Pe urmele… Facebook-ului – Fără day

imageimageimageimage
Așa galeș mă uit la doamna, că-mi vine să iau drumul Sibiului.
Din anumite unghiuri, căci limba engleză s-a mai tocit pe alocuri, pe fruntea frumoasei lui tata a mai mijit câte un rid de expresie, dar bine venit după atâtea dimineți trezite și nopți aruncate leneș în patul conjugal.
Sub semnul lupului dacic, în adevăratul sens al expresiei, am găsit grozăvia asta de picior peste picior domnesc și mai jos, dar în josul paginii, sta să se prefacă CV-ul perfect, de ținută prezidențială, într-o mică troacă porcină plină, dar nu ochi, cu niscai resturi de la o masă cu fereală, încarcată de subterfugiile unor măști elitiste. Perla Hermannstad-ului nu este așadar domnul, ci domnița, odrasla unui fost colonel de securitate, blănar de meserie și, în contul normalului, plin de bănet.
Într-o altă consecință, îl rog pe Dragoș Ioan Coste, figură necoaptă, bărbiță puberă, să nu mai facă uz de cuvinte în cazul reintaurării securității, să redacteze o simplă petiție către cancelaria tovarășei profesoare și să-și liniștească pornirile de acum trei anișori, dar și pe cele de acum, când se vrea nici mai mult nici mai puțin de senator. Ar putea să încerce totuși o analiză la sânge în fața oglinzii și să vadă clar că acel român blamat, acel tipar și acea tară conservatoristă, așezate pe chipui se potrivește de minune, acel înapoiat, medieval, pupător de mână și poală a popii este chiar el: o figură tipic rurală.
Aroganțele și extravaganțele – simple ieșiri din blazarea cotidiană, ating nu doar pretendentul la deșteptăciune și faima parlamentarismului, ci și pe cel ale cărui patalamale atestă clar nivelul crescut de gândire. Aceste boli ale excesului de personalitate fac din unele afirmații utopii greu de îngurgitat chiar de cel mai copil dintre copii. Povestea lupului cu coadă de șarpe s-a spus în nenumărate rânduri, în mii de feluri, profesorul universitar doctor Ion Ghinioiu adăugând umil și eclectic mici ipoteze, aproape fără legătură, într-un articol despre Anul Nou Dacic. V-aș da citatul tot, dar are oarecare lungime și n-ați înțelege nimic. Ceva în genul în care aici de față am luat trei subiecte și le-am sudat împreună. Însă într-un punct comun. Dacă titlul nu-mi capta atenția nu mă opream asupra conținutului ale cărui paragrafe sar de la o epocă la alta, de la o relevanță nepertinentă la una și mai și. Face o scurtă apologie a alegerii lupului ca singur animal neîmblânzit, nedus la circ chiar, comparat cu un războinic demn și alipit ,,neînfricatului dac”, dar până și copilul, și prostul nu știu ce este aceea, trece la Eliade, Strabon și întortocheatele căi ale provenienței numelui acestui neam, găsește legătura cu setosul de sânge din haită – daos, denumire frigiană, mă duce în Transnistria pentru câteva rânduri, trece Prutul înapoi pentru Ovidenie, Sântandrei și Bobotează, ne transformă în inventatorii ucenicului lui Iisus înaintea nașterii lui și mi-l pune șef peste carnivorele feroce.
Vă fac totuși părtași ai nebuloaselor academice, vă ofer spre delectare ultima mostră de debilism intelectual, finalul apoteotic…: ,,Numit în calendarul popular Sf. Andrei, Sântandrei, Moş Andrei, Andreiu de Iarnă, acesta devine în calendarul popular patron al lupilor, un sfânt-moş care moare şi renaşte în perioada de celebrare a Anul Nou dacic, precum Moş Crăciun la Anul Nou contemporan şi Baba Dochia la Anul Nou agrar.”.
Aman!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share