Pe urmele… Facebook-ului – Primu-ntâi

image
Era în 27 Septembrie 2016. Și nu cred c-o să mai fie….
Și când nu era, nu-l băga nimeni în seamă, ajunsese chiar o piază rea încuiată într-o cutie ce era depusă într-o bancă bruxelleză. Nu văd ce este rău în a fi sărac, cum nu înțeleg de ce, chiar acum, un lup cu prea multe piei de oaie declară că vine prăpădul dimpreună cu suspendarea președintelui. Primul fu Cioloș, acela care primea din gura lui Cristoiu toate pelticitele dojeni, al doilea este Diaconescu, fugitul din PSD, ajuns din candidat la cârma roșilor slugă la portocaliul-whisky,
Culmea stă exact în entuziasmul intern pe care l-am încercat odinioară și a devenit fărâme după o seamă de postări la poli opuși. Dar să-l privesc, fiindcă el este o parte din subiect, doar pe Cioloș, acest obraz arat cu cuțite de plug boante, ciupite, la fel ca ograda unde a cabulipsit să se autoimortalizeze. Am încercat mai multe păreri și nu mi-a ieșit niciuna de simpatie, de atracție, în genul celei conturate atunci, la data din antet, de același propovăduitor de democrato-regalism, Liiceanu. O să trântesc o paranteză de toate vederile, necesară, corolar pentru cum arată astăzi România. Celor ce nu știu, le voi spune că stau gard în gard cu faimosul fost deputat Mânzală, un tip ce a dat mare parte din politică pe o reparație de clanță, o tăietură de lemn și alte aranjamente necesare unei curți, cei ce nu locuiesc la casă să știe că natura lucrează tot timpul în detrimentul proprietarului, făcându-i un mic pocinog ce-l poate ține ocupat o zi întreagă. Eu, de obicei retras ori externalizat bătăturii proprii, rar apuc să studiez mișcările stradale, de altfel este un obicei inexistent personalității mele. Cu toate acestea, de jumătate de an am fost nevoit să urmăresc dezinteresat un Matiz alb ce ocupa variabil spațiul în care se desfășura proprietatea celuilalt vecin, până în ziua când a început să parcheze în cei 14 metri de trotuar din dreptul meu, culminând în ultima perioadă cu postări de la 8 ale dimineții până la cele ale serii exact în fața porții mele, uneori la un strop peste unitatea de măsură cu câțiva centimetri. Și cât l-am mai căutat. Și cum mai uitam. Și ce nerv se zburlea când găseam sfârleaza metalică în dreptu-mi. Până alaltăieri. Mi-a picat în mână. L-am abordat popular, limbajul îndreptat către… țigan a venit de la sine: ,,Frățioare,…”. Și dau cu istoricul, cu desenele imaginare, cu etica…. ,,E domeniu public”, ripostează, ,,ce, n-am voie?”. Vecinul, domn Mânzală a fost mai ,,diplomat”, a zis că îl ușurează de aer din anvelope, țiganul, neștiind ce hram poartă, a luat-o cu camerele pe stâlpi, cu primarul, cu judecata….
Ne-a făcut comuniști, omițând să se uite o țâră în lungul străzii Păcii pentru a constata că renumele are corespondent și în domeniul construcțiilor de mașini. Doar câțiva mai cu moț, de la fostul spital de contagioși și până la fosta stație de gaz de la intersecția cu Elena Cuza, își abandonează, unii la fel de afurisiți ca interlocutorul meu de culoare, exact acolo unde orice pieton sau șofer ar avea nevoie de acel spațiu de manevră și siguranță. Vi-i pot nominaliza, dar nu în acest moment, ar putea singuri face un exercițiu de logică rutieră. Aici se închide divagația, cu concluzia că oricine nu este cu ei, este împotrivă.
Ei? Acei oportuniști ce nu respectă nicio regulă, nicio normă de conduită, acei capitaliști de nișă ce se văd pe sine rotunjimea pământului, indivizi terni ce invocă totul pentru mâna de nimicuri întinsă celor ce se numesc stat, cu pretenții exagerate de soclu pentru serviciile aduse comunităților. Aceștia sunt azi reformatorii, novatorii, inventatorii noilor reguli sociale. Au ei nevoi personale? Musai trebuie îndeplinite, căci locul de parcare, rândul la coadă, ușile edificiilor municipale, ministeriale, europene, pentru ei sunt obligatoriu deschise, ghișeele băncilor, naosul și pronaosul, icoanele merită a fi închinate și pupate în primul rând de ei.
Gândeam îndoit așadar către selfie-ul lui Cioloș, ogradă nemărurată, o casă veche, mai bătrână decât tot secolul trecut, pauperă, în contradicție cu ce propunea Sâmbătă, ilegal, și n-am auzit pe nimeni despre campania continuată după ora 24 a zilei de Vineri. Dacă țara propusă de dânsul va fi să arate exact ca locuința părinților, adică fără înnoiri și reparații, căutați igrasia și tencuiala căzută de pe pereți, nu este de mirare că n-a văzut nimeni lețcaie de la acest guvern cu petic în fund. ,,Apropo de…” respirație, ca să vă citez, domnule Liiceanu, aerul acela curat emanat de acest premier, pus cu pile, este doar un strat de parfum peste mirosul de balegă și mucegai.
România nu mai arată demult așa, doar bătrânii se mai încăpățânează să considere că nu trebuie să trăiască cu mult peste țăranii de odinioară sau orășenii din mahalale, dar până și ei își dau cu plăcere parte din pensie pe nimicuri moderne și cu un deget atins de osteoporoză să bifeze o căsuță virtuală spre a-și suna odraslele ajunse vedete naționale. Tot ăi cu vechime vă pot spune că jucător de fotbal mai mare ca Hagi n-a văzut 1900 și și ceva din 2000 și-un dram. De-aia cine se îndoia că balanța antrenorială tindea să-i destabilizeze în trecut toți anii de bucurie și împliniri în cariera de jucător, și de care!, are surpriza să-și înghită vorbele și să-i întindă, precum turcii ,,regelui fotbalului”, hainele cele mai de preț la orice intersecție.
Și mai cred că ar putea bate orice echipă românească cu un lot de puști de 10 ani dacă s-ar juca fotbal și nu țurca mârlănească!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share