Pe urmele… Facebook-ului – Flasc

elevi-fumeaza_6255
Să nu ne temem de cuvinte, să le formulăm așa cum sunt, nude.
Cine mă știe a observat că am mania contrazicerii și pe deasupra o încăpățânare ceva de speriat. Lângă aceste atuuri stau de asemenea o ținere ciudată de minte, o memorie fotografică ce-mi folosește în peste optzeci la sută dintre cazuri ca să scormonesc prin minte când uit lucruri și un ,,așa o fi?” ce nu-mi dă pace cu zilele când tac mâlc în momentele de neștiință.
Mulți s-au întrebat ce face un dascăl. Jumătate ar spune pe loc că ocupă un post de cântăreț, ajutant de popă, tocmai pentru că denumirea le este atât de comună și rațiunea primă realizează această conexiune cel mai rapid cu putință. O parte ar face apel la învățământ, la acei vechi educatori de școală, un soi de bunicuți blânzi, înțelepți, buni de povestit la gura sobei, imaginea idilică a regretelor că un soi de scut s-a volatilizat și timpul lipsei de responsabilitate a trecut. Ce-a mai rămas din omenire va ridica din umeri, acest termen nu a trecut pragul sinonimic al profesorului.
Creierul este în sine un organism, unul foarte năstrușnic, jucăuș fiindcă are obiceiul de a realiza multiple conexiuni foarte repede, transformându-te cât ai clipi din om serios în cel din urmă ciudat. De această dată am pus cap la cap câteva elemente și a cam ieșit așa. Ziua educației, amestecată cu ,,didactalii” și forma corectă din care se trăgea trăznaia doamnei…, au condus la două posibile variante de lucru: calendarul creștin școlăresc și Mariana Popa. Chestiuni diferite, într-adevăr, dintre care una a fost deja viabilă, iar cealaltă stă disimulată în orarul zilnic de materii. Aș fi vrut să fac un dar acestui domeniu de băgat mințile în cap, la care copii, părinți și învățători să se închine ca la moaște, din sfinți să fac genii, din apostoli oameni de știință, zilele de sărbătoare să le transform în discipline de învățamânt, iar mucenicii să-i preschimb în cadre didactice.
Doamna… punctată, cea din ipoteză, Floarea Stănescu, m-a obligat să-mi contorsionez falangele unele într-altele, iar apoi să le redau poziției consacrate a căutărilor fără găsire, un v-ați ascunselea carpian după ceafă. Atunci prost, acasă deștept. Dicționarul limbii române nu prevede ,,bi-dactalul” dânsei, conține cel mult un ,,didactil”, și cu două degete multe se pot face, și mai aproape de intențiile de opinie către ,,licitația” din lectura doamnei Pioară, ,,didacticism”-ul de care nu se pot desprinde o parte dintre absolvenții facultății de filologie ai patriei dragi în creații. Și dăunează grav citirii. Cât privește expoziția verbală, se întrec cu multă efuziune și degajare literară. Aici cu succes. Forma ,,didactalii”-lor avea să fie o penumbră superficială a ,,didascalie”-i, de potrivit în timpuri antice dramaturgiei, pionului de pe tabla de șah regizorală.
Așa a apărut în ecuație M. Popa, incitat de o vocabulă flagrant eronată, speriat de posibilitatea ca în școală să fi căpătat informații greșite. Și au fost, unele cu bună știință, dar nu mă plâng, am răzbit până în secolul totalei cunoașteri, acesta, și cu puțină rațiune și răbdare refac sau construiesc de la fundație aproape toate lipsurile. Dar pot și alții? Fricile mele au avut ca focos un șir de zvonuri ce fixau pe doamna Mariana pe trei posturi în învățământ: psiholog, învățător și chiar profesor de matematici. Unele atinse de adevăr.
Cele două iluzii produc o sămânță de îngrijorare, că a învăța și învăța sunt într-un pericol iminent de decadență, pentru că nu există un scop precis și nici nu parvin semne că se încearcă măcar scenarii posibile pentru evitarea acestui declin continuu ce, paradoxal, dă absolvenți de studii superioare cu un număr minimal de cunoștințe. De-ar fi doar atât. Da’ eu palavragesc cu voi și elevii de la liceul economic mi-au umplut de chiștoace trotuarul din fața curții. Îi văd cum exersează acest viciu în fiecare pauză, stingheri prin ploi și soare, mai tenace decât pentru orice exercițiu matematic sau comentariu literar. Privind peste gardul școlii, curtea era goală….
Așa, cadou de ziua educației, n-ar merita un foișor, un refugiu acoperit în aer liber pentru experimentele pe cultura de tutun?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share