Ora de muzică 270


Liniște. Literele au amuțit. De-ar amuți și armele….
De la Marion încă nicio veste. Încep să mă îngrijorez. De n-ar fi rasa lor habotnică, parcă aș mai avea îngăduință, parcă m-aș deda ascultării unor tânguiri orientale, de-o mică gustare doar. A fost lăută, să fie lăută. Thabet Azzawi. O poveste care prinde conturul celei oficiale, a tuturor sirienilor surghiuniți fără vrere din case, din țară. Thabet are 26 de ani, provine dintr-o familie de medici, astăzi împrăștiată omogen în Europa: tatăl, mama și un frate în Londra, el, încă un frate și o soră în Germania. Azi locuitor în Dresda. Și dacă ar fi să alegi o poveste a normalității, de departe aceasta este. În Iunie, 2015, când i se ia interviul de către Sächsische Zeitung Dresdner sub antetul Music als Medizin, este doar de nouă luni locuitor al orașului. Ospitalitatea, fiindcă nemții sunt de obicei, din cauza corectitudinii, reci, are aici o lecție deosebită, cinstirea unui membru al comunității, când nu apăruse încă albumul 57th & 9th și când participarea lui fusese una la comun, alături de încă o duzină de muzicieni, cu atât mai mult pentru un ,,neica nimeni”, ca mulți alții, din Siria. O lecție de încurajare a integrării rapide, dar și una de mândrie locală. Povestea mai are o latură pedagogică. Bombardamentele i-au alungat familia în 2012 pentru o perioadă în Liban, iar când lucrurile s-au liniștit, au revenit la obârșii gândind că viața își va relua cursul firesc. Dar în mai puțin de un an, în 2013, casa le este bombardată și stau în stare de asediu timp de zece zile.
Dar să purcedem pe la…. Thabet era un țânc când a făcut prima oară cunoștință cu lăuta, nu însă ca elev, ci ca simplu ascultător: unul dintre frați își dezvăluia măiestria arormindu-l fericit. Dar dacă înceta, se pornea iar pe scâncit, așa că de la capăt până somnul îl trimitea în brațele moșului Ene. Își începe ,,apostolatul” pe instrumentul cunoscut sub titulatura Oud, unul de factură neobișnuită, cu șapte rânduri de corzi în loc de patru, învățat de frate și i se tocmește un dascăl pentru o instrucție serioasă, dar pune mâna și pe pian sub îndrumarea altuia la nouă ani. Și să-mi spuneți mie cuțu dacă n-au avut o influență benefică cântecele de leagăn și dacă învățatul la lăută, așa cât alții în mai mulți ani, nu se datorează acelora. Sunt trei interviuri din care am spicuit o schiță de biografie, despre unul tocmai v-am spus, celelate două fiind asemănătoare, Music ist meine Medizin și Leben für die Laute, în care redactorii se folosesc mai mult de tehnica narării, fără obișnuitul tandem întrebare-răspuns. Făcând parte totuși dintr-o familie de medici, una atee, cum nu știu câte se pot lăuda cu acest statut social în acea parte de lume, una care a pus și pune semenul pe primul loc, a fost natural pasul către medicină, spre care încă mai speră că va accede. Este puțin mai complicat, și când vine vorba de explicație, și când vorbim de emigranți. A terminat patru semestre în Siria, război, returnare, o serie de povestiri critice, ca și opoziția familiei, l-au pus la colțul penitenței, interzicându-i-se să mai publice, ajunge în Yemen unde studiază alte două semestre în timp ce lucra ca asistent timp de 48 de ore și avea o pauză de masă la 30 de ore, răstimp în care pentru a rezista îngurgita cuburi de zahăr. Și a văzut oameni sfâșiați de gloanțe și obuze chiar sub ochii lui. Știm, ca și în cazul altor rupți de locurile natale, că via Turcia, Thabet a ajuns în Germania, având drept sprijin unul dintre frați, stabilit deja în Dresda. N-a târât de lăută tot drumul, a pus-o la pachet, dar frântă în două. Își putea permite una nouă, dar ținea la lăută ca la o soră, neconcepând să meargă mai departe fără ea. Instrument pretențios, își găsește însă reparatorul, un bunicuț de 80 de ani, înduplecat de recunoștința pe care o datora Azzawi-ilor pentru salvarea de la moarte a nepoatei sale. Și lucrurile par să fi intrat pe un făgaș normal, devine cursant al atelierului de muzică orientală din cadrul Academiei de Muzică, este într-un grup numeros de muzicieni al cărui nume este Banda Internationale unde baleiază între jazz, rock și folk, dar și în formule mai mici, doar el și un chitarist, într-un cvartet…. Acestuia a trebuit să-i tragă clapa pentru o zi importantă, cea în care fusese selectat să participe la un experiment. Nici el nu era sigur dacă marele Sting va fi sau nu prezent, dar numai un nebun putea rata o astfel de șansă: Inshallah!
Doarme patru ore pe zi, studiază două, este un perfecționist, după orele opt ale serii ia lecții de limba germană și încă speră, cum ziceam, nu este chiar un lucru facil să ai statut de refugiat, că anii de medicină să-i fie echivalați pentru a-și relua studiile întrerupte și a continua o tradiție de familie. Baftă, doctore!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share