De Rîmnic, de bine! – Deșteptarea

10557185_10201793765840373_5913262674076410880_n
Tonul și tonalitățile în care s-au cântat partiturile libertății au fost la început de mitralieră. Ritmic, sacadat, ,,cățelele” au dat de veste că ,,neo-colonialismul” își poate face de cap neîngrădit. ,,Descurcați-vă!”, stăteau să grăiască încă din zorii zilei cu numărul doi.
În graiul mieros al liniștitelor noastre zile de astăzi, aș da să-l ,,pup” pe domnul Frâncu pentru mențiunea primului ziar al județului Buzău, apărut la Râmnic, în calda zi de Decembrie ’89, 22. Cuvîntul Liber este rodul, strădania și însuflețirea celor ce și-au mânat gândurile spre zorile cugetelor și faptelor neîngrădite, nediriguite de niciun plan economic pus pe stors din individ fiecare centimetru și secundă de mișcare, este un prim îndemn la spirit nou și adevăr în numele poporului și pentru el. Inițiatorul a fost Florin Ciurumelea, în rol de redactor și editor al celor trei ediții cu scop mobilizator, secondat de alte personalități pe al căror sprijin se încerca punerea bazei unei noi societăți locale, această ,,Foaie social-culturală a Consiliului orășenesc Rîmnicu Sărat și al Frontului de Salvare Națională” aducând în prim plan o parte dintre temerarii declamației libere: Mircea Homescu, Dan Pâslaru, Florea Costache, Mircea Dinescu, Florea Burtan. 5 Ianuarie 1990, ultimul cuvânt….
Pentru unii abia începea, pentru mulți avea să se termine. Reducerea la tăcere a nomenclaturii a durat din păcate prea puțin. Primarul, propaganda muncitorească, tinerească și comunistă aveau să se întoarcă cu vrere, dar și fără, în mentalul obtuz și îngust al viitoriimii democratice, pe aceleași posturi. De absurditatea aceasta s-au lovit fiecare dintre cei ce înțelegeau schimbarea, în sensul radical al antonimiei, toți cei ce știau sensul corect al libertății din paginile dicționarului. Port amintirea acelor zile, vuietul pașilor neliniștiți, și naivi, între dorințele celor ce-și doreau literele adunate de pe ciornele proprii în paginile unei identități jurnalistice și parșivele instituții, încă bântuite de fantomatice poziții de forță, de dicteu normator, de asociere a culturii cu o brazdă pe imașul unde boii și vacile calcă nepăsătoare. Eu, doar în calitate de asistent pe dinafara facerilor poetice, nervului edițiilor în pragul eșecului, dezvăluirilor senzaționale, demersurilor hazardate, întâlnirilor incitante, creatoare. Nu mi-i închipui altfel, pentru mine au rămas aceiași. Fără să apelez la surse, vi-i pot spune din minte pe mulți dintre participanții la făurirea magicelor pagini de literatură și vorbe despre cum își închipuia fiecare prezentul și viitorul. ,,Vina” o poartă colegialitatea, prietenia și frăția muzicală cu Dan Manciulea, pilonul de legătură cu frumoșii nebuni asmuțiți de pătimașul Constantin Marafet la creație și capitalism. Ei visători, el pragmatic, ei că se poate și mâine, el că astăzi este imperativ necesar, ei că n-au un sfanț, el bani și din piatră seacă. Cam așa am văzut eu adunarea de sub pavilionul scriitoricesc ,,Cenaclul Artur Enășescu” și emanația sa, Doina. Ștefan Mocanu, Laurențiu Andronescu, Gia Iova și Dan Vasile, și nu Ion Vasile cum îl botează domnul Oproescu, sunt primii care mi-au atras atenția, pentru că eram mai apropiați ca vârstă, fiindcă ne știam de pe la școală, eram vecini sau aveam cunoștințe comune. Au urmat Vasile Ghinea, Mihai Sarca și Șaramet. După răsfoirea notițelor celor doi bibliografi, mi-a răsărit în minte ,,râul” Marilenei Brătulea, și sper să vorbesc despre aceeași persoană, cu un an mai mică decât mine, de la școala generală nr. 1. Atelierul era totdeauna unul neîncăpător, în jurul meselor puse cap la cap în a doua cameră pe dreapta din Clubul Tineretului, se strângeau la fiecare ședință câteva zeci bune de ,,compozitori” de vorbe bune, transpirau, se înțepau, deveneau serioși, poate și incisivi din atâta dorință de afirmare. Nașterea în Februarie 1990, pusă la îndoială în anumite pasaje, o puteți considera o certitudine, coacerea ideii are rădăcini demult, istorii, ce să zic? Cred, și nu mă înșel, că a fost primul demers jurnalistic cu adevărat capitalist, pornit cu cel mai mare entuziasm, susținut cu tot ce se găsea prin buzunare și răspândit ca pe timpuri: un teanc de fiecare la subraț, plecat cu trenul până unde oprea, lăudat, vândut și întors acasă cu profitul pentru un tiraj mai mare la următoarea ediție. Și nu se găsea hârtie…. Spiritul antreprenorial al domnului Costică a dus lucrurile până în 1992, atunci când…. Timpuri…. Oameni. Grigore Radu Stănescu, Nicolai Tăicuțu, Dan Purnavel, Dana Ionescu, Vasile Uță, Carmen Sterian, George Apostu, Petru Mocanu, Coatache Paiu, Grigore Leaua, Mihail Constantinescu, Dan Manciulea, Laurențiu Avram, Vlad Olărescu…. Din paginile Doinei, la primul număr, tribut lui Eminescu, n-au lipsit Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi…. Și mulți dintre cei ce azi au trecut pragul celor patruzeci de ani și încă scriu sub impulsul acelor ani.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Marinela Trifan spune:

    Și eu port amintirea acelor zile, a acelor întâlniri fremătătoare. Da, eram mai mică decât tine cu un an. Eram numai ochi, urechi, mirare și mâna pe creion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share