Cenaclul Alexandru Sihleanu – 8 Octombrie 2016

Vasile Ghinea
MĂ GÂNDESC, CÂT DIN MINE VA RĂMÂNE ÎN CUVÂNT, DUPĂ MAREA PLECARE

Sâmbătă, 08 octombrie, şedinţa Cenaclului literar-artistric „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu un moment de divertisment, susţinut de Matincă Costea pe un text „Toată lumea să zâmbească”, culegere, dar şi creaţie proprie, de miniaturi umoristice integrate într-un monolog. Să-i urăm viaţă lungă, să ne bucurăm de acest moment deosebit, umoristic şi relaxant în acelaşi timp, mulţi ani înainte.
A urmat lectorul de serviciu, Vasile Ghinea, cu o cronică la volumul de versuri, „Actorul, otrava şi pâinea”, Ed. „Omega”, 2009, autor Mihai M. Macovei şi un grupaj de aforisme. Am ascultat o cronică elaborată, ceea ce înseamnă că Mihai M. Macovei merită efortul depus de cronicar. La capitolul aforisme, Vasile Ghinea apare în postura înţeleptului. Înţelept sau numai inteligent, Vasile Ghinea este un nume pe a cărui părere se poate conta şi un nume care onorează spiritualitatea de la curbura Carpaţilor.
„N-am argumente să combat frumuseţea aforismelor prezentate. La capitolul critică literară, ne confruntăm cu competenţa cu care ne-a obişnuit autorul.” (Matincă Costea)
„Aforismele sunt cuvinte înţelepte, rodul unei mari experienţe. Referitor la critică, vreau ca dl Ghinea să-mi analizeze cartea pe care am finalizat-o zilele acestea, ,,Bucur ciobanul, legende, locuri de taină, drumuri, poteci, prin munţii Buzăului şi Vrancei”. Orice autor râmnicean şi nu numai, cred, şi-ar dori să aibă o cronică, despre cartea sa, scrisă de dl Vasile Ghinea.” (Dumitru Hangu)
„Referitor la prietenul meu, drag, Matincă Costea, îi spun că mă încântă de câte ori îl ascult. Să ne bucurăm de prezenţa d-lui mulţi ani de acum încolo. Dlui Vasile Ghinea vreau să-i aduc la cunoştinţă, că mi-e dor de poeziile d-lui. Critica pe care o face este foarte elaborată, a folosit cuvinte plăcute, pentru care dl Macovei ar trebui să fie încântat. Sunt poezii frumoase. Ce m-a distrat: folosirea spectacolului lumii. Titlul acesta mă duce la ,,Aurul şi ardelenii”, iar ,,Dealul melcilor” la ,,Senatorul melcilor”. Cronica este frumoasă, plăcută, fraze elaborate, care creează o senzaţie plăcută. Mi-a plăcut, în special ultimul aforism: ,,Cuvintele sunt precum scoicile: unele ascund perle”. Ce a citit, a fost frumos!” (Dan Mihail Zanfirescu)
„Mă voi referi la culegerea de miniaturi umoristice, prezentate de octogenarul şi nelipsitul actor, de la Cenaclul nostru, Matincă Costea. Aşa cum bine subliniau antevorbitorii, nu multe Cenacluri din ţară, se pot lăuda cu un asemenea participant. Am ascultat, cu interes, aceste miniaturi umoristice, în care dl Matincă surprinde ironic anume greşeli de exprimare. Foloseşte ironia, dar nu şi răutatea. La momentul al doilea, privitor la prezentarea cărții dlui Mihai M. Macovei, criticul prezintă cu luciditate şi sensibilitate, subliniind pe rând temele abordate de poemele volumului. Mă voi opri la cel închinat mamei, ,,Mama mea, Agripina”, în care surprinde chipul acesteia, faptul că nu putea să vadă niciodată un film, pentru că avea întotdeauna alte preocupări, mai ales seara, când cocea pâinea de grâu şi de secară. Alteori ţesea, mergea la biserică… În alt poem, în M. M. Macovei am descoperit un poet al dorului de satul natal, în alt pasaj acesta avertizează, ,,cu viaţa poetului să nu te joci niciodată”, iar o altă idee pe care am notat-o, este aceea că lumea întreagă este o scenă, iar femeile şi bărbaţii, actori ce intră şi ies din scenă. O altă remarcă: binele pe care l-ai făcut, rămâne şi prin el viaţa înseamnă ceva. Pentru poet, cuvântul este un motiv esenţial. Am remarcat o metaforă: ,,miros de noapte”, comparaţia ,,timpul era un măr”. Mihai M. Macovei ştie să-şi exprime mesajul liric. Privitor la ultimul moment, grupajul de aforisme prezentat de lectorul nostru de azi, o parte dintre ele sunt deosebite și dacă le privim în profunzime, din ele izvorăşte înţelepciunea. Am remarcat: ,,La noi, ziua de mâine are două conotaţii: teama şi speranţa” sau ,,Limba română este darul pe care Dumnezeu l-a făcut acestui popor. Şi dacă vorbim limba română, nu pentru a arăta cât de şmecheri suntem, ci pentru a ne înţelege, a ne respecta. Totul îmbracă o haină culturală. Folosirea limbii române depinde de gradul de cultură. De aici atitudinea între semeni”.” (Floarea Stănescu)
„Am să încep cu un catren: ,,Ai o nobilă chemare,/ Cum constată fiecare,/ Care e dumnezeiască,/ Să-i faci pe toţi să zâmbească”. Matincă Costea are un mare talent şi eu îl ascult, de fiecare dată, cu încântare. Le spune cu atâta har şi cât ai fi de supărat te face să zâmbeşti. Abia aştept să vină sâmbăta, să merg să-l ascult. Referitor la ceea ce am ascultat, la cronica realizată de dl Vasile Ghinea la cartea ,,Actorul, otrava şi pâinea”, aş porni tot de la o trinitate. Aş vedea în actor, omul, fiecare dintre noi suntem actori, jucăm pe o scenă imensă, lumea, iar otrava este trecerea aceasta ireparabilă, cu grijile, necazurile zilnice, din care cauză şi pâinea pe care o mâncăm este uneori amară. Ne ardem încet-încet, ca o lumânare ne încheiem existenţa. Ascultându-l pe Vasile Ghinea, nu numai azi, am descoperit un lector atent, care execută o lectură de studiu, nu numai de contact. Mai văd în Vasile Ghinea un explorator al lumii pe care o recreează autorul. Literatura este realitate şi ficţiune şi reflecţiile cititorului Vasile Ghinea sunt obiective. Ascultându-l, de la primele cuvinte ale cronicii, am redescoperit de unde începe lectura unei cărţi: de la cele două cele două coperte. Prin cronica sa, lectorul ne introduce în peisaj, abordându-l din exterior spre interior. Nu pot să nu remarc, trimiterile la giganţii literaturii universale: Shakespeare, Jean-Jacques Rousseau, etc. Tot ceea ce ne prezintă Mihai M. Macovei se derulează ca un film, cu secvenţe ordonate cronologic. Porneşte de la prezent şi se întoarce în trecut, casa părintească, mama, tata. Mama este un cuvânt universal, o întâlnim în mai multe limbi. Macovei este un poet însufleţit de idei nobile, pe care le îmbracă în haine de sărbătoare. Spiritul ludic, pe care îl cultivă, îl cultivă şi alţi autori: Tudor Arghezi sau Gelu Naum. Macovei nu poate să nu aibă în scrierile lui ludicul. Macovei îşi caută drumul lui în literatură şi în oarecare măsură a reuşit. Ce vreau să mai remarc la dl Ghinea: valoarea artistică a aforismelor, veridicitatea lor. Sunt de acord cu aceste aforisme. Îl felicit pentru harul, dăruirea, pasiunea, curajul de care dă dovadă.” (Mihail Constantinescu)
„Referitor la momentul dlui Matincă Costea, chiar dacă unele monologuri le-am mai auzit, ele rămân deosebite prin interpretarea unică a D-sale. ,,Azi îţi spune juniorul,/ Când dai mâna cu umorul,/ Miniaturi aduse,/ Oferind zîmbet pe buze”. Referitor la lectorul de serviciu, atât cronica cât şi aforismele, ne arată experienţa autorului în materie. Felicitări!” (Nicolae Constantinescu)
„Cenaclul foarte bun, pe gustul cititorului şi spectatorului în cazul Matincă Costea, pe care îl salutăm şi îl mai aşteptăm. Lectorul Vasile Ghinea are ceva din Jacques-Yves Cousteau, în sensul cercetării în adâncime a poeziei lirice. Este un cercetător de viitor al creaţiei literare râmnicene şi îl mai aşteptăm, cu noi critici literare, referitor la scriitorii râmniceni. Astăzi, consider că dl Vasile Ghinea şi-a exprimat şi înclinaţia poetică spre lirismul poetului Mihai M. Macovei, cu care poate face un duet literar.” (Adrian Câmpeanu, preş UCRS)
Sâmbătă, 15 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dan Mihail Zanfirescu.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share