Ora de muzică 207

image
Hai că mi-a plăcut chestia asta cu ,,Mama are patru nasuri”. Cam așa arată lumea nouă, americană, mereu cu ceva în plus, chiar peste așteptările exagerărilor.
Trecerea de la trompete la corni a adus ciudățenia aceasta, culeasă la întâmplare dintre cele 15 albume la care Larry DiBello a suflat într-unul francez. Protagonista principală, Jonatha Brooke, deși în 1997, m-a dus cu mintea în viitor, nu vă gândiți la o muzică spațială, ci la una liberă de corsetul lui 1-4-5, cu armonii de chitară, drept să vă spun, pe care nu le-am mai auzit. Senzația de inedit în apucăturile multimelodice a început la finele anilor 2010, când am început căutarea curioasă de lecții pe youtube și am rămas cu gura căscată la artiștii preocupați și de altceva, apoi am fost împins să încerc un John Meyer, Dirty Loops…. Știam deja de Dream Theater, Larry DiBello fiind colaborator pe unul dintre discuri, de mulți alții, Jonatha însă mi-a creat la audiția celor 12 piese de pe albumul cu patru nasuri stări contrarii, variind de la ,,cum naiba face asta?” până la argoul ,,românii sunt la baie!”. Ștatele de plată ale lui Larry sau Lawrence cum îi este de fapt prenumele, includ o serie de spectacole pe Broadway și ca să nu repet reprezentațiile de la precedenții prezentați, din cele opt credite amintesc doar Mary Poppins și Jesus Christ Superstar, albume cu Barbra Streisand, James Taylor… și concerte alături de New York Symphonic Brass ca principal cornist, Mostly Mozart Festival Orchestra, Metropolitan Opera Orchestra și altele.
Cu Larry, Chad Yarbrough, tot cornist, s-a putut întâlni, înainte de Symphonicities ori pe Broadway, ori în Orpheus Chamber Orchestra. Parcursul acestui muzician a început cu cele două școli pe care le-a absolvit, Juillard School și Florida State University, obținând o licență în pedagogie. Grupurile și orchestrele sunt numeroase, la fel și țările și continentele, artiști internaționali și dirijori celebri, albume, filme și spectacole. În ordinea prezentării: Chamber Music Society of Lincoln Center, Mark Morris Dance Company, City Center Encores, Ravinia, Aspen Music Festival, Pacific Music Festival…; New York Philharmonic, L’Orchestre Symphonique de Montréal, Mariinsky Theatre Orchestra, Tokio Symphony, Riverside Symphony…; Asia, Europa, America de Nord; Bjork, Fatboy Slim…; Kurt Masur, Valrey Gergiev, Michael Tilson Thomas, Charles Dutoit, Alan Gilbert, Loren Maazel, Zubin Metha…; Here Lies Love; Safe Men, Margaret, Noe, Jimmy P….; Wicked….
Confuzii. Diferențe majore. Mă îngrijorează în ultima vreme suprapunerea de date de pe site-urile specializate. Să nu vezi că unul se ocupă de partea clasică și celălalt de punk, să nu încerci o delimitare după vârstă sau preocuparea solistică principală, denotă o lipsă a unui sistem de propagare a datelor foarte bine pus la punct. Dar de lucrurile acestea se fac vinovați informaticienii, nu caută nod în papură muzicienilor, pentru ei sunt doar un item tabelar. David Peel este subiectul, producător de sunete din corn francez, cu carieră de genul colegilor de la piesa 10 a lui Sting. I se pot pune pe seamă trei participări pe Broadway, Chaplin, Alladin și How to succeed in bussiness without really trying, câte un album cu James Taylor, cu Frank Turner Jonatha Brooke, Nick Jonas…, un sezon din American Idol.
În dreptul ultimului muzician cu corn, Theo Primus, nu am găsit date în afara participării la cele două CD-uri ale lui Sting, Symphonicities și următorul, 25 Years. Lucru care nu-l face mai puțin important

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share