Ora de muzică 262


N-au mai rămas din toate decât participanții la ultima aventură muzicală propusă, ca un ștrengar, de Sting.
Lista ni-l oferă pe cel dintâi nepuricat la sânge până acum, Martin Kierszenbaum, angajat atât în producerea de sunete, cât și la ajungerea albumului către ascultători într-o formă cât mai aproape de perfecțiune, fiindcă în ciuda părerii mele, dezamăgirii mele că ideile sunt mult prea simple, într-un fel mai tinerești decât m-aș fi așteptat, coloana sonoră este impecabilă. Înainte de toate, însă, fac acea reverență pentru unica melodie ce mă seacă la inimă de fiecare dată: 30 Minutes. Martin îi fuse păstor, fetelor de la taTu, dar și altora, spune-se pe căile net-ului, oricine de la Eminem la No Doubt, fiind compozitorul și producătorul rusoaicelor, pentru Lady Gaga, Mylene Farmer, Madonna, Keane, Tokio Hotel și multor altora. Și iar, înainte de a mai spune povești amănunțite, înclin să cred că este printre deschizătorii de noi curente muzicale mondiale, numele, scriitura, nebunia declanșată de toate aceste vip-uri în toată lumea. N-am știut cum a debutat ideea materialului imprimat, Songs From The Labyrinth, aflu însă că Sting a mers direct la Martin, i-a relatat cum a primit de la Dominic o lăută și că vrea să scoată un disc. Cum Martin, al cărui pseudonim pe piața muzicală este Cherry Cherry Boom Boom, cunoștea bine industria și tendințele moderne, mai ales la numele de prim rang, i-a răspuns ,,Nu. Te rog nu face asta!”. Sting continuă: ,,Oh, nu, vreau să fac un album de lăută. Vreau să folosesc muzica lui Dowland din secolul al 17-lea.”. La care Martin: ,,Te rog, hai să facem ceva mai accesibil”. Foarte hotărât, pentru a treia și ultima dată, Sting, doar că n-a dat cu pumnul în masă, manierele!, declară: ,,Fac un album de laută!”. Nu i-a rămas lui Martin decât să spună ,,da” și să-i servească în continuare starului, să-i urmeze instinctele care, ce-i drept, au dat și roade financiare deosebite, peste un milion de copii vândute în zeci de țări. Am descoperit la acest Martin un lucru mai rar, din ce în ce mai rar în jungla asta a confirmării că nu ți-ai ales degeaba calea către eternitate prin emisia de sunete, o militare acerbă pentru fiecare dintre acei ce nu se văd mereu, dar se aud de fiecare dată acolo unde de obicei doar unui singur nume i se dă credit. Prin natura acelui A&R despre care am vorbit, a reușit să înțeleagă că nu este atât de important să performezi doar pe scenă, în fața mulțimii, de multe ori sub influența unei magii de masă, mai mult sau mai puțin adevărată, o secundă în fața nemuririi, pieritoare, căci verba volant fără imortalizarea pe suporturile mai mult sau mai puțin magnetice. A priceput cât de important este muzicianul și toți cei ce gravitează în juru-i în studio. Nu mă așteptam totuși ca și în țări cu mai mulți ani de bunăstare și exercițiu civic aproape de forma cea mai cizelată, să mai existe imperfecțiuni și pericolul ca o muncă să nu fie răsplătită pe măsură, fiindcă la varianta românească a unei astfel de ,,afaceri”, păguboasă în peste 90% dintre cazuri, nici nu mă pot gândi cu corespondență. Martin este avocatul, la figurat și propriu, al celor contra cărora mulți au început a se pune împotrivă, artistul de sesiune, de înregistrări, minimizat, persiflat uneori pentru actul muzical fracturat, pe părți, o spune cu părere de rău, cu toate că diferențe nu sunt între unii și alții, și ei au studiat un instrument, repetă pentru fiecare partitură în parte, dar fără să abdice de la drumul pe care a pornit undeva prin ’89 la Polygram ca recepționer de mail-uri, după absolvirea University of Michigan, University of a Southern California – Master în managementul comunicării…. Apoi cărările lui au mers spre propriile inițiative, fondator al Pop Alternative Label, The Cherrytree Music Company, de unde cu ușurință a reușit performanțele celor cinci numere unu în Billboard Hot 100, plus încă 10 pe poziții mai joase. Firmele legate de muzică sunt însă mai multe, toate cu blazonul Cherrytree. Să mai notăm colaborările cu Enrique Iglesias, Marlyn Manson și Will.i.am. Să nu uit. La cele două Fame-uri ale Lady Gaga, este coautor pentru multe piese, cea cu același nume și producând-o, nu cum greșit îi pune un site Poker Face-ul în sarcină. Are patru copii, toți cântă la pian, unul este producător, o fată este cantautoare, soția a cunoscut-o într-un show unde lucrau ambii pentru A&M records. Ar mai fi vreo 40 de albume în toate ipostazele de top 200, niscai versuri în spaniolă pentru Everything I Do… a lui Bryan Adams, versiune ce a luat locul 1 în Mexic.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share