Pe urmele… Facebook-ului – Corabia fantomă


Trecut-au ani șapte de patru ori, suficienți pentru parastasuri și aduceri aminte punctuale….
Greu își trece fiecare ins câte ceva la ,,învățate” și mai greu îi iese din cap, este notorie atracția bolnavă a creierului către nimicuri dintre cele de pus în biblioteca simțurilor și nevoilor imediate. Preferă un cârnat înfășurat în două fleici de pâine, fardat cu nițel roșu tomatic unei întregi tevaturi complexe, măcar, de preparare, se avântă precum cața să participe vehement la unul dintre procesele ce nu-i aparțin, contribuția lui fiind de nivelul unui zero absolut, cel puțin, în alambicatele așa zisei politici și de 27 spre 28 de ani a prins gustul cultului propriu, prezentându-se în orice situație ca pe moțul cel mai de frunte al nației umane. Și cum aș putea să nu fiu și eu un soi ce se miră prostește de toate aceste împrejurări superficiale și de cel mai nepotrivit context?
Nu-mi iese din minte setul de fotografii adăugat de doamna Violeta Vâlcu profilului de Face…, cu bunăvoința pe care i-am remarcat-o de fiecare dată de a antrena și pe alții, a-i ademeni spre maniera educativă de manifestare, dacă nu zilnică, cu îngăduință de sine, o zi pe lună, civică în domeniul celor din preajma artelor, spectacol, concurs ori o vizită din când în când spre înnoitul muzeu. Doar că gestul, dar nu el este cel pe care-l acuz, m-a transportat într-o poziție inertă de gură cască, instantaneele dându-mi un sentiment de neputință definitivă, un semnal că oricine s-ar încumeta să încerce a schimba omenirea în următorii 60 de ani, este sortit eșecului total. Doar vreun nebun să pună nuia pe…. Pe fund, domnule, acel loc devenit pentru elevele de liceu, dar recrutate de prin clasele 5-8, motiv de trai permanent, accesul spre o viață ușoară, nu în sensul… acela, dar și în el, expus cu toate formele de manipulare în masă oriunde și oricum.
M-am jenat pur și simplu de expoziția mai dihai decât vitrinele, tablourile și obiectele vetuste, aduse din jumătatea de secol, cu aproximare, țintuită de comunism la lampă. Ei cum dumnezeului să te crezi la ședință foto, să ridici talpa stângă de pe mozaicul pardoselii, să sprijini doar în poantă laba piciorului, șoldul să-l flanchezi cu mâna aferentă, să mai țugui buzele și unde? Lângă tata-mare și mama-mare, lângă cele, sfinte și prețioase odinioară, ce-au dus târâș-grăpiș românul prin tină și neajunsuri până la….
Revoluție, lovituție, ce-o fi fost. Haideți s-o lăsăm moartă, n-a fost chiar un capăt de țară, n-a avut eroi veritabili, nu cei ce au căpătat un drept înaintea celorlalți doar pentru o fluturare de drapel ori o nevinovată ieșire la cumpărături. S-a căzut pe baricade, e drept, dar nicio poveste n-a devenit legendă, așa cum niciun cântec despre libertate nu are o valoare estetică deosebită și oricât de nespălat se înfățișa Parisului Gavroche, nu va avea niciodată corespondent într-un Pațurcă, Munteanu sau chiar Coposu și alții cu pretenții de regim neo-regal. Poate este forțată nițel asemănarea, ideea era că nimeni nu a prins măcar un iz, o frântură veridică din acele zile, milioane de istorioare, una per cetățean, ce puse cap la cap nu se potrivesc nicio clipită.
Ce pretenții mai poți emite acum, după atâtea comemorări întinate de scandal, ca vreun tânăr să prindă drag și să încerce acel amestec eterogen de trăiri dinainte și după ceasul zero al dictaturii? Și a fost această percepție unanimă, că cineva ne tot biciuia și ne urmărea cu un ochi nevăzut? Nu! De aceea propun să punem lacăt pe această tristă întâmplare, s-o lăsăm la decantat și s-o gustăm peste 1000 de ani, azi străpezește gura multora.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share