Ora de muzică 227

image
Luxul…. Vrei mai mult, golești ambele buzunare în folosul artiștilor, că se munci din greu.
Se putea și fără, o singură ediție a albumului era suficientă, douăzeci de piese, practic doar 18, două dintre ele, având parte de prelungiri și diferențe de abordare: The Last Ship și Practical Arrangement. Socotind în acest mod, prima editare are doar unsprezece melodii originale.
În felul acesta se leagă personajele Meg, O’Brian, Arthur, Jackie…. Acum e-acum! În compania purtătorilor de viori, melodeon, de baghetă orchestrală și glas de fată blondă la scrierea partiturii piesei unu de pe ambele deluxe variante, Shipyard, beneficiind de două voci interpretate autentic, cu puternic accent marinăresc, Jimmy Nail și Brian Johnson, melodia se întinde pe nici mult, nici mai puțin de 24 de strofe, însumând peste 140 de versuri. Șase vorbitori, prezentându-se cuviincios, pornind tirade de la cele mai obișnuite subiecte, până la filozofii, teorii, mitologie și film. Sunt aceiași constructori de nave, peste ani, mai culți, mai informați, dar tot prizonieri ai aceluiași șantier naval. Alte timpuri. Alte pretenții. Alte viziuni. Un Jack White, maistru, ce a construit crucișătoare și nave de tonaj greu pentru regină, Adrian Sanderson, nituitor, dar cunoscător al discursului intelectual, un ins ce poate stâlci gramatica în momentul lovirii cu ciocanul, dar și cu aplecare către metaforă. Parcă mă văd și aud la muncă înjurând birjărește. N-am terminat Odiseea ca Adrian S., n-am început Iliada încă, nici Tacitus, Plinius sau Scarlet Pimpernel, parcă ceva din Purgatoriul lui Dante am răsfoit. N-ar fi normal să auzi asemenea problematici din gura unui muncitor, un altul, Tommy Thomson, să răspundă la retorica întrebare despre finalul războiului troian și întoarcerea acasă, iar el să revină cu o concluzie, o deznădejde și un joc de cuvinte (sonete sublime – crime – rime): așa se întâmplă când privești cu aroganță zeii, aviz lui; ești pierdut pe veci; deșertăciune gândind la echivalența vinderea șantierului – sfârșitul lumii. Toți post vorbitorii, la unison în cântec, au această teamă că viața lor se va finaliza în momentul în care afacerea, fiindcă este doar un troc efemer, ar putea sfârși mâine și ei odată cu ea. Tommy revine și dă soluția pentru tratarea unor astfel de temeri: comunism-socialism. N-are altă biblie decât Capitalul, singura culegere de filozofii ce dă răspuns tuturor problemelor inechității sociale. Marx, Engels, proletariat, revoluție, plan cincinal, competiție industrială, frați și surori muncitoare stăpâni pe șantier. Peggy White ia cuvântul și după ce afirmă că în calitate de asistentă medicală a îngrijit și oblojit rănile mâinilor tăiate, picioarelor rupte, capetelor sparte, coloanelor frânte, dojenește ante vorbitorii, acuzându-i de lipsă de bărbăție și lașitate oarecum pentru gestul de a se întoarce mereu spășiți spre locul de muncă. Uitasem să spun că aceste intervenții, chiar dacă textul nu menționează clar, sunt parte dintr-o adunare sindicală. Arthur Cook își prezintă punctul de vedere, el, chestorul uniunii muncitorești , explicându-le colegilor că cerințele lor nu au nici sens, nici sorți de izbândă, interesele patronale și cele de travaille-or fiind antagonice…. Ultimul, Davy Harrison, nu se simte nici trist, nici mizerabil, toate nemulțumirile din urmă lăsându-l indiferent, cele două, trei păhărele de alcool zilnice făcându-l să nu se îngrijoreze prea tare de viață.
Impresionant material, dezolant mesaj: oțel în magazie, fier în suflet…, și singurul trai pe care îl știu este șantierul naval.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share