Cenaclul Alexandru Sihleanu – 10 Septembrie 2016

image
ÎN CUIBUL DE VIESPI AL CUVINTELOR, CAUT ÎNŢELEGEREA ZILEI

Sâmbătă, 10 septembrie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu un moment de divertisment, susţinut de Matincă Costea (Co-stea), prin microcupletul „Moda”, text propriu, monologul „Ghiţă Piuliţă”, de Sandu Anastasescu şi cupletul „Păi se poate?”, de George Mihalache, prestaţie „sancţionată” cu aplauze.
A urmat lectorul de serviciu, Viorel Dodan, cu un grupaj de poezie. Pe Viorel Dodan l-am remarcat în paginile săptămânalului „Sensul râmnicean” şi chiar i-am spus-o. Astăzi vine cu poezie, o poezie cu o tematică în care predomină dragostea, faţă de mamă, soţie, bătrânii, înaintaşii noştri, natură, urmărind metamorfoza anotimpurilor, o poezie a intrebărilor, a căutărilor gen „Căderea în linişte”: „Foşnetul liniştii/ Îmi pătrude în fibre/ Îmi reduce la tăcere absurdul fiinţei/ Un amalgam de umori, materie cenuşie/ Praf şi oase se prăvălesc către un abis/ de care sunt conştient/ În subconştientul meu primordial/ Caut punctul fix al Universului/ Unde voi aşeza uşor/ Praful strâns pe copitele de nomad/ Ale timpului, prea grăbit. (…)” Este o sensibilitate specifică actului creaţiei şi un elan al omului obişnuit să ia viaţa pieptiş. Uneori se pare că parodiază din Eminescu, Bacovia sau tematic balada Mioriţa. Faptul că este un bun publicist, se simte şi în creaţia lui poetică. În poezia „Necalificat” încearcă să se definească, într-un portret liric: „Sunt un simplu muncitor necalificat/ La forja cuvintelor,/ Amestecând cu sârg în metalul topit/ Al silabelor, în drumul lor către plămădire./ Transpiraţia mă străbate ca un şarpe/ Şi mi se înnoadă în barbă,/ Ca într-un ritual ancestral de împerechere şerpesc,/ În timp ce metalul lichid al cuvintelor topite/ Se scurge fierbinte prin căuşul palmelor/ Împreunate a rugă către un zeu neştiut al cuptoarelor,/ Iar căldura lui dogoreşte din silabe încinse./ Stropi de metafore ardente, sar scânteind/ Şi îmi ard ochii prea aproape văzători…/ Asta îmi aduce aminte că trebuie/ Să umblu cu mare atenţie în meseria asta/ De prelucrător la cald al cuvintelor/ Şi turnarea lor în forme vii./ Pentru că, odată răcite, coaja lor cu sclipiri metalice/ Ascunde sub ea magma unui suflet/ De muncitor, totuşi, necalificat, angajat cu juma’ de normă,/ Fără vechime şi fără chenzină,/ Pe statul de plată al unei fabrici de iluzii…” Poezia implică, nu explică. Uneori, să mai concentreze ideea, mesajul – să mai taie ,,coada vulpii”. Ar fi timpul să se ia mai în serios. La propunerea dnei Elena Cambeşteanu cei prezenţi, cu ocazia zilei de naştere, i-au urat şi i-au cântat, lectorului de astăzi, „Mulţi ani trăiască”!
Subliniez prezenţa lui Dan Manciulea la şedinţă, după atâta amar de timp, ultima lectură cu texte umoristice, dovadă că a uitat ora exactă de începere a şedinţei, dar nu ne-a uitat. O bilă albă pentru Dan Manciulea şi îl rugăm, pe cât posibil, să ne calce mai des pragul.
„În Viorel văd un copil stingher în lumea lui, care iese dintr-un ungher în luminiş pentru a ne descrie această lume interioară cu foarte multă simplitate şi naturaleţe, şi de asemenea, cu naivitate. El este un copil care oscilează între credinţă şi acredinţă, care îşi pune întrebări şi încearcă să-şi dea răspunsuri pentru a face lumină în lumea aceasta ascunsă adânc în suflet. El ne dezvăluie cu foarte multă simplitate şi naivitate, privind pozitiv, sentimental în interioarele sale, dar în acelaşi timp caută să descrie şi să dea nume şi lucrurilor care îl înconjoară. Limbajul poetic oscilează între simplitate, între joc şi profunzime, cu foarte multă naturaleţe. Se caută şi sper să nu iasă la pensie niciodată din fabrica asta de cuvinte.” (Dan Manciulea)
„Am să plec de undeva de la mijlocul citirilor lui Viorel Dodan, dintr-o stare de ,,Echilibru”, aşa cum este titlul uneia dintre creații şi spun că aproape mă regăsesc într-o alta, ,,Funebru”, ,,neagră” în cea mai mare parte, aşa cum şi mie îmi place să ,,spun” în versuri vieţii, dar într-un mod ,,Întortocheat”, la fel cum este şi conţinutul poeziei cu acelaşi nume, considerându-mă, cumva, unul dintre părinţii spirituali ai ei. Se văd clar şi e bine că a notat data când au fost concepute, creşteri ale valorii compoziţionale. De altminteri este o încercare etapizată de a trece de la pamflet, în 2014, la poezia cu vers alb, profundă, 2016 aducîndu-i câteva reuşite în paginile pe care le-a prezentat. Am remarcat două metafore interesante: ,,frunze naive” şi ,,braţele ei cârlionţate”. Când autorul scrie despre mame şi soţii, poemele nu au niciodată nici vârstă, nici culoare şi nu este nevoie să le cauţi foarte tare artisticul, senzaţionalul sau alte mijloace prozodice. Sunt pure, sunt sufletul poetului. Eu l-aş îndruma la kilometrul 0 (zero) al genului liric, acolo unde se desparte în specii, ca atare să încerce a nu le mai amesteca. Înainte!” (Sorin Călin)
„Viorel Dodan nu ne mai surprinde cu nimic. La el întâlnim pamflet, epigramă, poezie, un foarte bun publicist. Mi-au plăcut poeziile, în special ,,Întortocheat”, ,,Nu-i timp”, ,,Studiu de început de primăvară”, ,,Nostalgie”, ,,Amintiri”. Iar poezia ,,Somn” m-a dus cu gândul la o specie de peşte. M-am gândit la o saramură.” (Dumitru Hangu)
„Viorel Dodan vine cu o poezie situată, undeva, la graniţa dintre stiluri. Am putea să ne punem o întrebare. Dacă publicistul e poet sau poetul e publicist. Orice creaţie are trei substraturi, care ne interesează: forma, conţinutul ideatic şi mijloacele de realizare. Remarcăm varietatea formulelor ritmice adoptate de lector, pornind de la dulcele stil clasic, amintind şi de creaţia populară, monorima, care serveşte unui scop, ideii că mama, în memoria lui, trăieşte permanent. Acest lucru se datorează şi sugestiei creată de monorimă. De fapt, în poeziile sale se dă o luptă între subiectivism şi obiectivism. Unele poezii sunt frumoase. Eu am remarcat ,,Fir de iarbă”, de o plasticitate deosebită. Avem aici o poezie, ,,Nostalgie”, care s-a vrut eminesciană. Este o parodie originală. În cazurile ,,Funebru” și ,,Decor”, ne putem duce la Bacovia. Chiar dacă îşi intitulează poezia ,,Neliniştile unui ateu”, nu este. El oscilează între credinţă şi ateism, este un fel de materialist naturalist. Cred că de remarcat ar fi arta sa poetică: ,,Necalificat”, unde simulează. În realitate descoperim un real talent. ,,Metalul cuvintelor se scurge prin căuşul palmelor”, este o imagine, chiar dacă, uneori, nu întâlnim cuvinte şi expresii din alte creaţii. El vede într-un stil propriu. Este original. În ,,Studiu de început de primăvară”, un studiu reuşit, se întâlnesc imagini aparţinând atât simţului vizual, cât şi olfactiv. Se împletesc în mod fericit. În versul ,,S-au despletit sălcii zălude”, avem o personificare reuşită şi un epitet personificator, ,,zălude”. Deci, mai remarcăm, de asemenea, un festivism. El vede primăvara ca pe un spectacol al naturii, pătrunzând în lumea micilor vieţuitoare: bondarul. Ne gândim şi la asocieri surprinzătoare, între concret şi abstract: ,,insectă” şi ,,bisectă”: ,,E împărat de-o zi căci mâine-i…altă zi/ Și-n locul lui va fi altcineva, insectă./ Căci ziua lui de azi va fi una bisectă”. Remarc şi eu simplitatea, o oarecatre doză de naivitate. În versul ,,Îşi plânge vara vremea plecării, cu lacrimi reci” avem o imagine frumoasă. Fiind publicist, nu poate să se elibereze de aceste notaţii, total. Mai are de lucru. În poeziile dedicate fiinţelor dragi, este obiectivism şi subiectivism. Aş vedea poezia ca pe un fel de taină pe care să o descoperim. Poetul îl vedem ca pe un preot care oficiază o taină. În arta naivă, cum spune Dan Vartic: ,,Uneori Mioriţa întrece Luceafărul”. Am întâlnit şi o ,,Mioriţa” a lui Dodan. ,,Întortocheat” este ideea continuării vieţii după moarte: ,,Apus vioriu./ Cântec tainic, plâns/ Destul, nu-i de-ajuns!”. Avem spaţiu mioritic. Este ca la Grete Tartler jocul acesta de cuvinte, ludicul: ,,Evul Evei”. Mi se pare o poezie inegală, dar valoarea creşte, cu cât inaintează, de la prima pagină. Faptul că pune la final ,,Zădărnicie”, creează un final concentric, simetric. Cu începutul ,,Mamei mele”, are unitate şi coerenţă. Se poate spune că este un grupaj de reportaje lirice.” (Mihai Constantinescu)
„Mă refer la poezia ,,Zădărnicie”, m-a dus cu gândul la textul formaţiei Taxi: ,,Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. În general poeziile dlui Dodan le văd, unele dintre ele, filozofice. ,,Întortocheat” este chiar o poezie întortocheată. Ar trebui să se detaşeze de pamflet. Este o combinaţie între poezie şi pamflet.” (Nicolae Constantinescu)
„Dl Matincă este deschizător de şedinţă, îmbină armonios trecutul cu prezentul, iubeşte literatura şi bine dispune publicul. Dlui Viorel Dodan îi spunem, la zi aniversară, ,,La mulţi ani!”. La mulţi ani pentru iubita lui soţie şi Dumnezeu să o odihnească pe scumpa lui mamă. Referitor la buchetul de poezii prezentat, astăzi, foloseşte, cu dare de mână, foarte multe epitete, îmbină plăcut cuvintele aspre, tăioase, spinoase, cu cele mai dulci şi armonioase epitete superlative. Poeziile d-lui, oricând şi oricum le-ai citi, sunt traduse prin propriul stil. Oricând le remarci că sunt ale lui Viorel Dodan. Nu este un copiator, are o inspiraţie proprie, chiar dacă unele poezii par inspirate din Eminescu sau Bacovia, au cu totul altă înfăţişare.” (Elena Cambeşteanu)
„Din punctul meu de vedere, Viorel Dodan se dovedeşte, oarecum, un nostalgic. Reuşeşte să transforme unele amintiri în poezie. Iubeşte natura şi o zugrăveşte frumos. Denotă că imaginaţia îl stimulează din plin. Uneori poetul se află sub presiunea unor mari întrebări, privind existenţa umană. Se confruntă ades cu acest capitol. În creaţia poetică se dovedeşte prolific. N-am decât să-l admir.” (Matincă Costea)
„Maestrul Matincă Costea a fost sarea şedinţei de Cenaclu. Referitor la Viorel Dodan, îl felicit pentru ziua de naştere şi îi dau zece la poezie. Privind aspectele de formă, cititorul este bucuros să asculte aceste trăiri intense ale poetului. Consider că Viorel Dodan este un meşter Manole, un constructor care îşi propune să realizeze o catedrală, dar nu din piatră, o catedrală a sentimentelor pure, dedicate femeii: mamă, soţie. Mă bucur de prezenţa în mijlocul cenacliştilor, cu acest stil poetic care ne mişcă sufletul.” (Adrian Câmpeanu, preş. UCRS)
„Vreau să mulţumesc tuturor, pentru critici şi aprecieri. De fiecare dată s-au spus, aici, lucruri demne de luat în seamă şi constituie un îndrumar pentru cei care scriu.” (Viorel Dodan)
Sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Anca Şandru, elevă, C.N. „Alexandru Vlahuţă”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share