De Rîmnic, de bine! – Recidivă

O dată la ceva vreme simbolurile se reîmprospătează, se așează iarăși în vitrina admiratorilor ca bune de tipar.
Săptămâna din urmă abia ce au ieșit două: un număr, al 47-lea din Spații Culturale, revistă de cultură având semnăturile râmnicene ale inițiatoarei, doamna Valeria Tăicuțu și ale apropiațiilor dânsei, Nicolai Tăicuțu, Camelia Sava, Petrache Plopeanu și alți redactori încumetați la teribila muncă de culegere, alegere și asezonare cu formatul dreptunghic al paginilor; prima descindere particulară trimestrială a doi buni prieteni buzoieni, Ștefan Theodor Cabel și Costel Suditu, botezată Literadura, piatră de încercare pentru anduranța cititorului și șansa viitorului.
Nouă era și reeditarea revistei școlare ,,… de cultură, informare și divertisment”, Glas Tânăr, după încă o idee a profesorului Traian Cristea, coordonator al conținutului publicației, având aceeași manieră de multiplicare, xeroxarea și aceeași cupolă oblăduitoare a tinerelor talente, Clubul Copiilor, alături de Generala nr. 5. Cu aceeași cunoscută emfază, domnul Cristea încropește articolul program, ,,Năzuințe” în care relevă motivele apariției inițiativei, puând în prim plan aspirațiile cotidiene din preajma lui Septembrie 1996, data primei difuzări, ale elevilor, în dulcele spirit al tradițiilor culturale municipale. În cele trei numere, 1 și 2 cuplate și 3 separată, în 1997, există un mozaic școlăresc, o pagină de religie, divertisment, creații literare….
Zăbovesc în dreptul afirmației privind obiceiurile râmnicene cu frecvență….. M-aș bucura să le găsesc undeva prin minte, pe cele din urmă și mi-ar fi lesne, în 47 de ani s-ar fi putut fixa cel puțin unul, să le extrag pentru a le reda cu lux de amănunte. Tradiția înseamnă nu numai reluarea habotnică a unui cumul de fapte, ci și un fond bogat în detalii fixate cu strictețe, dar și o istorie îndelungată, perpetuă, acceptată unanim de toți membrii unei comunități. Cultura unei urbe, diferită de cea sătească, este un act dual, de voință intelectuală și edilitară, nu are conotațiile nucleului social, familia, cu toate fixațiile zilnice, săptămânale, lunare și anuale și nici pe cele ale ocupațiilor manuale, muncitorești. Așadar, imuabilitatea tradițiilor culturale municipale ține de inventica unei cutume și continuarea ei. Vorbind despre școală și programul strict imanent, da, se poate afirma că există o ,,cultură”, așa cum este ea percepută în orice organizație, pornind de la mijloace, bănci, table, catedre, până la maniera de lucru și scopul final, educația, formarea și șlefuirea caracterului. Trecând dincolo de cultura experiment, cultura pedagogie, cultura școală, ajungem la ceea ce ar trebui să definească tradiția culturală zonală, bazată pe câțiva inimoși dornici să propage după un calapod o anumită viziune, cu particularitățile indivizilor și locurilor pe care le ocupă, cu o identitate distinctă între cele vecine. Asemenea manifestări înglobează scriitorii, artiștii, intelectualii și ,,jocurile” lor. Nu țin de cultură târgurile cu mititei și bere de la zilele orașului, meciurile de fotbal, mitingurile politice sau promenadele automobilistice pe rețeaua de drumuri râmnicene. Țin doar de educație.
În afara obișnuitelor concursuri școlare și celui de muzică ușoară, desființat din cauza lipsei acelor inovații mintale trebuincioase unei tradiții solide, în 96 nu exista nimic bătut în cuie. Câteva cenacluri, câteva ziare, câteva încercări de repunere pe rol a unei clase de elită, toate sfărâmate de numeroasele schimbări și mișcări de indivizi, rapide, de ici până hăt, departe, dovadă că azi ele nu mai există. Reformele la care au fost supuse le-au dat o cu totul altă față sau le-au îngropat definitiv.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share