străine de teritoriul statal. Dintr-o țigănie în alta vei constata consternat că plaga are să-ți ajungă în gât și o să te sufoce. Statistica este simplă: Costieniul este înțesat, nu știu cum stă situația în blocuri, casele însă, exact pe căile principale și vreo câteva ,,ulițe”, vizavi de blocurile cu zece etaje, sunt ocupate doar de ei, descendenții vânzătoarelor de semințe, mutate din cocioabele, falnice odată, aflate în buricul orașului, demolate; descinderea spre Extindere Costieni te mai liniștește, oarecum, obrazul roșu de țăran te anunță că a fost cândva industrie și pe aici, iar cel alb că în sfârșit ești în patria natală; ai totuși trei jaloane de care te ferești ca de dracu’ – cele două imobile de stat de pe Tudor Vladimirescu, cel postat peste drum de Asigurările Sociale și exact lângă, carcaletele de construcții îngrămădite în continuarea localului unde funcționează Circa… pentru copii și, dacă sari peste una dintre cele trei case din spatele acestora, a lui Mircea Roth, a lui Dascălu, dacă le-o mai aparține nepoților și a lui Titi Holban, pe Amurgului, în fostele ateliere ale Școlii nr. 1; prin bunăvoința fostului primar, Ghinioiu, o pată de culoare i-a fost aplicată și centrului, prin proprietățile familiei Ghiță, una pentru locuit și cealaltă pentru jocurile de nuanțe mozaic, încadrate la ,,încearcă-ți vere norocul”, punct de maximă atracție…; dacă te rezumi la a trece printre blocurile Zonei Pod, ochiul îți va mai surâde o clipită, dar dacă alegi drumul dintre garduri, până după depozitul 9 Tei, din Șoseaua Focșani, i-o spune Alexandru Ioan Cuza, dar nu stau să verific ultimele găselnițe de recadastrare, te trezești în inima cartierului Zidari, mutată un cvartal înspre mijlocul localității.
Încolo, în sus, spre movilele din dreapta apei atât de cântată a Râmnicului, nu v-aș sfătui să vă mai deplasați, nesiguranța crește de la un număr stradal la celălalt, privirile și chiar interpelările cu gând de harță sunt o realitate, limba română, doar o limbă oficială a altui stat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share