Ora de muzică 235

image
Zăbovesc câteodată prin viața unora mai mult decât ar fi necesar, atras de fiecare amănunt mărunt sau notă.
Când mă gândesc că am gustat și eu lemnul anciei și muștiucul clarinetului, să zici că nici n-a fost vreodată, când am mai găsit în repertoriul lui Jon Carnac pe Carl Maria von Weber m-a cuprins din nou teama aceea dinaintea spectacolelor-concurs de la Buzău că nu voi atinge re-ul de sus la una dintre geamparalele pe care le interpretam, nu mai știu cum se numea cântecul, dar și claritatea și perfecțiunea Rondo-ului din partitura pentru al doilea examen dat în iarna lui ’83 la București. Eu am renunțat, însă Jon se ține tare pe metereze și nu cred că există formațiune muzicală clasică londoneză pe la care să nu fi trecut sau să nu fi fost invitat în calitate de solist pentru un recital pretențios, plin de ,,capricii”, melodii de obicei instrumentale pline de elemente de virtuozitate, de-ale lui Weber, Mozart sau Finzi. Nu-i lipsesc London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Philharmonia, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony, City of Birmingham Symphony Orchestra, Philharmonia Orchestra, Belcea Quartet…, nici experiențele în domeniul muzicilor de film și pop, jazz… alături de compozitori și artiști consacrați: John Williams, Howard Shore, Burt Bacharach, Michel Legrand, Howard Goodall, Howard Blake, Jerry Goldsmith, Barrington Pheloung, Karl Jenkins, Wynton Marsalis, The White Stripes, Peter Gabriel. Are un album propriu de interpret numit simplu: Carnac.
Cum să uit când dau din ce în ce mai des de români? Corina Belcea nu a avut tangențe cu Sting, dar este una dintre gazdele lui Jon Carnac, iar cvartetul ce-i poartă numele s-a format în 1994 la Royal College of Music, după ce violonista trecuse deja prin școala românească și din 1991 la Yehudi Menuhin School, la propunerea fondatorului.
Eu spun, eu…. În loc s-o scurtez, mai rău lungesc…. Fagotul nu e nici cal, nici măgar, anciile sunt aproape ca ale oboiului, corpul în genul clarinetului, iar sunetul nazal și gros aduce aminte de ambele. Gavin McNaughton are puse deoparte soundtrack-uri și înregistrări pentru amici de cântec 32 oficiale, a fost cap de afiș, dar și muncitor de rând în orchestrele mari ale Londrei. Să-l vedeți alergând spre serviciu, ați crede că…. Și este maratonist în marile concursuri mondiale, are la activ 8 astfel de întreceri. Deh, fiecare cu pasiunile sale.
Un corn. Francez. Al primului dintr-o înșiruire de patru, Richard Watkins. În mare parte solist, dar are o perioadă din viață dedicată Philharmoniei Orchestra timp de unsprezece ani. Dintre toate colaborările, cea mai importantă s-a consumat la 21 de ani. Un domn, Sir Peter Maxwell Davies a compus special pentru Richard o lucrare intitulată Sea Eagle, apoi au urmat altele în premieră, stilul său interpretativ și versatil recomandându-l pentru creatorii de piese contemporane. A se ține seama de faptul că unde a studiat Belcea noastră în Anglia, Watkins este astăzi profesor.
Corn doi. David Pyatt a fost talentat de mic, la 14 ani i s-a decernat premiu, cel mare la BBC Young Musician of the Year, 1988, iar în 1996 devine muzicianul anului declarat de Gramophone Magazine. Laconismul mă obligă să vă mai dau o singură informație: este autorul a șase CD-uri proprii cu piese clasice.
La cornul trei se postează Nicholas Korth, ceva de speriat o minte obișnuită. Nu am de gând să-l ridic în slăvi, la prima audiție a compozițiilor sale, 20 de opere cu statut între psihedelic și serialism, dodecafonism, de-alde nebunii în stil debussy-ian, dar și mai atinse de neobișnuit, toate realizate doar cu instrumente clasice și voci, am crezut că e doar un șir de note lungi, un re și un la alternate la cinci secunde, niște sunete ciudate parcă emise de un sintetizator electronic. Materialul se numește Harmoniae Naturales, cinci partituri de orchestră simfonică de peste 45 de pagini, cinci albume muzicale în peste cinci părți, acolo unde apar fel de fel de glasuri și armonice emise deștept de fiecare instrumentist. Când am trecut la celelalte, am rămas cu gura căscată și m-a cuprins un sentiment de neputință și inutilitate încât nu mi-a fost greu să opinez că panoplia celor mai grei, Wagner, Beethoven, Bach, Mozart… a mai adaugat un nume: Korth. Toate participările prin alte formule și colaborări pălesc, de aceea nici nu le mai amintesc.
Strigarea patru cu corn. Gata să-mi dea de furcă alama asta franceză. Mă așteptam la violoniști să aibă toți CV pe internet, nicidecum la acești suflători și nu oriunde, ci pe Wikipedia, loc unde fără realizări notabile nu figurezi. Michael Thompson este cotat la nivel internațional pe trei direcții: interpret, profesor și dirijor. La 18 ani primește postul principal în BBC Scottish Symphony Orchestra, la 21 pe cele de la Philharmonia și Royal Philharmonic vreme de zece ani, apoi trece la cariera de solist. L-a ajutat și îndrumat pe Paul McCarteney să compună Stately Horn cu cvartetul ce-i purta numele. Predă, repetă cu Ulster Youth Orchestra și din 2003 ocupă poziția de dirijor al City of Rochester Symphony Orchestra.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share