Ora de muzică 248

image
Încerc data viitoare să caut mai atent biografiile primilor ingineri asistenți pe platforma Pro Tools pusă la dispoziție de tehnicieni.
Nu spusesem că acesta este un program cu unelte muzicale ce imită clasicele aparate de imprimat și perifericele ce fac să sune așa de bine melodiile pe care le audiați pe mijloacele media actuale. Limbajul, vedeți bunăoară, se schimbă, adaugă noi concepte pentru înlocuirea celor vechi. Ieri spuneai simplu: merg să înregistrez un disc și însemna un cerc de aproximativ 40 de centrimetri în diametru, negru și cu șanțuri concentrice. Au urmat magnetofonul, casetofonul, multitrack-ul și în fine calculatorul. Trec peste reportofoane moderne, telefoane și alte invenții miniaturizate. Lucrurile sunt cât se poate de simple, nu și pentru o adunare de muzicanți și un cântec reușit. Din micile mele experimente vă pot destăinui că este de muncă, nu rezolvi totul cu dublul click pe icon-ul celor de la Avid, e nevoie de un nume de proiect, un tempo, canale calibrate pentru fiecare pistă de înregistrare, panorămări, efectele de corecție pentru diferite frecvențe, limitări, compresii…. Imaginați-vă patru astfel de cutii pentru 10 inși dintre cei ce trebuiau cândva să înregistreze acum 30, 40 de ani. Aveai înaintea ochilor un munte ridicat din cutiuțe metalice cu butoane, aidoma celui peste care era stăpân pe undeva prin Buftea, la o petrecere, Paul Enigărescu, cel mai cunoscut de pe vremuri om de studio din România, la Electrecord.
Dar am altă misie de îndeplinit, isprăvirea numelor ce au meșteșugit la finețurile bijuteriilor lui Sting. Pauk Pritchard a căzut, ca și alți pretendenți la a deveni muzicieni, în plasa mrejelor auditive, a pus chitara deoparte, a părăsit band-ul din Bristol după ce a depus mărturia de cântec pe celebrul recorder cu patru piste și a început o viață nouă: University of Surrey. Prin celebrul curs Tonmeister a avut acces în inima Abbey Road-ului, de unde n-a mai ieșit, la finele facultății devenind membru al acestei mari echipe de artizani și designeri muzicali. A asistat după 2009 la realizarea producțiilor lui Robbie Williams, Take That, Blondie, Paul McCartney, este pe genericul lui Harry Potter, The Hobbit, se laudă să fie martor la una dintre minunile clasice interpretative ale London Symphony Orchestra. Și are timp să adauge și altele.
Un alt amploiat al lui Abbey, meșter în Pro Tools, este Toby Hulbert, are însă obiceiuri aparte, prea puțin răspândit astăzi, acela de a combina tehnici vechi cu moderne. Inserează între microfon sau instrument și mixer aparatură denumită analogică, determinând muzicienii, compozitorii să caute și alte formulări de expresie în materialul pregătit pentru studio. Un asemenea talentat inginer și mixman este curtat și participă de bună voie la orice proiect incitant, astfel, este căutator de talente pentru A&R Team la Island Records, colaborator în studiouri londoneze precum Air, Strongroom, Urchin, Miloco, Phoenix Sound, editor de sunet la Shepperton Film Studios, corespondent și asistent al compozitorilor de film la Universal Publishing. De adăugat rolul de editor și recordist al partiturilor pentru câteva pelicule importante, între care și filmul The Martian pentru a care a muncit o lună încheiată.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share