Pe urmele… Facebook-ului – Melidoneanu

image
Știința și credulitatea și-au dat într-un final mâna, barierele au fost depășite. Două vești au avut menirea să demonstreze cu elocință o taină încă nepătrunsă: secretul piramidelor.
Cine și-ar fi închipuit că planul Domnului excede și transcede cadrele informaționale, legându-le atât de firesc și ușor peste timp și spațiu? Ce n-au spus doamnele noastre din ,,degringolada” din urmă, ne servesc alții cu o siguranță greu de combătut fără o pregătire temeinică. De parcă atemporalul a avut o săptămână de glorie. În curând manualele vor consemna dacismul în vintrele piramidelor egiptene, declarând-o pe Cleopatra strămoașă comună. Utopică? După spusele celor de la Timesnewroman nu. Vin cu citate sigure (?) de astă dată, cu depoziția unei figuri marcante (!) , nu ca în alt caz, răsturnând astfel teoriile despre energii și extratereștri (?!). Ca și Eliade, am câteva propoziții ale lui plutind prin cap amestecate, autorul pornește din start cu un precept greșit (o altă glumă), cel al credinței de o vârstă cu protoistoria, de aici multe construcții logice eronate, paroxiste, inductive, vinovate pentru tot fondul traiului omenirii ulterior, căci nu căutătorii de certitudini din ultimii două sute de ani au contribuit la o perpetuare artificială a acestor idei, ci precursorii lor, acei făuritori de povești înfricoșătoare, paralizante, cu iz de pândă a morții la fiecare pas. Eu sunt serios și ziarul pune mumiile pe post de moaște, profanatorii și jefuitorii de morminte îi aduce în piele pasmogită de babă de Bacău (fiecare cu moldoveanca sau egipteanca lui), iar specialistul îl recrutează de la gura popoarelor dimprejurul lui Kheops. Cât pe ce să fiu păcălit, Fattoush Hummus este o combinație culinară de linte și năut pasate și o salată de roșii, castraveți, un soi de frunze de flori de piatră, mentă, lipie bucățelită, ceapă și alte ciudățenii de plante aferente climei deșertice.
Din Egipt și lângă el, un alt cineva și-a pus în gând să pună sacra pisică, șireata, barometru și izvor de sănătate pentru orice cămin. Mă văd deja telepurtat într-o peliculă cu Jack Lemmon, atins de vraja neastâmpăratei feline, miorlăind incantanții străvechi, transformându-mă din agnostic în credinciosul cel mai vehement în ale…. Ce repulsie a pupatului, nu de oase măcinate de vremurile moaștelor, recenzat de doamna Carmen Alexa, babă cu babă, nu babă la…, mațe întoarse văzând bot în gură, mâță cu octogenară în fotografia stindard despre curabilitatea miaunească. Se pare că, și este fără echivoc concluzia studiului pe proprietarii de blănoase, cotoiul-ecograf-tratament se aplică de bună voie pe partea bolnavă, scanează, introduce datele în memorie și preț de cât i-a ieșit pe diagramă, se așează și dă drumul aparatului de vibro-masaj în frecvențe joase, 20-50 hz, fără pericolul iradierii. Când te părăsește, ședința a luat sfârșit, iar terapeutul își vede mai departe de umbletul pe labele cu pernițe după o săptămână prelungită a brânzei. Atenție! Nu forțați animalul să ocupe fără de vrere zonele afectate.
Magie pură. Am totuși o îngrijorare. Suferințele mele cele mai frecvente se leagă de aparatul respirator și fonator. Cum fac să mă și vindec totodată, să respir și să nu mă înec cu vreun rătăcit smoc de păr?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share