Ora de muzică 263


S-a dus vremea singurătății componistice, împarte, căci suntem la vremea darurilor, cu cei din jur cu plăcere.
Un beneficiu reciproc. O notă de ici, una de dincolo, o ieși ceva bun. Lyle Workman este coautorul a patru dintre piesele discului 57th & 9th, chitarist, compozitor, bun atât în live-uri, cât și în studio, acolo unde a fost imortalizat în peste 90 de albume, ca muzician, dar și ca păstor al multor proiecte: producător. Prima imprimare este datată 1981, dar debutul cum scrie la carte se produce abia în 1986 cu trupa Bourgeois Tagg, la fel titlul albumului, band cu care reușeste un nr. 38 în Billboard Hot 100. Nici Sting n-a amintit de Lyle, nici eu n-am găsit în urmă o colaborare directă atunci, ea există și s-a produs la Londra, în mega concertul Live 8 Benefit, 2005, apoi a fost cooptat pentru seria de spectacole ale anului 2006 din Europa și America de sud, Broken Music Tour. Experiențele sale, nu puține și valoroase, au rolul de-a produce primul material discografic în 1996, Purple Passages, considerat probabil cel mai bun album de chitară al anului, al doilea în 2000, Tabula Rasa și Harmonic Crusader în 2009. Cele trei nume lângă care orice muzician ar da orice să fie sunt Todd Rundgren, Frank Black și Jeff Beck, acompaniate în turnee începând cu ’89, până în 2001, nu singurele, în studio a fost instrumentist pentru Michael Buble, Shakira, Sheryl Crow, Ziggy Marley, Bryan Adams, Alanis Morissette, etc. Participarea la coloanele sonore ale filmelor este la fel de importantă, creațiile sale fiind depuse cu succes pe pelicule precum Superbad și Yesman, dar și altele. Și este și ceva platină printre distincții.
Pornesc de la unul dintre lucrurile pe care nu le doream semnalate, nu neconcludente, însă greu de înșiruit, pornind de la lipsa de extravaganță, recunoscută de Josh Freese, bateristul-compozitor pentru aceleași melodii ca Lyle, în a-și alege și cânta pe un set de tobe ordinar, augumentat sau schimbat doar dacă dorința celui însoțit ritmic este diferită, uneori doar cu un singur tum, alteori cu trei, cazul lui Sting, dar toate componentele de dimensiuni mai mici. Am și făcut o trecere vizuală și se confirmă într-adevăr toate, mai ușor de identificat decât la Lyle, care are peste 50 de chitări, 50 amplificatoare și 50 efecte uzate în setup-urile din live și studio. Parcursul muzical al lui Josh este unul situat între talent, educație în sânul familiei și norocul de a putea accede mai ușor în business-ul cu cântec. Mama pianistă clasică, tatăl șeful orchestrelor Disney World și Disneyland, el toboșar profesionist la 12 ani. Fratele mai mic keyboard-ist la Green Day. La 16 ani, ocupat cu meseria pe care deja o slujea cu credință și muncă susținută, renunță la școală și imprimă întâia oară cu Dweezil Zappa, iar apoi devine tobarul trupei Vandals, după numai un an, cu care continuă până în 2000. Dar nu se oprește doar la ei, bate partiturile altor trupe, este din ’97 până în ’99 în Guns and Roses, realizează primul album solo în 1998, Destroy Earth As Soon As Possible, sub titulatura Princess, recordat în întregime de el, bas, clape, voce, chitări…. Strânsura personală adună aproape 400 de discuri, dintre care patru personale, de prin Broken Tour Music și Live 8-ul cu Sting, mai de curând cu Bruce Springsteen…. În același an cu spectacolele lui Sting, la finele lui 2005, a fost în Tuscany, reședința italiană a sus-numitului, unde a înregistrat un material care încă nu a văzut lumina tiparului. Cine știe, poate în viitorul apropiat….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share