De Rîmnic, de bine! – Pe teren

Pe poeți să nu-i suspectați c-ar face jocul cuiva în detrimentul propriilor fantasme și fantezii, mai curând pot fi acuzați de naivitate: se încred în oricine potrivește o metaforă sau elogiază….
Această insinuare este chiar una fără temei, nu-i știu, cum nu erau nici atunci, pe Vasile Ghinea, Ștefan Mocanu și Dan Manciulea arborați la portdrapelul politic, nicidecum la banda rulantă a PDSR-ului. Să nu vadă picior de culoare roșie! Că erau amici, nu la toartă, ci așa de o dispută de idei cu un lider, fost profesor, ca Dumitru Pâslaru, într-un liliputan habitat urban era nu doar un act de respect, și nu este de colo să ajungi mâna…, care o fi, a șefului de stat, ambasador, ci și o formă de apărare contra votului de blam pe care l-ar fi căpătat la orice colț de stradă. ,,Adică ce mă, ăștia-s mai buni ca ăla de-i calcă pragurile zilnic lui Iliescu?”. Poeți sau prozatori, nu puteau distruge așa, dintr-un moft, ei, mitul celebrității și fasonul intelectual al celui apărut la ziar, dorința, chiar și a mea, este să mă aflu undeva alături de orice nume, oricât de insignifiant ar părea la prima vedere. Puteau oare ei să spună nu invitației de a fi puși în tiparniță? Garantat nu. ,,Sămânța de vorbă”, limbarnița scriitoricească, izbucnirile creative aveau nevoie de un cadru și în vremurile de început a noii Românii puțini visau să li se editeze o carte, nu s-ar fi gândit niciunul că va reuși vreodată să compună una întreagă, valoroasă, nu a îndrăznit niciunul să spere că va sta în Biblioteca Națională lângă un Eminescu, Alecsandri, Sadoveanu și câți alții. Să mai ai onoarea de a te afla în compania unei cunoscute râmnicence, Ecaterina Țarălungă, autoarea articolului program al bilunarului Reporter, anihila orice coloratură politică. În definitiv nu era niciun substrat doctrinar în poetica lui Vasile și Ștefan, i-am citit din scoarță în scoarță, cât despre Dan pot să jur că ,,Bătrânul Dan” și ,,Călușarii” sunt de factură democrat-capitalistă, cu ani în urmă le-am redactilografiat cuvânt cu vocabulă. Ce-și dorea publicația, o știu bine cei care au inițiat proiectul și colaboratorii de la acel final de 1994, decembrie 15: Traian Cristea, Grigore Radu Stănescu, Alexandru Săndulescu, Mihai Ceaușu, Mihaela Roman, Victoria Văleanu, Nicolau Georgeta, Șaramet, dar și alții. Știri despre activitatea din interiorul cenaclului devenit Doina. ,,… ochii ațintiți pururea înainte, iscodind oamenii, faptele și timpurile.” și-au făcut datoria până la 30 Aprilie 1995.
Traian Cristea este un tip tenace, nu ne salutăm pe stradă, cu toate că am încercat în câteva rânduri să-i înduplec privirea și un ,,bună ziua”, mai ales că ceruse printr-un interpus una dintre ,,răfuielile” mele cu foaia de hârtie, dar l-am ascultat de multe ori cuvântând cu patos și dragoste despre lumea literaturii. Încăpățânarea de a edita cu orice preț încă o revistă l-a mânat să ia din nou texte scrise de mână și dactilografiate la multiplicat, de această dată prin copie xeroxată. ,,Revista Clubului Copiilor și Elevilor”, Muguri… Muguri, debutează la același final de Decembrie 1994, avându-i în stafful redacțional pe Florin Stoian, secretarul Adi Marin și, se spune, la tehnoredactare computerizată, Mariana Pâslaru. Păi ce treabă are dactilografierea și scrisul de mână cu computerul? Erau la momentul acela calculatoare cu sistem de operare Windows în Râmnic? Mai sunt specificate în volumul domnului Frâncu numărul 2 și 3 din 1995 și conținutul articolelor care vizau activitățile acestei mini instituții locale: muzică, literatură, arte plastice, teatru, balet, carturi, sport….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share