De Rîmnic, de bine! – Disciplină

Vădită influența câtorva persoane de a-și duce la capăt planul făurit doar în mințile lor, prea la vedere și mult prea mulți ochi închiși când vilgilența ar fi putut sta trează.
Din orașul acesta nu cred să fie cineva cu adevărat important și să nu-l fi întâlnit, iar în privința domnului Zamfirescu există două, trei întâlniri sub auspiciile ciocanelor de lemn pentru îmblânzirea tablei. Nu neg nevoia statului de a spăla nițeluș imaginea milițianului și a o pune la uscat pentru o nouă ținută dreaptă, astfel încât la finele mileniului să iasă un polițist gata apretat, ingenuu, detașat de nimicurile obișnuite ale sămânțăreselor de la poarta Grădinii Publice, hoțiilor din poiete și hambare. Dar parcă prea repede s-a uitat că nu era doar o datorie cetățenească patrularea din debutul lui Decembrie 1989 și legitimările ce uneori se lăsau cu bastoane pe spinare sau arest gratuit. Și aroganța, suficiența și mai ales prostia. Prea curând.
Să lăsați părerea asta învechită să-mi fie pusă pe seamă, chiar nefiind un împătimit al radicalismului contra comunismului, am eu așa un cui pe uitare, pe hoția care ni s-a întins din fașă, pe schimbul acela ,,dă-mi unul vechi, ca să-ți dau tot unul vechi”.. După Revista Revistelor Râmnicene, ce ar fi putut însemna mai curând un pas către reconciliere, revizuire, reformare și nu reevaluare, repunere și reîntoarcere a celor ce mai vrăjiseră ,,boierește” poporul tâmp și analfabet, a urmat la 15 Iulie 1998 Revista de Psihocriminalistică, sub egida ,,Centrului de Cercetări Psihocriminalistice General Dumitru Ceacanica Rm Sărat”. Publicație trimestrială, văd la domnul Frâncu, în două tipuri de format și în două tipuri de consistență volumică diametral opuse: 12 și 104 pagini. Colonel Nicolae Zamfirescu, M. Popescu, căpitan Gheorghe Popa – semnatarii articolelor, redactor șef – Oana Zamfirescu. Ia să-l interpelez eu pe domn Zamfirescu într-o zi ca să-mi spună mai multe.
Între legendele generației mele, fără ca eu să fi fost vreodată mai mult de un privitor banal peste gardul de țepușe metalice ori un simplu jucător neîndemânatic de footbal, era în centrul atenției liceenilor vlahuțeni spaima orelor de geografie, Mangalia. După el urma Crăcănici, așa-i spuneam profesorului de sport și cuplul bănuit de relații… Son – Diculescu. Cel puțin așa circulau zvonurile răutăcioase și superficiale. Ca dovadă că ceva, ceva era între cei doi, desigur o prietenie firească, normală, stă și demersul din Iunie 1999, o revistă numită Alexandru Vlahuță, ambii ocupând posturile de coordonator, dar și cele de director și director adjunct ai instituției de învățământ. Greul șefiei redacție a picat tot pe profesorul Petrache Plopeanu, ante inițiatorul primei reviste postdecembriste a celebrului liceu, tehnoredactarea computerizată i-a revenit lui Mihai Apostolescu, iar printre cei ce au semnat articole consemnăm pe Mioara Bahna, Ion Enache, profesori și dânșii, de asemenea elevi ai claselor XI E și G, toate într-un număr aniversar, la împlinirea a 110 ani de existență. Cuprinsul celor 10 pagini este previzibil: istoric, momente evocate de foști…, concursuri școlare, oferte educaționale…. De toate pentru cei ce i-au călcat cândva pragul.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share