Paràlele – Optzăși de parale și cinci

Când văd forfotă mă tot gândesc la vremurile comuniste, singura mea legătură cu munca.
Probabil că n-aș fi ridicat un pai vreodată dacă nu mă forțau împrejurările și azi aș fi privit fermecat la aglomerația care bântuie de câteva săptămâni colțul meu de stradă, la luptătorii cu tot ce înseamnă curent electric, dar cum sunt însă o emanație a acelor timpuri, mă văd nevoit să mă port prin negura amintirilor pentru rememorarea un șantier pe dinăuntru: zgomote, țipete, sudoare vărsată la fiecare pas și kilograme în plus azvârlite pe umăr. În afara multor lipsuri pe care orice ins le simte la fiecare pas și a mizeriei crunte din arealul unei viitoare ,,faceri umane”, ai de ținut piept unor mentalități primitive stârnite de stringența ducerii la capăt a multor mici sau mari chițibușuri constructive ori dintr-o pornire lăuntrică, soră cu nașterea.
Nimeni nu și-a pus problema de ce unii aleg să muncească fizic, în condițiile cele mai greu de închipuit și nici de ce unii aleg să le stea în preajmă pe post de coordonator. Zilele acestea am revăzut tiparul din filmele românești ce aveau ca subiect propășirea țării, aceleași mișcări, limbaj informal și formal, aceleași frământări umane la vedere și intrinseci. Paralela am trasat-o automat și concluzia a scos la iveală o problemă care ar trebui să pună pe gânduri atât protagoniștii, cât și pe cei ce îndrumă pașii spre viitoare meserii: muierea n-are ce căuta cu bărbații la treabă!
Cu toate că doamna pe care doresc să o folosesc în comparația și explicarea formulării din urmă a fost vecina bunicii mele, nu îi știu numele, într-o urbe mică există paradoxul de a te întâlni zilnic cu o persoană, până la final, fără să știi cine este, iar lipsurilor tale, la o discuție amicală cu o cunoștință, le oferi un singur argument: ,,da, îl sau o știu din vedere”. Doamna inginer se ocupa cu spațiile verzi la nivel local, o știu mulți dintre voi, iar în cazul dânsei paralela pică, este printre puținele îndeletniciri în care o femeie poate avea un rol diriguitor însemnat, știe cum, poate explica pașii tehnologici și chiar să arate cum, punând, cum se spune, mâna la treabă. O a doua persoană, și nu sunt mulți ani de atunci, ați văzut-o dând indicații mașiniștilor de puneau asfalt pe străzile orașului arătând cu mâna niscai linii sau cercuri după care se așeza de-a-n picioarelea sub copacii de la colțul liceului Vlahuță pentru o umbră binefăcătoare. Ce semne or fi fost acelea nu știu, am fost mirat însă de prezența ei fără de rost, era suficient un maistru care să zgâlțâie la nevoie ucenicul pentru vreo strâmbătura de trotuar sau o cocoașă de bitum nivelat manual, necum ca la carte.
Pe ce-a de a treia însoțitoare de gașcă bărbătească am văzut-o din fața curții mele, ieșisem să aflu sursa și tipul zgomotului ce-mi perturba liniștea de ceva vreme. Dăduse roată, tot așa ca omoloaga de la smoală, cu mâna în jurul unui stâlp și apoi se plimba alene, sub un tei, cu geanta pe umăr, bombănind vizibil, probabil despre nepriceperea executanților. La o primă vedere, doamna se plimba pe banii firmei, la a doua am găsit un om nelalocul lui, la a treia un frustrat de meseria vitregă pe care și-a ales-o, de aceea bodogănea solo pe partea opusă a străzii și la punctul patru căutam cu disperare un motiv pentru care un angajat stă cu geanta de voiaj pe umăr. M-am gândit la neîncredere, la lejeritatea cu care privește rolul managerial de linie, la piciorul de plecare care-i stătea în minte. Ca atare, nu-mi dați dreptate?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share