De Rîmnic, de bine! – Așa-i?

– Ridică-te și mergi, tinere!
Nimerite vorbe. Dintre toate spaimele, anonimatul pune la pământ cel mai repede un om, îl determină la tot felul de acțiuni, unele mărunte, altele dimpotrivă, de o însemnătate copleșitoare, convingătoare, încât participanții, martori la facere, se văd nevoiți să accepte derogarea de la istorie. Orice faptă, chiar benefică momentului, dar inutilă unui reviriment major, definitoriu, nu face altceva decât să dea curs unui itinerar pământean ambiguu, frust, ca la mama natură acasă de când s-o ști.
Vrei să generezi mișcare, nimic de zis, extraordinar. Vrei succes garantat, cunoști mijloacele. Vrei elită, știm prea bine cam cine, cât, până unde, jos pălăria în fața acestor indivizi deștepți foc. Vrei un nume. Vrei fructul copt. Argumentele nu țin. Este nevoie de răbdare.
Dintr-o problematică banală, răsărită din copilăreasca întrebare ,,de ce?”, întorcând pe fețe nenumărate miile de variante aplicabile, am găsit că perfecționarea unidirecțională nu este doar insuficientă, ci periculoasă, cu șanse de a destabiliza un întreg sistem social, așa cum un singur om poate urzi în juru-i rețele întregi de dezvoltare, la fel, o singură particulă umană poate grăbi sfârșitul. Se întâmplă, totuși, să fim spectatorii acestor ,,vizionari” și să nu prea mai fim de acord, ca altădată, cu tot ce se petrece. Uneori din fireasca împotrivire lăuntrică, lipsiți de convingerea ,,binelui” ce ni se oferă, alteori așa, de afurisită ce-i carnea pe noi.
O s-o spun pe șleau, fiindcă am tot ocolit, nu ataci Bucureștiul de la Râmnic! Cine n-a primit lecția asta, n-o să facă nimic, niciodată. Autodeclararea nu este soluția cea mai bună, concursurile cu titulatură națională și internațională nu sunt bune de nimic dacă…. Nu? E bizar să mă întreb iarăși, ,,de ce?”. Dar motivat. E un ,,modus vivendi” căruia, la schismele socio-politice, nu-i vei mai găsi întrebuințarea. Ar fi trebuit să continui cu publicațiile, însă ele mai pot aștepta, pentru binele și viitorul lor. Mă refer doar la muzică, ca să nu primească frontal celelate părți artistice aceste constatări cu stupoare. După cum o știe un oraș întreg, cultura, fenomen complex, de natură statornică, cu mici excese trecătoare, avusese tocmit un festival de muzică ușoară pentru a crea impresia, o dată pe an, că oprirea aspiranților la Râmnic este obligatorie și viza finală de pe diploma de absolvire a artei frumosului cânt vocal, cu travestite nuanțe de chansonetă franțuzo-englezo-americano-rusești, trebuia să aibă semnătura ,,casei de producție”, astăzi Florica Cristoforeanu. După cum mulți au mai și uitat vremurile de ,,apus de soare”, se cade un remember al decăderii acestui mijloc de urzire al fantasmelor de prim solist român. Doar naivii râmniceni se puteau îmbăta cu apa de la chiuvetele instalate în camerele de machiaj și așteptarea intrării în scenă, altfel nu se explică stelele ce le roiau în jurul capului după o amărâtă de mențiune, fabricată în eșalonul superior al juraților, la comandă specială și rugi sugerante de viitor incert. Cât de importantă a fost cântarea orașului, vă pot spune concurenții, fiindcă spectatorii vedeau altceva, și cei ce dădeau note cu seriozitate disimulată, dar cu fason de corectitudine garantată. Altfel spus, concursul era leu pe dinafară și pe dinăuntru pisică blândă, o uzanță de a trece în CV-ul ,,lăutarului” o victorie sau un eșec de palmares, pentru că oriunde ar mai fi poposit era luat sau de la zero, sau trecut la ,,alții” pentru scalda gâștei prin apa Râmnicului. Concurentul era interesat doar de numele celor ce dădeau note și de suma plătibilă eventual pentru pozițiile ierarhice de pe podium. Cât de important era Cântecul Orașului? Cât avea de cheltuit bani! Naționalitatea unor astfel de provocări nu poate să nu aibă la bază scopul vădit al promovării zonale, al unor însemne cu specific: vă dăm și unul de-al nostru pe an să-l păstoriți, să-l ridicați în slava întregii țări. Altfel, la naiba cu schimbul de conveniență interinstituțională ,,vă remarcăm un om la noi, așteptăm aceeași replică pentru trimisul nostru”. Modelul a funcționat până când un ,,contabil” cu deontologie și sprijin politic a tăiat craca dedesubturilor vacantate an de an. Și un astfel de personaj este mai nimerit decât orice visător la ,,steaua fără nume”, singura partitură din care cântă este bilanțul anual bugetar.
În ,,notă” de profesionalism se ,,cântase” odinioară, la începuturi, când se împământeniseră deja schemele organizatorice pentru ,,ușurimea” melodică a dării de glas: se încropise din adunătura locală o formație de estradă, se montase deasupră-le un meșter de știmă…. Eram deci apți de treabă. Ca anii trecuți? Venit la preselecție, încercat negativ a doua zi, probă de microfon, gală, acasă? Timitere de partitură înainte, neică, pentru toate instrumentele, programări stricte, repetiții cu orchestra ore în șir, ținută obligatorie, prezență estetică, cunoștințe teoretice obligatorii, teste, exercițiul expunerii la rampă, explicarea calificativelor la scenă deschisă, sfaturi, dojeni…. După, pretendentul se putea duce oriunde, viza de Râmnic era pe atunci un cec în alb pentru o carieră națională. Dar tot sub semnul întrebării, semnătura mai avea nevoie de o confirmare: Mamaia. Și un compozitor bun, dispus să-i fabrice hit-uri.
Concursul rămâne o întrecere, un soi de provocare lansată celor ce doresc să știe ce nivel au atins în educație și deprinderi. Lăcătuș, electrician, cărturar, dansator ori muzician, vin cu acel grad de nesiguranță la radiografiere, la specialistul ce le poate confirma sau nu, în cunoștință de cauză, ceea ce profesorul, îndrumătorul au sperat să implementeze încă de la începuturi. Spui nesiguranță, automat gândul fuge la un tânăr, tipul ideal de scos în lumina reflectoarelor, insul din care se fabrică o comunitate solidă, un viitor sigur prin șlefuire asiduă. Concursul le este destinat.
N-ați dat o raită prin activismul cultural actual. Se întâmplă destule: ba niște dansuri populare pe la Veneția, ba niște ,,zdrăngănici” prin țară, ori relansarea muzeului, zile de oraș, mugurași, copilași și multe manifestări literare. Din care lipsesc tinerii.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share