Ora de muzică 214

image
Invidie? Doar pe verdele prăfuit, pe experiența prostiei și… cam atât.
Am putea deschide un vast laborator, unde noi, cobaii noului capitalism, să fim atinși, puși la fel de fel de teste din care străinul ,,îmbuibat” să culeagă acel comportament cu care să se însoțească o dată pe săptămână acasă. Așa, de distracție. Dar deja…. Ranchiuna asta a sătulului, știitorului de toate, nu există, n-o să ne invidieze englezul, fie el Charles, pentru jegoasele și subțiatele noastre păduri, pentru primitivism și nicidecum pentru muzică, literatură sau altă îndeletnicire românească. Au deja Eminescul lor, au un Enescu, dacă nu doi, iar de inginerași faimoși nu duc deloc lipsă, n-am eu… câți iscoditori au căutat febril să răstoarne pământul, nu cu plugul, ci cu mintea. Deci nu putem invoca dreptul la paternitatea vreunei idei, poate doar să ne apuce pandaliile că unii mici, micuți de tot, ne pot da lecții de pian, chitară sau violină 1/4. N-ar trebui. Astfel de energii consumate în zadar sunt inutile, chinezi ori japonezi, națiile lor liliputane pot înșela lesne ochiul și mai ales urechea mioritică, la mai puțin de un metru carne galbenă se pot îngrămădi mai mult de zece ani, vârstă la care Mozart era deja un mic apostol cu pretenții la dreapta ,,tatălui”. În concluzie, mâna pe studiu!
Gândurile-mi sunt în fiecare moment ,,într-o fină discordanță”, de aceea am această manie de a suci lucrurile pe diferite fețe, în special când cei ce mă înconjoară au o abordare diametral opusă. Atunci îmi adresez o întrebare ciudată: Ce caut eu aici? În fiecare zi găsesc de un timp încoace un alt răspuns, chiar dacă tentația ar fi să spun că m-am născut și locuiesc unde nu trebuie. Acum o săptămână, încercând să mă pun în situația de a fi emigrat deja în State și de a nu mai găsi nicio urmă de curiozitate în ,,pământul făgăduit”, am primit confirmarea că sunt la fel de om ca orice alt boț de lut planetar. 2012, acel 12.12, mi-a oferit șansa să emit în intimitate câteva relevanțe, ordinare și azi să constat că oriunde te-ai afla, guvernul soarelui și politica scoarței terestre îți oferă o singură cale, o singură certitudine: că nu ești altfel decât semenii. Restul sunt detalii. 2012-Time for Change este mărturia cea mai concludentă. Și eu, și inițiatorul documentarului am gândit la unison, că poveștile începuturilor noastre, aici trecute în revistă animat, succint, dar moralizator, au menirea de a ne impune o viziune unitară asupra viitorului, că oricare Nostradamus ar prezice dezastrul final, există acea minimă șansă a supraviețuirii. La ce se gândește un întors din morți? La viață. Face planuri, o ia de la început precum Adam. Să fie oare aceasta pilda? Acest film, antamat înaintea sfârșitului lumii, în 2010, la fel ca multe alte presupuneri omenești apocaliptice, este un îndemn la continuitate, cu hopuri sau fără, cu greșeli și reușite, o invitație la normalitate. N-am citit nimic din operele lui Daniel Pinchbeck, chiar dacă mărturisește că doar două erau cărțile publicate până la acel moment, cele care au ocupat o parte a scriptului peliculei, nici numele regizorului, João G. Amorim, nu este unul de anvergură, remarc însă greii ce au acceptat ideea intervievării: David Lunch, Ellen Page, Gilberto Gil, Barbara Marx Hubbard și Paul Stamets. Între ei, Sting, nu a putut refuza să se situeze în mijlocul afișului publicitar, el, susținător de nădejde al pădurilor, naturii, oamenilor….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share