Ora de muzică 264


N-a fost Toscana, a fost Manhattan, n-a fost lejeritatea unei vacanțe cu prietenii, ci una financiară. În ciuda afirmației lui Martin Kierszenbaum că presiunea din cele trei luni a fost în mare măsură pusă de timpul care costă bani.
În primul rând Sting a beneficiat de un staff mai mult decât sensul cuvântului avizat, adoptat și aprobat de acesta, sugerat și garantat de Martin, adicălea vine Miller, se joacă pe câteva dintre piesele anterioare, destule, și se încropește o linie armonică, vine Colaiuta cu un groove, două, trei ieșiri din ritm și secția ritmica este asigurată, vreo două aduceri aminte din meandrările glasnice ale lui Cheb Mami și na că-i gata Inshallah. E un mecanism verificat în cazul în care fiecare se prezintă cu temele nefăcute de acasă, aparent, deoarece căpățâna le e plină de concepte și variante melodice. Și cred că a fost un gând al lui Sting de-a încerca și așa, de acolo lipsa de greutate, inovațiile mult așteptate lipsă. Nu este prima experiență de gen, sesiunea din hambarul italian de la Brand New Day este asemănătoare, diferențele fiind de anotimp, de binețele solare lipsă în inima studioului newyorkez și de planul clar de realizare a lui 57th & 9th.
Secretul apariției celor de la The Last Bandoleros pe album este însuși Martin, cel care îi manageriază și pe ei. Doar trei dintre ei, fiindcă toboșarul nu se află printre protagoniști. Lipeala are însă precedentul concertului de la Rockwood Music Hall din Iulie anul curent, unde alături de trioul de voci, Sting a reinterpretat Next To You, piesă ce a ajuns pe varianta Deluxe. De ce i-a ales? Poate pentru că sunt tineri, proaspeți și reconfortanți, la modă și pentru că pachetul vocal chiar sună în orice împrejurare perfect. Dac-ar ști Tahamata de ei, mai că le-ar cere drepturi de autor pentru stil…. Vorbesc despre proiectul buzoian The Gringo, 2013-2014, coveruri country în general, dar și alte genuri apropiate, un melanj numai bun de mestecat de un public nu neapărat avizat, cu hituri aplaudabile la orice audiție. Așadar, dând o raită printre piesele acestor ,,ultimi tâlhari”, mi-am putut da seama de asemănarea cu această multitudine de stiluri practicată de bandiții ăștia ,,mici” ce au convins publicul și pe Sting. Nucleul trupei se învârte în jurul fraților Navaira, Diego, basist și Emilio, baterist, fiii unui superstar, premiat cu Grammy, Emilio Sr., care în 2013 au hotărât să lucreze un single în San Antonio, împreună cu un amic, Jerry Fuentes, chitarist și newyorkezul Derek James. Nimeni nu se aștepta la hotărârea de a forma un grup, se respectau doar unul pe altul pentru felul propriu de a cânta. Ceea ce i-a și unit, împreună rezonau la fix, chestiune sesizabilă imediat când le asculți melodiile. Spun ei că a fost un ,,accident fericit”, tind să cred că a fost cu mult mai mult, să reușești azi să fii acceptat cântând când country-rock, când brit-pop sau tex-mex, să vii cu culturi diferite din zona Beatles, Eagles, Van Hallen, ZZ Top, Doug Sahm, Flaco Jimenez, genul Tejano, să le pui într-o oală și amestecate să dea o zeamă bună, nu este de colea. Reacțiile n-au întârziat, HITS Magazin s-a declarat entuziasmată de verva și energia lor irezistibile, Sting i-a vrut în studio, concert și videoclipuri, The Maveriks de asemenea au împărțit cu ei un turneu…. Sunt prea tineri pentru portrete detaliate, sunt convins însă că în câțiva ani se vor umple pagini cu activitatea și viața fiecăruia. Vă îndemn până atunci să ascultați piesele de pe albumul în pregătire, estimat pentru prima parte a lui 2017 spre a fi lansat, în primul rând single-ul Where Do You Go?. Și să-mi spuneți părerea despre solo-ul de armonică.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share