Paràlele – Optzăși de parale și opt

Nu mi-am închipuit de ce s-a dat un accept tacit, mut de-a dreptul, hoardelor barbare să vină nitam-nisam, acum….
Se învechiseră relațiile cu balcanii deveniți peste noapte mai nobili, mai puțin proști, mai puțin docili și desigur deloc manevrabili. Că nici lor nu le plac concertiștii și acoliții spectatori, nici măcar băutorii de cafea la terasă, pe ziariști nu i-au suferit în viața lor, iar despre cei ce sărbătoresc prin piețe…. O mână criminală rezolvă destule probleme sociale, altfel cum s-ar decoda lipsa de acțiune a celor mai plătite meserii ce țin de securitate și siguranță? Da, această cheie are menirea de-a deschide mințile, singura potrivită și cea mai nimerită pentru speculațiile care fac din cancelarii adevărate laboratoare de epurare, indiferent de criteriu. Gândiți-vă doar la împărțirea Europei pe considerentul aderării, adică ei cu a lor și ceilalți în afară. Nu este oare asta o împărțire teritorială fățișă, mârșavă, o nouă ordine, după cum și precedenta, aproape științifică, stabilise continentele după ape și munți? Nu este oare acceptul de alăturare un mijloc de cucerire pașnică și excluderea un certificat de război? Că vor sau nu, credința că ei stabilesc unde începe o făgăduință și se termină alta ține de ,,blasfemie geografică”, să pui o stavilă acolo unde ea nu există, de asemenea. Sau poate…? Nu este mai puțin adevărat că 1984 este un roman captivant, atrăgător, dar până la a sădi un nefiresc gând comportamental, nu utopic, în actele politico-administrative doar de dragul încercării și poate a unei încrâncenări născută din frustrarea eșecului de stăpânire și purificare a rasei umane după tiparul tău, îți trebuie creier afectat și tact psihopatic, planuri minuțioase de dărâmare a normalului. Asta se și încearcă, o nouă delimitare, un nou desen care să includă parte din rasa galben-maronie, alungați acum de bombele fabricate aici, în inima vechii civilizații, cu mâna celor de acolo, pentru ca mai târziu, eliberatorii de suflet să-și poată arbora steagul pe cele câteva pungi petroliere, consistente, aflate azi la discreția sălbaticilor. Eurasia, despre asta vorbim.
Până atunci să mai facem un ban. Cu ce blănuri de oaie se îmbrăcară lupii! Primitivismul trebuie hrănită întreținut. Empatia are desigur un preț, aruncă o haină pe umeri, umple un blid de mâncare, pune o foaie de cort deasupra capului, potolește setea, costă. Să nu vă închipuiți că ar fi vorba de caritate, nu, totul are un preț, pus până și pe timp, căci în ciuda aparentului dezinteres omenesc, totul este taxabil, orele în slujba interesului public se trec în catastif și se scad la impozit. În plus, afacerile care au ca beneficiari acest segment atins de năpastă, refugiații, au profitul aproape intact. Cel mai bun exemplu îl reprezintă subiectul abordat de un canal de televiziune, plecat pe urmele fugarilor, nepăsători la tonele de deșeuri, și nu erau, lăsate la debarcare, în mare parte veste de salvare, ,,scăpate” de focurile ,,gheenei” de întreprinzători ,,deschiși” la foloasele ,,dezastrului” ecologic, sensibili chiar la întreaga pleiadă de probleme statale, în felul lor salvatori de neam, aproape anonimi, afabili cu bătrânelele, dar până la muncă, încrezători că binele lor este binele întregii societăți. Așa și este, asta servește la masă întregul consorțiu de funcționari, bani din orice și cetățenii știu bine lecția servilismului obligatoriu, iar atunci când pot mai și cer. Recliclez, dar dai și tu ceva?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share