Ora de muzică 269


O țâră răbdare, dar am. Sunt și ei ocupați cu cântările. Nu singurii.
,,Nemția” toată este plină de grupuri, grupulețe multi etnice de muzicieni, tinzând să devină țara unde pluralismul cultural să rămână un vis, iar nația blonzilor natur o irealitate, căci de milă, compasiune și alte cele de-o umanitate firească se bat țărușii unui singur, uriaș continent: Asia. Încet, încet, cu note graseiate și glisate, cu incantații către un strai de dumnezeu numit Allah se fac vrăji pentru adormirea adevăratei civilizații, încheierea unui capitol: veridica revoluție ce a dat naștere omului nou, europeanul. Mă vedeți radicalizat de un timp, și pe bună dreptate, ei, vesticii, fiind motivul pentru care am acest puseu de revoltă. Unii susțin teoria degradării genomului individului din aceste ținuturi și nevoia de întărire cu cel din pustiurile câmpiilor petroliere, alții pe cea a celui mai înalt grad de înțelegere a termenului global de locuitor al Terrei. Zis și făcut, deoarece german și de ceva secole francez, englez, spaniol și italian, tind conștient sau cu mințile aburite de alte dorințe către dezideratul a șasea rasă și ultima. Ce cultură, ce ancore în istorie, ce viitor, probleme fiziologice și ce material informațional genetic va avea nou-născutul este greu de anticipat, tind acestea, după cum văd în spațiul muzical, spre o pondere crescută a segmentului oriental, amestecul nu este convergent spre o fuziune, ci spre o anihilare a unuia dintre elemente, astfel încât la un test audio-chimic de tipul turnesol-fenolftaleinic, indicatorul teoretico-practic să constate abundența de intervale sferto-tono, prin urmare de gen arabo-oriental. Dovada clară suntem noi românii, noi am trecut cu ușurință de la sobrietatea luptătorului-lup la plecatul de cap smerit, de la cel ce declama clar și puternic tot ce simțea prin cântec, și cred că este mai solidă o ipoteză dacică demonstrată prin folclorul ardelean, la miorlăitul incubat la apariția religiei ortodoxe, stil furișat perfid în masa răslețită de autohtoni, reunită din tot ce rămăsese mai slab din popor. Altfel, n-ar fi răzbătut grecoteismele și turcismele o secundă.
Aici, pe Păcii, strada menită unui calm locativ cu adevărat provincial, în ziua a șaptea mă simt ca la malul mării, cânturile exteriorizate prin plămânii câtorva difuzoare îndreptate cu gurile spre mine mă fac să mă simt musulman, pereții metalici ai unor automobile rătăcite prin oaza mea de liniște îmi confirmă de asemenea că trăiesc într-un spațiu ireal. Și nu visez, țara asta a căpătat valențele uneia de sorginte asiatică, cele două tipuri de propagare a fericirii eterne și celei pământești cuvântă după aceleași neume.
Toate aceste nemulțumiri sufletești nu au nicio legătură cu modul în care servii acestui fel de manifestare își însușesc această artă, ci cu habotnicia lor de a se rezuma doar la un singur tipar muzical: al lor. De aici și drama timpurilor ce vor urma, a unilateralității. Evident, luați separat, acești oameni sunt din categoria excepționalilor, nu oricine este lăsat să părăsească țara pentru o bursă la o facultate din Germania, acela are o situație financiară bună și un intelect peste medie. Cazul lui Nadim Sarrouh, participant la 57th & 9th cu lăuta arabă: doctor, dar nu de care credeți, de electronici, în știința computerelor, director al asociației Shaolin Berlin, cu specializări în kung fu, taijiquan, tae kwon do, kyu aikido, chi kung, yoga, judo, predă încă din 1989 când avea 15 ani…. După alură, sesizați și voi, pare nu mai bătrân de un 33 de ani și aceste exerciții fizico-mentale cu siguranță îl mențin tânăr…. Activitatea artistică a lui Nadim, se împarte între două formații, cu aceleași direcții muzicale: Nawa și Meltèmi Ensemble. Cu Meltèmi din 2011, cu Nawa din 2014, ambele cuprinzând muzicieni de obârșii diferite, dar locuitori ai Berlinului, greci, polonezi, sirieni, afgani, palestinieni, turci, nemți, egipteni, francezi și italieni, câte unul de nație, abordând pe instrumente tradiționale, dar și clasice, vioară, flaut și contrabas, stiluri orientale deloc cunoscute în Europa precum Sama’s, Bashraf, Longa, Darij, Tahmila, Dulab, Taqsim… într-o abordare improvizatorică comparabilă cu jazz-ul.
Recunosc că mi-e străină această parte de cultură și așa va rămâne până la final, cu ce nu rezonez, nu voi mai încerca să intru în contact, fiindcă de câte ori am încercat m-am trezit într-o bulă imensă de vid. Asta nu vă împiedică totuși să experimentați o audiție….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share