Ora de muzică 230

image
De ce să vrea Sting să cânte cu mine? Suntem din două lumi diferite, de pe planete muzicale ale altor sistem solare. N-ar avea sens.
Un bună ziua i-aș da, doar dacă l-ar încuviința, adică un salut drept răspuns, fără alte obligații. Ce este al lui nu este și al meu, chiar dacă influența sa este vizibilă, am mers pe un alt drum, de altfel și el a apucat alte căi ce nu s-au mai potrivit cu ale mele. Asta n-a scăzut cu nimic admirația pentru munca-i impresionantă și gradul de inteligență.
Ați remarcat poate pleiada de fotografii-antet atașate pentru a personaliza cumva articolele. Pentru cel trecut am încercat să evidențiez două lucruri, însă poza se referă la o trupă numită Skyhook. Ligamentul cu două dintre piesele lui Sting este acest nume, însă din cauza unei imposibilități tehnice de a adăuga un desen cu proporțiile cerute de platforma web, m-am văzut limitat și forțat să pun această imagine. În primul rând fac referire la cea cu ucenicul căruia i se cere acel cârlig de agățat cerul sau de cer și apoi la It’s Not The Same Moon, unde se propagă acea teorie bizară despre gândul creator de univers. Acel cârlig există și a fost propus ca structură pentru a limita efortul și consumul unei navete ce ar fi trebuit să aprovizioneze o stație spațială, dar și pentru a coborî obiecte de cercetare la o distanță mai mică față de cea de orbitare. Un alt considerent ce a cântărit în optarea pentru coperta acelei trupei a fost perioada când această idee a debutat: anii ’70. Să vedem unde găsesc eu găleata cu tensiuni electrice.
Peggy’s Song. Nimic mai simplu și mai firesc. Legat de poezia muzicală nu găsim nicio filozofie ascunsă, doar un adevăr crunt, acela de a rămâne cu privirea în gol, cu limba mâncată de pisică, stând în picioare ca într-un sarcofag expus vertical…. Teama lui Sting propune aici o victimă, șantierul închis a făcut dintr-un zdrahon de bărbat, cel însurat cu această Peggy, un deznădăjduit, un obiect de decor. Credeam că n-o să gust amărăciunea pierderii unei slujbe și tocmai de ce nu mi-era frică m-a afectat exact ca în cazul acestui stâlp de familie. Paralizia te cuprinde, ești blocat mental de starea de concediat fără să găsești o soluție. Chiar niciuna. Eu am sta acasă privind pereții de pe canapea, el, soțul lui Peggy, se echipa în fiecare dimineață, își punea în rucsac sandwich-ul, ceaiul și…. Relua poziția inertului. Retoric sau direct, Peggy ar face orice pentru el, ar construi acea corabie de vis închipuită pentru zilele în care-și spuneau că mâine va fi mai bine. Și-ar naviga departe.
N-am eu hazul să traduc engleza după voie, cum nici google-ul nu este mai deștept ca mine. Doi ghinioniști, când se pun pe tapet lucruri serioase. Ceva tot am priceput despre frăția sudorilor, a celor ce fac din fier ceva plutitor. Mă simt totuși privilegiat să iau urzelile lucrătorilor în metal după voie, să-mi închipui cum se adună laolaltă și ca frații se păzesc de patroni, de angajatorii construcției navale, cum țes năvoade de oțel din suflete și le aștern peste mare, frânghii dincolo de vise, speranțe și necazuri întru salvarea lor. Toate și multe altele ca să arate tuturor că acel chei este al lor, că acolo își vor face meseria moștenită din tată în fiu, că nu sunt proști…. Nu cer nimic altceva, doar Show Some Respect. Verificați dacă am sau nu dreptate.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share