Cenaclul Alexandru Sihleanu – 26 Noiembrie 2016

image
SUB SEMNUL CRUCII, MUZICĂ ŞI UMOR

Sâmbătă, 26 noiembrie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „AlexandruSihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu acelaşi, „tânăr şi ferice”, Matincă Costea, care a susţinut un scurt moment de divertisment, cu un monolog de Viorel Burlacu, „Educaţie”, un monolog de Alexandru Nol, „Un plocon pentru plocon” şi un cuplet de Matincă Costea, „Nu mă-nsor”, sancţionat cu aplauze.
A urmat lectorul de serviciu, George Anghel, cu poezie. Dl George Anghel, nu este la prima abatere de acest gen, dă dovadă, într-o selecție din creația sa, de cunoaştere catafatică exprimată liric într-un mod simplu şi plăcut, ca o rugă adresată divinităţii, dar în care îşi face, ca un bun creştin, mea culpa. O poezie care se pretează ca rugăciune. Demn de subliniat este şi grupajul de poezii prezentat in memoriam Mircea V. Homescu, doctorul şi eseistul nostru drag. Iar un fapt de remarcat, prezentat de lector, este şi prefaţa, scrisă cu sufletul, pentru viitoarea carte, de romancierul Dumitru Dănăilă. Pentru atmosfera deosebită, folkistul Manea Agheană s-a dovedit un instrumentist şi un vocalist care a impresionat la modul plăcut asistenţa şi prin varietatea repertoriului, În pauza de linişte care s-a aşternut după lector, până la discuţii pe marginea celor prezentate. Un moment muzical deosebit, o atmosferă plăcută.
„Încep prin a afirma că trăim, astăzi, la şedinţa Cenaclului ,,Alex. Sihleanu”, momente deosebite, de neuitat. Nu pot să trec, fără să felicit pe maestrul Matincă Costea care ne-a făcut, de la începutul şedinţei, să ne simţim bine. Lectorul de astăzi, dl George Anghel, ne-a prezentat o operă lirică în adevăratul sens al cuvântului. Dacă plecăm de la cea mai cunoscută definiţie a poeziei, opera literară în care autorul îşi exprimă sentimentele şi trăirile, se numeşte operă lirică. Poeziile audiate se încadrează în toate canoanele acestui tip de operă literară. Tema abordată de autor este o temă cunoscută de noi şi poezii de acest gen am mai ascultat la d-lui şi la alţi membri ai cenaclului. Versurile autorului se aseamănă, undeva, cu rugăciunea. Eu am menţionat, în prefeţele cărţilor mele, că poezia este rugăciunea sufletului, este filocalia. În majoritatea poeziilor dlui Anghel întâlnim invocaţia retorică şi din loc în loc, chiar şi metafora. Nu face rabat de la tradiţie şi credinţă. Îl felicit că a venit, azi, în mijlocul nostru, cu acest tip de poezie, mai ales că ne aflăm în Sf. Post al Naşterii Domnului. În partea a treia a programului şedinţei, am avut plăcerea să audiem cântece, de suflet, în interpretarea dlui Manea Agheană, care a avut plăcerea să vină şi să ne încânte cu astfel de melodii româneşti. Felicitări şi îl mai aşteptăm.” (Aneta Pioară)
„Am ascultat cu deosebită încântare, tot ce s-a desfăşurat astăzi. Tot ce s-a expus astăzi mi-a încântat sufletul, de la monologurile dlui Matincă, un talent creator şi un actor înnăscut, care m-a făcut să mă gândesc că avem în Râmnicu Sărat, oraşul nostru drag, oameni prea mari pentru un oraş aşa mic. Am zis şi mă gândesc la Mircea V. Homescu, un eseist neîntrecut, dar şi un medic de excepţie, adept al principiului ,,Quod medicamentum non sanat, verba sanant”. I-am dedicat câteva versuri: ,,A sărit o scânteie/ Din soarele cel sfânt./ A sărit o scânteie/ S-a aprins pe pământ.// A plecat azi din lume/ Mânat de al sorţii vânt./ A rămas un renume/ De fapte şi cuvânt»”. Câteva versuri Dlui Anghel: ,,Astăzi a venit din cer/ În minutul efemer,/ Cu un nume de arhanghel/ La Cenaclu, domnul Anghel// Cu un glas plin de alean/ Azi pe plaiul râmnicean./ La Cenaclu când citeşte,/ Pur şi simplu te uimeşti”. Câteva versuri şi dlui Manea Agheană: ,,E atâta veselie/ Azi la Râmnic în câmpie,/ Că şi Soarele-n poiană/ Îl ascultă pe Agheană”. Vreau să mai remarc la dl George Anghel, naturaleţea versului, forţa trăirilor, a sentimentelor, versuri care curg ca un izvor de munte. A fost o zi de neiutat. Este o mare delectare, o atmosferă mai mult decât plăcută.” (Mihail Constantinescu)
​„Poezia colegului şi prietenului George Anghel te îndeamnă la meditaţie. Are un stil curgător, melodios, elogiind cu evlavie personalităţile religiei noastre ortodoxe, Mântuitorul Iisus şi Creatorul suprem. O poezie religioasă reuşită, însoţită de îndemnul de a publica cât mai curând o carte cu aceste creaţii ce te impresionează.” (Matincă Costea)
​„Dl Matincă, aşa cum de obicei ne-a obişnuit, se întrece pe sine şi reuşeşte de fiecare dată să creeze acea stare necesară unei astfel de întrunire, acea stare pe care dl Agheană o completează în mod fericit. Despre poeziile dlui Anghel pentru care nu aş avea multe vorbe, îl apreciez pentru modul în care reuşeşte să surprindă acea stare de apropiere faţă de divinitate, starea la care vom ajunge fiecare, la vârsta necesară şi dacă îmi mai permit să glumesc, odată cu trecerea timpului va trebui gândesc la acea stare. Am apreciat cursivitatea, ritmul şi melodicitatea. În ceea ce priveşte profunzimea ideilor, cred că a impresionat pe multă lume. Îl felicit şi îi doresc să adune creaţiile într-o carte.” (Viorel Dodan)
​„De fiecare dată vin la spectacolul cenaclului care ne descreţeşte frunţile şi avem întotdeauna câte ceva de învăţat de fiecare lector în parte şi de la toţi împreună. A fost frumos, înălţător, poeziile au fost de o înălţare sufletească, de o pioşenie a sufletului, închinate divinităţii. Felicitări, viaţă frumoasă, ani mulţi. Dumnezeu să-i ferească de boli rapide şi de durată. Cu Dumnezeu înainte!” (Elena Cambeşteanu)
​„Astăzi a fost o zi în care trei minunate delicii şi-au dat mâna: muzica, umorul şi spiritualitatea de bun gust, alături de cei trei care ne-au încântat creîndu-ne o atmosferă minunată. ,Când de Dumnezeu grăieşti/ Domnu’ Anghel radiezi/ Şi atuncea când fumezi,/ Cu tutun ne miluieşti; Azi, la Râmnicu Sărat/ sufletul mi-e încântat./ La Cenaclu zis Sihleanu/ Tot să vină râmniceanu’// Cu umor mereu pe buze/ Iarăşi vrea să ne amuze,/ Singurul ce e Costea/ Şi Matincă se numea; În final partea a treia,/ Muzica ne este cheia./ Cu chitara vine iar/ La Cenaclu literar,/ Chiar acum în prag de iarnă/ Delectând Manea Agheană.” (Nicolae Constantinescu)
​„Îl felicit pe dl Matincă Costea pentru prezenta şi actualitatea evenimentelor în care se încadrează, cu alegerile de exemplu. Referitor la poezia dlui Anghel, se aseamănă cu o elegie, predomină întrebările, tristeţea, teama de necunoscut. Toate acestea sunt comunicate într-un stil direct, fără prea multe arabescuri literare. Este lăudabilă încercarea d-lui de a-şi pune întrebări existenţiale, aceasta, de regulă, aparţine vârstelor înaintate şi îl felicit pentru încercările de a ne comunica frământările d-lui şi îi face cinste elogierea dlui Homescu. Despre muzică, este bine venită în Cenaclul „Alexandru Sihleanu” pentru destinderea atmosferei.” (Georgeta Iuga)
​„Observ, de la început, că activitatea Cenaclului devine mai diversificată şi mai rodnică. Ca de fiecare dată, ea se deschide cu umorul tânărului Matincă Costea, care vine cu teme actuale şi pline de interes. Dl lector de astăzi, încă de la început, ne-a mărturisit care i-au fost sursele de inspiraţie, care au dus la sentimente şi trăiri intense, în urma încercărilor la care a fost supus. Versurile izvorăsc dintr-un suflet sensibil, iar încercările la care a fost supus, au făcut să nu deznădăjduiască, ci să-i sporească şi întărească credinţa în Demiurg. Lirismul creaţiilor sale sunt versificate cu o uşurinţă nespusă, încărcate de metafore, ex. unde îl numeşte pe Iisus, ,,soare al dreptăţii, veşnicul senin”. O altă poezie are versurile credinciosului care merge la spovedanie îndoit de faptul că merge la un duhovnic păcătos. Surprinde în aceste versuri, harul pe care îl are duhovnicul, care îi este dat. Are versuri dedicate unor persoane dragi, bunica, prietenul Mircea V. Homescu, care m-au impresionat prin mesajele lor. Ultima parte a şedinţei, care s-a extins, devenind artistică, ne-a destins prin temă.” (Floarea Stănescu)
​„Prima impresie, la prima şedinţă, a fost deosebită. Pe dl Matincă îl cunosc din copilărie, când venea cu spectacole. Poeziile dlui George Anghel cele mai multe religioase, sunt binevenite în postul Crăciunului. Cântările dlui Manea Agheană mi-au plăcut, au creat atmosferă.” (Marian Ezaru)
​„Poezia dlui George Anghel este bună, am citit câteva acum două luni într-o vizită la președintele cenaclului, domnul Vasile Ghinea, dar ar putea să încerce să folosească termeni mai pretenţioşi, nu atât de comuni. Cu un limbaj mai elevat ar ridica nivelul creaţiilor, mai ales că a fost prieten cu dl Homescu ș acesta era cunoscut pentru vocabularul sofisticat și încărcătura filozofică ale eseurilor dumisale.” (Sorin Călin)
​Şedinţa de astăzi s-a încheiat cu muzică. Prestaţia dlui Manea Agheană a fost un spectacol în sine.
​Sâmbătă, 03 decembrie, începând cu ora 11:00, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi închinată lansării de carte „VAMPIRUL DIN CARPAŢI”, autoare Stela Soare Adomnicăi. Invitat special folkistul Manea Agheană. Vă aşteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share